• Symposium,
• Programme,
• April
• 2024,

 

ACADEMIA ROMÂNĂ Comitetul Român de Istoria şi Filosofia Ştiinţei şi Tehnicii Divizia de Logică, Metodologie şi Filosofia Ştiinţei

 

 

 

SESIUNEA DE PRIMĂVARĂ

 

 Rolul organizațiilor profesionale in cunoaștere si gestiunea unor domenii de vârf- Studiu de caz GLERUNR, un think tank de analize de risc

25 aprilie, 15-18

 Sala de Consiliu a Academiei Române, Calea Victoriei 125

 

 

PROGRAM

 

Moderator

Constantin Stoenescu

 

Gheorghe M. Ștefan

Considerații introductive

 

Constantin Stoenescu

Democraţia deliberativă şi utilizarea energiei nucleare

 

Dan Șerbănescu

Aspecte generale ale riscului in centrale nucleare și principalele probleme actuale

 

Petre Cornel Min, Dan Șerbănescu

GLERUNR un think tank românesc și rolul organizațiilor profesionale in cunoașterea si gestiunea riscului nuclear

 

 

 

Rezumate

 

Democraţia deliberativă şi utilizarea energiei nucleare 

Constantin Stoenescu

                                                                          

Democrația deliberativă, înțeleasă ca teorie și practică a acțiunii politice cu privire la exercitarea guvernanței, este invocată din ce în ce mai des în ultima vreme ca fiind un mod de angajare efectivă în procesul luării deciziilor a diferitelor părți ale societății, de la instituții guvernamentale la grupuri informale din societate.  De asemenea, se subliniază că în cadrul democrației deliberative sunt luate în considerare diverse tendințe și procese de la nivelul sferei publice, de la acelea în care principalii vectori sunt organizațiile neguvernamentale la acelea inițiate de mass-media în diferitele ei formate. 

Se consideră că principala virtute a democrației deliberative este aceea că asigură fluxuri de comunicare nebirocratizate, dar organizate, între diverse părți ale sferei publice care altfel nu s-ar intersecta. În acest sens, democrația deliberativă este văzută drept un cadru flexibil și favorabil pentru exprimarea unor interese diferite și divergente, lăsând fiecare parte să înțeleagă părerile celeilalte, să o înțeleagă, chiar dacă schemele conceptuale sunt diferite.  Totuși, prin democrație deliberativă, societatea nu devine un forum anarhic în care fiecare își expune punctul de vedere, ci o rețea sau un sistem al deliberării în care opiniile diferite sunt interpretate și evaluate.

Scopul meu în această comunicare este să dezvolt aceste principii ale democrației deliberative și să le aplic la cazul utilizării energiei nucleare, în primul rând, la utilizarea ei ca cea mai bună soluție la nevoia globală de resurse energetice și la riscurile pe care le presupun schimbările climatice. 

 

  

Aspecte generale ale riscului in centrale nucleare și principalele probleme actuale

Dan Șerbănescu

 

             În general dezvoltarea științei și tehnicii moderne urmează traiectorii în concordanță atât cu evoluia civilizației la acel moment, cât și cu particularități semnificative fiecărei tehnologii. Însă cu cât gradul de complexitate al acestora crește, cu atât gestionarea impactului lor asupra societății este mai important de evaluat și controlat. Deși au un impact general deosebit de pozitiv asupra dezvoltării societății, fizica și energetica nucleară sunt un exemplu de înaltă complexitate pentru care evaluarea și gestionarea potențialului risc de impact negativ asupra mediului și al societății este foarte important.

Ca toate domeniile de înaltă tehnicitate, domeniul nuclear este reglementat și monitorizat continuu. Aceste acțiuni se desfășoară într-un cadru construit piramidal instituțional, atât la nivel internațional cât și național. Piramida instituțională a domeniului de reglementare, monitorizare și control al domeniului centralelor nuclearoelectrice este bine structurată și se prezintă în lucrare.

Această structurare cuprinde toate domeniile de impact: de la educația profesională, la cercetare, fabricație și exploatare, cu reguli și instituții din toate domeniile de activitate bine definite. Aceste instituții au o ierarhie bine stabilită și interacționează continuu între ele.

