ACADEMIA ROMÂNĂ
Comitetul Român de Istorie și Filosofie a Științei și Tehnicii (CRIFST)
Divizia de Logică, Metodologie şi Filosofia Ştiinţei (DLMFS)
SESIUNEA DE TOAMNĂ / ANUALĂ
6 octombrie 2022, orele 15:00-18:00
(Academia Română, Casa oamenilor de Știință, Lahovari 9)
Apelul la contribuții: http://noema.crifst.ro/index.php/ro/evenimente?id=138
PROGRAM
Gheorghe M. Ștefan |
Știință și artă vs. επιστήμη και τέχνη |
|
Ștefan Trăușan-Matu |
Asigurarea eticii în aplicațiile cu inteligență artificială |
|
Dan Șerbănescu |
Sistemele de energie, cosmosul și cunoașterea |
|
Henrieta Șerban |
Idealismul epistemologic kuhnian |
|
Ana Bazac |
Pornind de la ambrosia artemisifolia: cum știm că o teorie (științifică) este adevărată? |
REZUMATE
Știință și artă vs. επιστήμη και τέχνη
Delimitarea contemporană dintre știință și artă poate fi mai bine substanțiată pornind de la antica alternativă επιστήμη και τέχνη. Știința este complementată dintotdeauna de un triplet format din matematică-artă-tehnologie. Avem de a face cu două procese net distincte: unul care dezvăluie (caracteristic științei) și altul care instituie (caracteristic tripletului menționat). Dezvăluim pattern-uri semnificative și instituim forme și structuri cu sens sau rost. Prin dezvăluire reducem complexitatea fenomenală, prin instituire obținem instrumente formale sau structurale prin care controlăm complexitatea fenomenală și, uneori, încercăm să o restaurăm sau reușim să o distrugem.
Care este noutatea cu care ne confruntăm în mileniul al III-lea? Instituind spațiul informațional, poate ca pe o formă de dezvăluire a unui câmp informațional profund, am generat cadrul în care procesele de dezvăluire și cele de instituire se desfășoară într-o simbioză augmentativă pe care va trebui să o folosim cu o înțelepciune de care se pare că nu dăm (încă?) dovadă.
= # =
Asigurarea eticii în aplicațiile cu inteligență artificială
Se spune că s-a intrat în epoca inteligenței artificiale. În ultimii ani, datorită avansului tehnologic în microtehnologie, al creșterii volumului de date în formă digitală și al inovațiilor în învățarea automată, aplicațiile cu inteligență artificială (IA) au devenit o prezență cotidiană iar performanțele lor au crescut cu totul remarcabil. În contextul în care paradigma care predomină astăzi în IA este bazată pe învățare automată din volume foarte mari de date și texte au apărut cazuri de decizii date de unele aplicații care erau ne-etice, de exemplu, părtinitoare sau dăunătoare. Problema este conștientizată atât la nivelul unor companii cât și la nivelul Uniunii Europene, apărând inclusiv recomandări pentru proiectanții de aplicații cu IA. Prezentarea va discuta aceste aspecte din mai multe perspective, atât teoretice precum și practice, de proiectare, implementare și validare a aplicațiilor cu IA.
= # =
Sistemele de energie, cosmosul și cunoașterea
Considerând întregul cosmos, cu componentele sale nevii, vii și inteligente, ca fiind o structură fractalică a sistemelor de energie, se avansează o descriere a acestuia ca sisteme de sisteme de energie. Se definește ca sistem de energie (SE) o structură dinamică cibernetică formată din sursa de energie, sistemele de alimentare și utilizare a acesteia. Pentru SE se va folosi descrierea acestora ca Sisteme Apoietice Topologice (CATS), așa cum s-au descris în lucrări anterioare ale autorului. Pentru aceste sisteme se utilizează diverse modalități de descriere (prezentate în lucrare) din care rezultă abordări fragmentate ale unor aspecte specifice lor, cum ar fi descrierea schimbărilor și tranzițiilor dintr-o stare în alta și dinamica acestor procese, singularitațile specifice lor sau o viziune integratoare a tuturor SE ce compun cosmosul. O abordare integratoare de acest tip este interdisciplinară și are impact asupra integrării într-un tot unitar atât a SE, cât și a observatorilor inteligenți : cu implicații asupra descrierii din abordări diverse (de exemplu ca fenomene fizice, modele matematice sau filosofice), creând o realitate proprie cunoașterii bazate pe această ipoteză. Sunt prezentate exemple ale modelării în acest fel a CATS pentru unele nivele și tranziții.
