ACADEMIA ROMÂNĂ

COMITETUL ROMÂN DE ISTORIE ȘI FILOSOFIE A ȘTIINȚEI ȘI TEHNICII

Divizia de Logică, Metodologie și Filosofie a Științei

 

Apel la contribuții

la

Sesiunea anuală de comunicări

(6 octombrie 2022, 15-18, Academia Română: Casa oamenilor de știință, sala Zodiac (Piața Lahovari, 9))

 

Ca de obicei, sesiunea anuală nu are o temă anume. Cercetătorii pot prezenta orice subiect, inclusiv unul pe care de abia îl studiază. Spațiul acestei sesiuni este cu atât mai necesar cu cât el poate găzdui cercetări, continuări, discuții ale subiectelor deja prezentate în sesiuni și simpozioane anterioare.

De aceea, poate că semnul sub care se derulează sesiunea anuală este cel al continuării și, desigur, al dezvoltării discuțiilor și cercetărilor.

Iar lentila pandemiei poate să le adauge semnificații/teme noi.

Titlurile și scurte rezumate (cu diacritice) vor fi trimise până la 1 octombrie 2022 la adresa This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it..

Lucrările in extenso, urmând stilul publicaţiei Noema (http://noema.crifst.ro), vor fi trimise până la 15 februarie 2023, la aceeași adresă.

Texte scurte / rezumate de până la 3 pagini, scrise de colegi din țară care nu pot fi prezenți la sesiune, sunt binevenite. Ele vor apărea în Programul cu rezumate, ca texte trimise.