Caracterul general al instituțiilor, organizațiilor industriale și de cercetare-învățământ este caracterizat prin specializări stricte. În ultimele decenii s-a accentuat nevoia unor abordări interdisciplinare în evaluarea unor situații complexe ce apar in funcționarea instalațiilor complexe, subiect care devine de maxima actualitate în contextul dezbaterilor referitoare la rolul factorului uman în analize și decizii în epoca ce vine.

Obiectivul central al evaluărilor impactului centralelor nucleare și al întregului ciclu de combustibil este de a demonstra ca indicatorii negativi asupra mediului, oamenilor și societății în general sunt conform unor norme și valori strict definite și demonstrate. Acești indicatori sunt criteriile de risc nuclear. În lucrare se arată care sunt definițiile și accepțiunile pentru aceștia și modalitățile de demonstrare a acceptabilității lor.

În cadrul acestui proces de evaluare însă se constată continuu faptul că, în ceea ce privește factorul uman și instituțiile sale, expertizele umane individuale și în instituții au abordări limitate la anumite specializări, uneori chiar cu caracter partizan. Această situație a dus la identificarea necesității unor evaluări independente interdisciplinare, individuale sau colective. În cadrul simpozionului se va prezenta o entitate interdisciplinară care îndeplinește acest rol în sistemul nuclear național.

 

 

Grupul de Lucru pentru Evaluarea Riscurilor privind Urgențele Nucleare și Radiologice (GLERUNR) - un think tank românesc și rolul organizațiilor profesionale in cunoașterea si gestiunea riscului nuclear

Petre Cornel Min, Dan Șerbănescu

În procesul de reglementare și monitorizare a nivelului de risc nuclear evaluarea este deosebit de importantă, dar și supusă unor potențiale erori sistematice. Aceste erori sistematice pot fi compensate prin abordări interdisciplinare, care presupun organizări ce pot realiza acest lucru. La nivel național este xistă un mecanism, de tip think tank pentru evaluarea riscului nuclear denumit Grupul de Lucru pentru Evaluarea Riscurilor privind Urgențele Nucleare și Radiologice (GLERUNR), cu o misiune și obiective clar definite^[1]. Pentru îndeplinirea scopului principal grupul își stabilește obiective care să revizuiască independent cadrul de reglementare, rezultatele monitorizărilor și acuratețea evaluărilor utilizând metodologii independente și abordări interdisciplinare, toate în scopul contribuirii la creșterea capacității de răspuns a sistemului național   de management al situațiilor de urgență^[2].

             În cadrul grupului au fost analizate o serie de situații și lucrarea prezintă rezultatele obținute până în prezent și planurile de viitor^[3].

 

 

 

 

 

 

 

[1] http://www.cncan.ro/grup-de-lucru/

[2] Ordonanța de Urgență nr. 21/15.04.2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă

HG nr. 768/2016 privind organizarea și funcționarea Platformei naționale pentru reducerea riscurilor la dezastre

HG nr. 557/2016 privind managementul tipurilor de risc

Hotărârea nr. 94/2014 privind organizarea, funcţionarea şi componenţa Comitetului naţional pentru situaţii speciale de urgenţă

Hotărârea nr. 3/19.12.2017 privind constituirea și stabilirea componenței nominale a Platformei Naționale pentru Reducerea Riscurilor la Dezastre, respectiv centralizarea capabilităților necesare îndeplinirii țintei S 1702 N- Capabilități pentru Sprijinul Situațiilor de Urgență Complexe

Anexa nr 1 la Hotărârea nr. 3/19.12.2017

Ordin CNCAN nr. 66/19.03.2018 privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare al Grupului de Lucru pentru Evaluarea Riscurilor asociate Urgențelor Nucleare și Radiologice

Ordin CNCAN nr. 65/19.03.2018 privind aprobarea coordonatorului și secretariatului Grupului de Lucru pentru Evaluarea Riscurilor asociate Urgențelor Nucleare și Radiologice

Anexa Ordin CNCAN nr. 66/19.03.2018 Regulamentul de organizare si functionare GLERUNR

[3] http://www.cncan.ro/assets/GrupEvalRiscuri/Lucrari/RIDM.pdf Risk Inform Decision-Making, Dan SERBANESCU and Ana Lisa VETERE ARRELLANO Ce să faceți în cazul unui accident nuclear Detectarea Ru-106 pe teritoriul României

 

• Symposium,
• Appeal,
• 2024,

ACADEMIA ROMÂNĂ

COMITETUL ROMÂN DE ISTORIE ȘI FILOSOFIE A ȘTIINȚEI ȘI TEHNICII

Divizia de Logică, Metodologie și Filosofie a Științei

 

anunță

simpozionul

 

Sincronie și diacronie, inovație și conservatorism în mediul tehnologic și științific românesc

21 martie, 15-18

 Casa Oamenilor de Știință, Piața Lahovari, 9.

