ACADEMIA ROMÂNĂ COMITETUL ROMÂN DE ISTORIE ȘI FILOSOFIE A ȘTIINȚEI ȘI TEHNICII Divizia de Logică, Metodologie şi Filosofia Ştiinţei

 

 

SIMPOZIONUL

Sincronie și diacronie, inovație și conservatorism în mediul tehnologic și științific românesc

21 martie 2024, orele 15-18

   (Academia Română: Casa Oamenilor de Știință, sala Zodiac, Piața Lahovari, 9)

 

 

PROGRAM

 

Moderator

 Constantin Stoenescu

 

Gheorghe M. Ștefan

Considerații introductive

 

 Ana Bazac

Mai degrabă sincronie

 

Constantin Stoenescu

„Tripla elice” a energeticii nucleare în România

 

Dan Șerbănescu

Unele învățăminte ale unui secol și jumătate de fizică și energetică nucleară românească  

 

                                           

 

Rezumate

 

Mai degrabă sincronie

Ana Bazac

 

Într-un an filosofic marcat de aniversarea lui Kant, să reamintim că interpretarea filosofică (a temei), chemată în Apelul la contribuții, este empirică – cunoaștere din principii empirice – deci că e vorba de o filosofie empirică, și nu pură^[1]. Ce principii empirice pot exista în relație cu tema, sau mai bine zis, sunt avute în vedere de temă? Sunt, desigur, principii specifice fiecărei științe, dar sunt și principii metodologice, cum ar fi cel al criticii, al cauzării sau cel al istorismului, ca să-l repetăm pe Kant, sau principiul deschiderii și transparenței, ca și acela al caracterului colectiv al creației științifice și al controlului colectiv al cercetătorilor asupra principiilor, derulării și soluțiilor, menționate în perspectiva contemporană meta asupra științei.

 Apelul face o referire clară la principiile metodologice. Iar întrebarea din Apel sugerează două direcții de răspuns: cel în care principiile specifice fiecărei științe  ar putea fi independente de condițiile extra-științifice, și cel care se află la intersecția celor două tipuri de principii menționate. Dar ce se întâmplă în această intersecție?

Deoarece nivelul cel mai înalt al unui proces/sistem este o oglindă pentru a înțelege nivelurile anterioare, prezentarea se concentrează asupra ultimilor 70 de ani în care a avut loc o sincronizare inerentă și evidentă a științelor din România cu cercetarea științifică mondială. Despre inovație se poate vorbi numai în acest cadru sincron inerent.

Dar știința ca demers cognitiv presupune cu necesitate și aplicarea sa, iar aceasta este o dată mai mult dependentă de  condiționarea istorică.

Încheiem rezumatul tot cu o referire la filosofi – acum, Lucian Blaga și Constantin Noica. Primul a atras atenția asupra caracterului universal al principiilor științifice (stilul științific) și putem să punem în fața acestui caracter unele fenomene generale, și nu doar românești, de atac asupra unor principii ale științei. Al doilea a dat un model de cultură „deplină”, și putem să evaluăm știința românească  potrivit trăsăturilor modelului.

 

 

„Tripla elice” a energeticii nucleare în România

Constantin Stoenescu

 

Una dintre teoriile cu privire la dezvoltarea științei și la relația dintre știință și societate  care a stârnit dezbateri în ultimile decenii este aceea cu privire la posibila accelerare a progresului științific ca urmare a așa numitei triple relații dintre universități, industrie și guvern pe care au propus-o  Henry Etzkowitz și Loet Leydesdorff într-o serie de studii publicate începând din anii 1990.