= # =
Idealismul epistemologic kuhnian
Contribuția epistemologică a lui Thomas Kuhn câștigă claritate în perspectiva idealismului epistemologic. Pentru Thomas Kuhn, există o distincție esențială (și o „tensiune esențială” pentru dezvoltarea cunoașterii) între știința inovatoare și, evident, creativă și știința mainstream, știința cu autoritate – stabilită, acceptată și legitimată ca atare „științifică” și „ obiectiv". Cu toate acestea, abordând acești termeni pe fundalul istoriei științei, se observă anumite nuanțe și o anumită relativitate îndatorată idealismului epistemologic. Tradiții precum cea stabilită de Carnap sau perspective precum „realismul intern” descris de Hilary Putnam sau „rețeaua de încredințări” folosită de naturalistul W. V. Quine, totuși, dau nuanțe legitimatoare idealismului epistemologic astăzi și plasează, de asemenea, într-o lumină mai corectă şi mai serioasă contribuţia lui Thomas Kuhn. Accentul investigației este pus pe noțiunea de paradigmă, un concept valoros, în mod paradoxal devalorizat prin faima și gloria sa, printr-o abordare culturală prea laxă, precum și prin neînțelegerea implicațiilor, precum și a locului și rolului apreciabil al idealismului epistemologic în filosofia contemporană a științei.
= # =
Pornind de la ambrosia artemisifolia: cum știm că o teorie
(științifică) este adevărată?
Răspunsul la întrebarea din titlu este, desigur, plural. Un palier al răspunsului este: o teorie (științifică) este adevărată dacă este justificată. Ce înseamnă aici justificare?
- Vorbind empiric: dacă teoria este rezultatul experiențelor (în care experiențele care au infirmat presupunerile/ipotezele de pornire au dus la ajustarea și chiar schimbarea acestora).
Justificarea teoriei nu vizează presupunerile/ipotezele de început, ci pe acelea care au fost rafinate și confirmate de experiențe. Dar, cum sunt n experiențe – și e foarte posibil ca aceia care le construiesc și le suferă să nu cunoască toate / și experiențe diferite – justificarea prin experiență este marcată de îndoieli și relativism.
- Dar justificarea are și un fundal logic: o teorie este adevărată dacă raționamentele care o compun nu conțin contradicții nici la nivelul premiselor și nici la nivelul inferențelor, sau altfel spus, dacă raționamentele reflectă controlul mental al contradicțiilor. Acest control are loc atât asupra formei raționamentelor cât și asupra conținutului lor, forma și conținutul determinându-se reciproc, adică determinând doar împreună corectitudinea raționamentelor.
- Vorbind analitic, adică referindu-ne la limbajul, dic propozițiile care sunt vehiculele gândirii, justificarea teoriilor se bazează pe caracterul rațional al propozițiilor care descriu dovezile și pe încrederea în acest caracter rațional al acestor propoziții.
- Dacă este clar că justificarea este mereu pentru un anumit conținut al teoriei, este la fel de evident că ea depinde de informația pe baza căreia s-a configurat conținutul. Și pe acest palier al informației de la bază înfloresc îndoielile și relativismul.
Sintetizând A, B, C, D, putem spune că justificarea înseamnă a avea dovezi. Ce înțelegem prin acest ultim termen?
Oricum, întrebarea din titlu implică, deci, confruntarea cu o alta: avem vreun temei pentru certitudini în oceanul determinărilor relative?
Ce au toate astea a face cu ambrosia artemisifolia? Prezentarea arată legătura și, mai mult, punctează și răspunsul la confruntarea menționată, inclusiv prin prezumții provocatoare.