 

În literatura de specialitate științifică si tehnică există monografii extinse prezentând din punct de vedere istoric evoluția științei și tehnicii românești în epoca modernă. Activitatea de prezentare a acestor domenii ale cunoașterii, așa cum s-au manifestat și se manifestă ele la nivel național, este orientată în prezent spre o abordare istorică. Dar apare necesitatea completării cu o abordare filosofică ce analizează cauzele unor mari reușite sau ale unor evoluții în multe domenii tehnice și științifice românești cu mult sub așteptări. Un impact deosebit asupra propulsării acestor domenii îl poate avea identificarea cauzelor unor succese deosebite sau ale unor eșecuri, greu de explicat doar dintr-o abordare istoricizantă care identifică în exclusivitate drept cauze aspecte economico-sociale și/sau conjuncturi externe ostile.

Simpozionul își propune să analizeze domeniile științei și tehnicii românești, cu exemplificări din domeniile de vârf tehnologic și științific (cum ar fi cel al fizicii și energeticii nucleare). O evaluare diferită de cea simplu istorică poate identifica aspecte importante care explică momente de vârf dar și de cădere, precum și punctele cheie care pot impulsiona evoluția benefică viitoare pentru societate. Continuând exemplul, deși știința și tehnica energetică sau fizica nucleară aplicată se dezvoltă după traiectorii care au interferențe continue național-internațional și interculturale, totuși, implementarea rezultatelor acestora și evoluția națională au specificul lor clar, ceea ce face ca unele zone ale globului să fie avantajate față de altele, iar rolul componentei naționale să fie de foarte mare importanță pentru comunitățile naționale.

În acest sens, domenii de vârf ale științei și tehnicii românești pot fi un foarte bun subiect de studiu. Astfel, așteptăm să fie luate în considerare aspecte ale evoluției acestor domenii la nivel național în perioada fazelor recente ale revoluției tehnico-științifice (care pentru fizică si energetica nucleară românească înseamnă o perioadă între o jumătate de secol și un secol și jumătate). O abordare filosofică, poate să identifice aspecte suplimentare, care să sprijine dezvoltarea acestor domenii, adăugându-se la rezultatele evaluării istorice orientate spre prezentarea succesiunii activităților și cu marcarea aproape în exclusivitate drept motoare de evoluție a cauzelor economico-sociale și politice. Dorim ca o asemenea abordare a unor cauze ale evoluțiilor domeniilor de vârf științifice si tehnice să identifice specificul aspectelor de sincronie si diacronie, de inovație si conservatorism in  mediul  tehnologic si științific românesc, care a evoluat și evoluează într-un spațiu cultural cu multe trăsături specifice. 

Simpozionul își propune să discute despre specificul forțelor care au asigurat sau frânat domenii de vârf la nivel național, în spațiul cultural românesc, definit în matrici care guvernează orice activitate intelectuală în acest spațiu.

Titlurile și scurte rezumate (cu diacritice) vor fi trimise până la 29 februarie 2024 la adresele This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.,  This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.,

• Symposium,
• 2024,
• March,

ACADEMIA ROMÂNĂ COMITETUL ROMÂN DE ISTORIE ȘI FILOSOFIE A ȘTIINȚEI ȘI TEHNICII Divizia de Logică, Metodologie şi Filosofia Ştiinţei

 

 

SIMPOZIONUL

Sincronie și diacronie, inovație și conservatorism în mediul tehnologic și științific românesc

21 martie 2024, orele 15-18

   (Academia Română: Casa Oamenilor de Știință, sala Zodiac, Piața Lahovari, 9)

 

 

PROGRAM

 

Moderator

 Constantin Stoenescu

 

Gheorghe M. Ștefan

Considerații introductive

 

 Ana Bazac

Mai degrabă sincronie

 

Constantin Stoenescu

„Tripla elice” a energeticii nucleare în România

 

Dan Șerbănescu

Unele învățăminte ale unui secol și jumătate de fizică și energetică nucleară românească  

 

                                           

 

Rezumate

 

Mai degrabă sincronie

Ana Bazac

 