Elementele cheie ale analizei, pornind de la studii de caz care acoperă o arie largă, de la dezvoltarea industriei chimice în Germania secolului al XIX-lea la start-up-urile din Silicon Valley în domeniul tehnologiei informației,  pot fi sistematizate pe trei direcții:

1. de la cercetări macroeconomice tradiționale la rolul infrastructurii tehnologice avansate în creșterea economică și importanța politicilor privind sectorul Cercetare și Dezvoltare (R&D);
2. de la sociologia științei la sociologia educației și la redefinirea rolului universității bazată pe cercetare;
3. de la politicile și discursul politic tradițional la politici ale științei, cercetării și dezvoltării.

             Scopul acestei cercetări de a elabora un studiu istoric de caz, cât mai complet, bazat pe o documentație cvasi-exhaustivă, care să vizeze situația enegeticii nucleare în România. Sunt luate în considerare aspecte privind industria enegetică, cercetarea de profil, învățământul universitar,  politicile de dezvoltare, formarea și dinamica opiniei publice. 

 

 

Unele învățăminte ale unui secol și jumătate de fizică și energetică nucleară românească

Dan Șerbănescu

 

În prezent atât în literatura de specialitate, cât și cea cu caracter istoric făcută din perspectiva societății, nu există abordări sistematice preocupate de elementele care au propulsat sau au frânat la nivel național, în ultimul secol și jumătate, domenii ale fizicii nucleare aplicate și cele ale tehnologiilor nucleare energetice. Din multitudinea de abordări existente răzbate  astfel, ca o condiție a unei relansări pe baze solide a domeniului aflat în plin avânt în prezent, necesitatea identificării acelor mecanisme de profunzime responsabile atât de salturi incredibile, cât și de eșecuri de neexplicat până în prezent în aceste domenii în spațiul românesc.

Atât fizica nucleară românească, cât și domeniile tehnologiilor nucleare sunt conectate la cea europeană vestică, de aproape un secol și jumătate, respectiv un secol, cu participare și realizări de vârf, participare pe care o denumim în acest demers „sincronie”. Ambele domenii au avut și au trăsături definite ca fiind de „sincronie” într-o evoluție gradată, pe care o putem denumi starea statică de stabilitate a modelelor și teoriilor acceptate de cunoaștere a domeniului, cu descoperiri așteptate și în mare parte previzibile.

Și cu toate acestea, lumea acestor domenii a cunoscut și în spațiul nostru cultural istoric atât momente de sclipiri ieșite din comun, adevărate vârfuri ale domeniului recunoscute internațional, cât și momente și perioade de eșecuri greu de explicat doar pe palierul istoricizant socio-politic, mai ales deoarece au avut loc în diverse spații socio-politice. Pe acestea le vom denumi „diacronice”, în încercarea de corelare cu teoria specifică „sincronică”, ce caracterizează momentele care au schimbat profund cursul evoluțiilor „sincrone”, pentru cazul particular al spațiului nostru cultural științific. Multe dintre acestea aparțin numai acestui spațiu geo-cultural, având un specific care este supus analizei, cu ochiul cunoașterii din interior al domeniului și în încercarea de a le circumscrie teoriilor generale existente, cum ar fi cele filosofice clasice, sau cele din descrierea evoluțiilor prin paradigme și / sau motoare de evoluție duble sau triple etc.

Este adoptată o abordare multifațetă interdisciplinară, făcută atât în cunoștință de cauză asupra specificului acestor domenii ale cunoașterii, cât și din încercarea de a le circumscrie conceptelor filosofice și sociologice aplicabile acestora și dezvoltate până în prezent. Sunt analizate studii de caz ce pot fi considerate reprezentative, într-o încercare de a dezvolta sugestii pragmatice, care deși poate sunt empirice sunt formulate de cunoscători din interiorul lor și sunt de mare utilitate pentru abordările viitoare la nivel național în acest domeniu al fizicii și energeticii nucleare. 

 

 

[1] Immanuel Kant, Critica rațiunii pure, Traducere, Studiu introductiv, Studiu asupra traducerii, Note, Bibliografie selectivă, Index de concepte german-român, Index de concepte român-german, de Rodica Croitoru, București, Paideia, 2019, p. 918.