ACADEMIA ROMÂNĂ
COMITETUL ROMÂN DE ISTORIE ȘI FILOSOFIE A ȘTIINȚEI ȘI TEHNICII
Divizia de Logică, Metodologie și Filosofie a Științei

 

Sesiunea științifică de primăvară a DLMFS: Știință și anticipare: de la știință-ficțiune la puterea anticipativă a științei (predictibilitate/impredictibilitate, teorie și practică; Mihai Nadin – 80),

27 aprilie 2017, orele14 la18


Apel la contribuţii 

 

Titlul sesiunii este prea sugestiv pentru ca apelul la contribuţii să aibă nevoie de multe detalii. Totuşi merită să ne gândim la procesele prin care intenţionalitatea conştiinţei – dar, concret, a ştiinţei – presupune nu doar înglobarea ideală a obiectului în subiect, mai simplu, nu doar cunoaşterea obiectului, ci şi dubla mişcare prin care obiectul însuşit în mintea subiectului cercetător este aruncat în realitate şi sub forma transformată de dinamica sa (ca predicţie şi ca model al obiectului rezultat din predicţie) şi sub forma subiectivizată de aspiraţii şi alte trăiri (ca ficţiune utopică sau distopică).

Sesiunea este un prilej de a lega preocupările prospective – vezi şi şcoala românească de studii prospective (Mircea Maliţa, 1969) – bazate pe strategia de extrapolare a tendinţelor din prezent în viitor de perspectiva anticipativă contemporană, care pleacă de la obiectul viitor la strategia din prezent (Nadin, https://en.wikipedia.org/wiki/Mihai_Nadin).

Dar, ca de obicei, semnificaţiile proceselor şi evenimentelor legate de ştiinţă şi tehnologie trebuie să fie prinse în conceptele care, la rândul lor, sunt principalele unelte ale cunoaşterii şi, în acelaşi timp, ale practicii a cărei dimensiune structurală este tocmai fandarea în viitor. Este acţiunea de deducere şi iterare în ambele direcţii ale timpului legitimă din punct de vedere epistemologic? Care sunt procesele cognitive care permit abordarea obiectelor într-un joc cu timpul? Poate fi, oare, inexistentul încă (viitorul) un criteriu de verificare a demersurilor prezente?

Acestea dar şi multe alte întrebări vor să deschidă spaţiul generos al temei.
Titlurile urmate de un scurt rezumat (cu diacritice) vor fi trimise la adresa Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. până la 29 martie 2017.

Lucrările finalizate (având un abstract/résumé, plus cuvinte cheie în limba în care este scris rezumatul, plus bibliografia finală în urma notelor de subsol) vor fi trimise la aceeași adresă până la 1 noiembrie 2017, pentru a fi publicate în Noema și/sau într-un volum aparte.