Într-un an filosofic marcat de aniversarea lui Kant, să reamintim că interpretarea filosofică (a temei), chemată în Apelul la contribuții, este empirică – cunoaștere din principii empirice – deci că e vorba de o filosofie empirică, și nu pură^[1]. Ce principii empirice pot exista în relație cu tema, sau mai bine zis, sunt avute în vedere de temă? Sunt, desigur, principii specifice fiecărei științe, dar sunt și principii metodologice, cum ar fi cel al criticii, al cauzării sau cel al istorismului, ca să-l repetăm pe Kant, sau principiul deschiderii și transparenței, ca și acela al caracterului colectiv al creației științifice și al controlului colectiv al cercetătorilor asupra principiilor, derulării și soluțiilor, menționate în perspectiva contemporană meta asupra științei.

 Apelul face o referire clară la principiile metodologice. Iar întrebarea din Apel sugerează două direcții de răspuns: cel în care principiile specifice fiecărei științe  ar putea fi independente de condițiile extra-științifice, și cel care se află la intersecția celor două tipuri de principii menționate. Dar ce se întâmplă în această intersecție?

Deoarece nivelul cel mai înalt al unui proces/sistem este o oglindă pentru a înțelege nivelurile anterioare, prezentarea se concentrează asupra ultimilor 70 de ani în care a avut loc o sincronizare inerentă și evidentă a științelor din România cu cercetarea științifică mondială. Despre inovație se poate vorbi numai în acest cadru sincron inerent.

Dar știința ca demers cognitiv presupune cu necesitate și aplicarea sa, iar aceasta este o dată mai mult dependentă de  condiționarea istorică.

Încheiem rezumatul tot cu o referire la filosofi – acum, Lucian Blaga și Constantin Noica. Primul a atras atenția asupra caracterului universal al principiilor științifice (stilul științific) și putem să punem în fața acestui caracter unele fenomene generale, și nu doar românești, de atac asupra unor principii ale științei. Al doilea a dat un model de cultură „deplină”, și putem să evaluăm știința românească  potrivit trăsăturilor modelului.

 

 

„Tripla elice” a energeticii nucleare în România

Constantin Stoenescu

 

Una dintre teoriile cu privire la dezvoltarea științei și la relația dintre știință și societate  care a stârnit dezbateri în ultimile decenii este aceea cu privire la posibila accelerare a progresului științific ca urmare a așa numitei triple relații dintre universități, industrie și guvern pe care au propus-o  Henry Etzkowitz și Loet Leydesdorff într-o serie de studii publicate începând din anii 1990.

Elementele cheie ale analizei, pornind de la studii de caz care acoperă o arie largă, de la dezvoltarea industriei chimice în Germania secolului al XIX-lea la start-up-urile din Silicon Valley în domeniul tehnologiei informației,  pot fi sistematizate pe trei direcții:

1. de la cercetări macroeconomice tradiționale la rolul infrastructurii tehnologice avansate în creșterea economică și importanța politicilor privind sectorul Cercetare și Dezvoltare (R&D);
2. de la sociologia științei la sociologia educației și la redefinirea rolului universității bazată pe cercetare;
3. de la politicile și discursul politic tradițional la politici ale științei, cercetării și dezvoltării.

             Scopul acestei cercetări de a elabora un studiu istoric de caz, cât mai complet, bazat pe o documentație cvasi-exhaustivă, care să vizeze situația enegeticii nucleare în România. Sunt luate în considerare aspecte privind industria enegetică, cercetarea de profil, învățământul universitar,  politicile de dezvoltare, formarea și dinamica opiniei publice. 

 

 

Unele învățăminte ale unui secol și jumătate de fizică și energetică nucleară românească

Dan Șerbănescu

 

În prezent atât în literatura de specialitate, cât și cea cu caracter istoric făcută din perspectiva societății, nu există abordări sistematice preocupate de elementele care au propulsat sau au frânat la nivel național, în ultimul secol și jumătate, domenii ale fizicii nucleare aplicate și cele ale tehnologiilor nucleare energetice. Din multitudinea de abordări existente răzbate  astfel, ca o condiție a unei relansări pe baze solide a domeniului aflat în plin avânt în prezent, necesitatea identificării acelor mecanisme de profunzime responsabile atât de salturi incredibile, cât și de eșecuri de neexplicat până în prezent în aceste domenii în spațiul românesc.

Atât fizica nucleară românească, cât și domeniile tehnologiilor nucleare sunt conectate la cea europeană vestică, de aproape un secol și jumătate, respectiv un secol, cu participare și realizări de vârf, participare pe care o denumim în acest demers „sincronie”. Ambele domenii au avut și au trăsături definite ca fiind de „sincronie” într-o evoluție gradată, pe care o putem denumi starea statică de stabilitate a modelelor și teoriilor acceptate de cunoaștere a domeniului, cu descoperiri așteptate și în mare parte previzibile.

Și cu toate acestea, lumea acestor domenii a cunoscut și în spațiul nostru cultural istoric atât momente de sclipiri ieșite din comun, adevărate vârfuri ale domeniului recunoscute internațional, cât și momente și perioade de eșecuri greu de explicat doar pe palierul istoricizant socio-politic, mai ales deoarece au avut loc în diverse spații socio-politice. Pe acestea le vom denumi „diacronice”, în încercarea de corelare cu teoria specifică „sincronică”, ce caracterizează momentele care au schimbat profund cursul evoluțiilor „sincrone”, pentru cazul particular al spațiului nostru cultural științific. Multe dintre acestea aparțin numai acestui spațiu geo-cultural, având un specific care este supus analizei, cu ochiul cunoașterii din interior al domeniului și în încercarea de a le circumscrie teoriilor generale existente, cum ar fi cele filosofice clasice, sau cele din descrierea evoluțiilor prin paradigme și / sau motoare de evoluție duble sau triple etc.

Este adoptată o abordare multifațetă interdisciplinară, făcută atât în cunoștință de cauză asupra specificului acestor domenii ale cunoașterii, cât și din încercarea de a le circumscrie conceptelor filosofice și sociologice aplicabile acestora și dezvoltate până în prezent. Sunt analizate studii de caz ce pot fi considerate reprezentative, într-o încercare de a dezvolta sugestii pragmatice, care deși poate sunt empirice sunt formulate de cunoscători din interiorul lor și sunt de mare utilitate pentru abordările viitoare la nivel național în acest domeniu al fizicii și energeticii nucleare. 

 

 

[1] Immanuel Kant, Critica rațiunii pure, Traducere, Studiu introductiv, Studiu asupra traducerii, Note, Bibliografie selectivă, Index de concepte german-român, Index de concepte român-german, de Rodica Croitoru, București, Paideia, 2019, p. 918.

• Symposium,
• Program,
• Programme,
• 2023,
• October

ACADEMIA ROMÂNĂ COMITETUL ROMÂN DE ISTORIE ȘI FILOSOFIE A ȘTIINȚEI ȘI TEHNICII Divizia de Logică, Metodologie şi Filosofia Ştiinţei

 

 

 

SIMPOZIONUL

Realitate și Natură: continuu și discontinuu

5 octombrie 2023, orele 15-18

   (Academia Română: Casa Oamenilor de Știință, sala Zodiac (Piața Lahovari, 9))

 

 

PROGRAM

 

Moderator

 Constantin Stoenescu

 

Gheorghe M. Ștefan

Considerații introductive

 

 Ana Bazac

Dialectica discontinuitate continuitate de la metafore culturale la concepte științifice

 

Henrieta Șerban

O discuție despre natură, „natural” și niveluri ale realității. Basarab Nicolescu

 

Cătălin Ioniţă

Continuu-discontinuu şi filosofia matematică a lui René Thom: morfogeneză şi stabilitate structurală - teoria exhaustivă a modelelor

 

Constantin Stoenescu

„Lumea fenomenală” și „schimbarea ochelarilor gândirii”

 

                                           

 

Rezumate

 

Dialectica discontinuitate continuitate de la metafore culturale la concepte științifice

Ana Bazac

 

În tradiția modernă hegeliană, dialectica înseamnă unitatea lucrurilor contradictorii. Iar concret, dialectica anunțată în titlu înseamnă unitatea unora dintre cele mai misterioase aspecte ale existenței, continuitatea și discontinuitatea. Oamenii le-au văzut pe amândouă și,  inconștient sau conștient, le-au văzut în unitate. Dar cum anume? Într-o unitate tensionată. Iar tensiunea era atât de mare – adică diferența dintre lucrurile din lume era atât de mare și, în  același timp, conexiunea lor atât de inexplicabilă – încât, atunci când oamenii au reflectat asupra tuturor acestora, ei fie pur și simplu le-au ignorat, fie le-au explicat ca simplu date prin crearea lumii. Mai departe, gânditorii, cei care se ocupau cu reflecțiile asupra acestui proces, căutând să afle ce se ascundea sub miturile ce s-au coagulat la începutul situării conștiente ale oamenilor în fața lumii,  au pornit încet, concentrându-se și ei asupra constituirii lumii: asupra forțelor care o formează și asupra originii înfățișărilor ei. (Logic, de la această problemă a originii s-a ajuns –  dar foarte târziu – la problema unității discontinuitate continuitate. Deci e vorba de conștientizarea dificultății de a explica unitatea).

Problema unității discontinuitate continuitate este aceea a relației dintre ele, adică, mai simplu, a trecerii de la lucrurile separate la continuu, la unitatea lor în sisteme concrete. Dintre multele moduri de exprimare a celor două aspecte, am ales metafora lanțului, una dintre cele mai vechi din cultura populară, deoarece a reflectat obiecte create de om. În formă empirică, metafora s-a prezentat ca șir de mărgele, iar diferența dintre acest șir și un lanț este extrem de importantă. Dar chiar metafora lanțului a fost înțeleasă  diferit, adică  în diferite spații existențiale. Sensul dat în Elementele lui Euclid este diferit de cel dat de descrierile antice despre magneți.

In dialogul Ion, Platon a descris magnetul ca „piatra care nu numai că atrage inelele de fier ci le transmite și lor puterea de a săvârși același lucru, adică de a atrage la rândul lor alte inele, încât uneori ajunge să se formeze un șir foarte lung de inele de fier prinse unul de altul și a căror putere depinde, pentru toate, de puterea pietrei cu pricina” (533d-e, p. 140).

Dar sensul dat lanțului este și metaforic. În același dialog – unde descrierea magnetului este doar un element pentru comparație, adică este descrierea unui proces natural de atracție între lucruri discontinue și de formare a unui șir (care nu este același lucru cu un sistem) – se vorbește despre lanțul influenței  psihice atotcuprinzătoare a artei. Poetul, rapsodul și spectatorul sunt „verigi” „într-un lanț foarte lung” de oameni „prinși pieziș de inelele care atârnă de Muză” (536a, p. 142).

Metafora magnetului semnifică unirea și transmiterea calităților într-un lanț. Dar știința a căutat să meargă dincolo de metafore populare și filosofice, la fel cum filosofia a căutat să meargă mai departe de mit. Dintre conceptele științifice care au răspuns întrebărilor despre cum are loc unirea și transmiterea în lanțul  natural menționat, să reținem câmpul (magnetic, electric),  sarcina electrică și tandemul corpuscul undă.

 

 

O discuție despre natură, „natural” și niveluri ale realității. Basarab Nicolescu

Henrieta Șerban

 

O discuție despre natură și „natural”, orice discuție despre ce este „natura” și ce este „natural” va fi o discuție despre metafizică și epistemologie. Pornind de la peștera lui Platon, ne propunem să evidențiem înfiriparea cooperării între rațional și irațional care se manifestă ca poli contradictorii ai aceleiași realități. „Principiul antagonismului”, „logica energiei” și „terțul inclus/ ascuns” sunt pilonii acestei teoretizări. Percepția a ceea ce este are nevoie de percepția a ceea ce nu este. O metafizică subtilă are ecouri fenomenologice și epistemologice. Fenomenologia participă epistemologic.  Ceea ce cuprindem înțelegând „naturalul” este o actualizare a realității care este multistratificată. Basarab Nicolescu propune o structură ternară a Realității concepută astfel, cu literă mare, într-un mod totalizator în pofida unui dinamism inerent. Privind Realitatea din om, filosoful identifică un centru și un dinamism intelectual care poate duce la moarte dacă știința devine religia omului, un centru și un dinamism motor care poate conduce la moarte prin ceea ce filosoful numește realizarea identității absolute non-contradictorii, altfel spus, prin „realizarea” materială a omului. Centrul și dinamismul emoțional funcționează ca protecție a vieții. „Naturalul” însuși pendulează între viață și moarte și ascunde o pleiadă de potențialități și actualizări.

 

 

Continuu-discontinuu şi filosofia matematică a lui René Thom: morfogeneză şi stabilitate structurală - teoria exhaustivă a modelelor

Cătălin Ioniţă

 

In prima parte revedem şi precizăm prin definiţii criteriale epistemic reale noţiunile de continuitate-discontinuitate-discret, caracterul lor (atribute delimitând specii ale cantităţii) şi scala locului lor în realitatea obiectivă. Revedem evoluţia disciplinelor aparţinând cronologic întâi filosofiei, apoi matematicii, fizicii, fizicii-matematice şi mai nou ştiinţelor proceselor (dinamice) biologice, cu teoriile corespunzătoare elaborate în orizontul noţiunilor de continuitate-discontinuitate-discret, teorii cu priză în realitate şi aplicabile instrumental în ştiinţele naturii. Filosofia elină preciza obiectul geometriei ca fiind cantităţile continue (meghetos); de aici ,,continuitatea spaţiului” şi ,,continuitatea timpului” ca urmare a continuităţii mişcării locomotorii şi a mişcării numită schimbare (mişcarea poate fi în cantitate [poson], în loc [topos], în calitate [poion]). Discretul (în elină sensul originar: ,,nu continuu” [me synexes]), iniţial caracteristică a obiectelor studiate de aritmetică, este readus în persistentă atenţie contemporană prin descoperirea laborioasă de către Planck a unei constante fizical universale ce a numit-o constanta de acţiune, urmarea fiind precizarea structurii energetice a atomului (doar multiplii întregi) şi teorema imposibilităţii determinării exacte prin experienţă de măsurare efectuată la nivel ,,microfizic” (Heisenberg: principiul de incertitudine). Aparţine atunci continuitatea realităţii obiective fizicale? Dar nivelului de realitate biologică (care are cert substrat fizic material)? În partea a doua a lucrării readucem în atenţie aspectele puse în valoare prin opera lui René Thom: modul în care studiul ,,genezei formelor” devine ştiinţă (teoria matematică a morfogenezei şi stabilitate structurală, delimitând locul continuităţii) şi calitatea de teorie universală a modelelor a acestei ştiinţe noi. Nodul dezlegat de această ştiinţă obtura legătura fenomenologie-ştiinţă structurală. Legătura elucidată încheagă o anume filosofie sistematică (pendinte de filosofia ştiinţei) profesată de René Thom, centrată pe fenomen real şi ridicându-se din relaţia continuu-discontinuu (dinamica calitativă în sensul lui René Thom). Incindental, pentru filosofia ştiinţei, lucrarea evidenţiază pertinenţa, realismul şi necesitatea distincţiei drăgănesciene între ,,teorii anvelopante” şi ,,teorii de detaliu”. 

 

 

„Lumea fenomenală” și „schimbarea ochelarilor gândirii”

Constantin Stoenescu

 

Distincția dintre realitate și natură din perspectiva raporturilor de continuitate și discontinuitate poate fi privită dintr-o perspectivă epistemologică drept o distincție între „lumea fenomenală” și „lumea reală”. În sens kantian, potrivit distincției dintre fenomen și noumen, vom accepta că subiectul epistemic are acces numai la lumea fenomenală, dar această cunoaștere a fenomenalității este suficientă pentru a dezvălui legi ale naturii, așa cum s-a întâmplat în cazul științei moderne de tip galileo-newtonian.

Herbert Butterfield a propus în lucrarea sa The Origins of Modern Science metafora schimbării ochelarilor gândirii pentru a caracteriza revoluția științifică din secolul al XVII-lea care a constat în apariția științei matematice a naturii.  Dar aceasta înseamnă că, dacă este cu putință o asemenea schimbare a ochelarilor gândirii, lumea fenomenală poate fi văzută în mod diferit în funcție de „ochelarii teoretici” prin care o privim.

Acest tip de discontinuitate epistemologică a fost teoretizat de Thomas Kuhn în lucrarea sa Structura revoluțiilor științifice. Ulterir, Paul Hoyninngen Huene, în Reconstructing Scientific Revolutions, a propus o interpretare kantiană a proiectului kuhnian. Totuși, în ultimele sale lucrări, Kuhn a adus în discuție o nouă perspectivă bazată de conceptele de rețea conceptuală și lexicon tocmai pentru a arăta că putem avea continuitate în descrierea lumii fenomenale în măsura în care diversele taxonomii descriu structural aceleași entități și proprietăți ale lumii reale. Această ipoteză de lucru aduce în prim plan un realism convergent de tip semantic, aspect pe care îl analizez luând în considerare câteva episoade semnificative din istoria științei.