ACADEMIA ROMÂNĂ

SESIUNEA DE TOAMNĂ/ANUALĂ 2016

a

Diviziei de Logică, Metodologie şi Filosofia Ştiinţei,

CRIFST

 

 

PROGRAM

 

1.

Prof. univ. dr. ing., m. c. al Academiei Române

 Gheorghe M. Ștefan

 DLMFS     

                                        

_

Știința & Barockgeist

2.

Conf. univ. dr. mat.  Cătălin Ioniță

DLMFS 

 _

 Metoda matricei stilistice în filosofia ştiinţei: studiu de caz al întemeierii ştiinţei informaţiei

     

3.

Conf. univ. dr. Laura Pană 

DLMFS 

 

 _

Dimensiunea prospectivă a adevărului 

4.

Prof. univ. dr. ing. ȘtefanTrăușan-Matu

DLMFS

 

 _

 Muzicalitatea limbajului

 

5.

Lect. univ. dr.  Mihaela Buia

DLMFS

 _

 Provocări ale abordării „user-friendly”

 

6.

Dr. ing. Dan Șerbănescu

DLMFS 

 _

 Omenirea la răscruce privindu-se în oglinda  re)(ne) cunoașterii de sine – oare va evolua sau se va  autodistruge ? O perspectivă a aplicațiilor energetice ale fizicii moderne

 

7.

Prof. univ. dr.  Ana Bazac

 DLMFS

 _

Față de ce suntem prudenți, preventivi și precauți? Știința, tehnica și principiul precauției

 

 

***

 

REZUMATE

 

 

Gheorghe M. Ștefan –  Știința & Barockgeist

Există o relație semnificativă între știința și filosofia lui Descartes, Newton sau Leibnitz și arta lui Bernini, Vermeer sau Bach? Între moartea lui Bruno, datorată unei biserici dogmatice, și moartea lui Bach, datorată unui medic nepriceput, asistăm la procesul de desvrăjire a mentalității europene. În pofida unei aparente diversități, perioada barocului este caracterizată prin profunda unitate a procesului de tranziție de la magic la rațional. Bruno a visat fără sparanță fuziunea magicului cu religiosul, în timp ce Bach ”făcea matematică fără să o știe”. Astfel, barocul se desfășoară între o  imposibilitate culturală și o promisiune științifică. Barockgeist-ul artei declanșează în știință inefabilul spirit al plenitudinii, caracteristic pentru faza inițială, inocentă a abordarii raționale.

 

Cătălin Ioniță – Metoda matricei stilistice în filosofia ştiinţei: studiu de

                                                    caz al întemeierii ştiinţei informaţiei

 

Scopul comunicării: a arăta, prin analiza unui caz concret, cum cercetarea filosofică a unei ştiinţe poate beneficia de instrumentul (metoda) matricei stilistice pentru a degaja aspecte de esenţă ale ştiinţei cercetate.

    Noţiunile factor determinant de stil şi matrice stilistică au fost introduse de Lucian Blaga în (i) Trilogia Culturii (1937); precizate ulterior prin utilizarea lor în (ii) Ştiinţă şi creaţie (1942) şi în (iii) Fiinţa istorică (1959). În (i), Lucian Blaga reuşeşte o identificare constructiv-procesuală a formelor culturii. Ele se caracterizează structural prin matrice stilistice de fond. În (ii), analiza asupra conceptelor ştiinţei sub coagularea lor în concepţii şi teorii ştiinţifice împreună cu formele lor şi raportarea acestora la (teoria) cunoaşterii, permite lui Lucian Blaga a arăta că matricele stilistice au un rol instrumental în filosofia ştiinţei, în ciuda aparentei contradicţii faţă de natura obiectivă a adevărului ştiinţific. Prin obiectivitatea şi universalitatea sa, adevărul (faptul) ştiinţific nu poate sta sub o matrice stilistică. Însă accesul la acel adevăr este mediat, prin cercetător şi/sau şcoală, de anumite matrice stilistice. În (iii), Lucian Blaga arată cum natura istorică a unor fapte consemnate (istoricitatea lor) este identificată de un ansamblu de factori determinanţi de stil. Analizele efectuate de Lucian Blaga includ atât teorii ştiinţifice (teoria relativităţii, biologie-ereditate-Darwinism, mecanica şi fizica newtoniană, fizica cuantică în începuturile sale) cât şi unii autori creatori de ştiinţă revendicaţi de istorie și istoria şi filosofia ştiinţei.

             Demersul lui Lucian Blaga poate fi adaptat ca instrument cu valoare metodologică în cercetările subsumate filosofiei ştiinţei (fie în general, fie dedicate unei ştiinţe particulare).

            Vom studia întâi, direct, independent de metoda matricei stilistice, cazul întemeierii ştiinţei infomaţiei (lucrările lui C. E. Shannon -1948, Norbert Wiener -1948, A. Nyquist -1924, Hartley -1928, R.A. Fisher -1921) şi, apoi, perioada următoare 1950-1960 (Kolmogorov, Hincin, Renyi) în care ştiinţa informaţiei se axiomatizează. Descoperim, surprinzător, pe de o parte, cum termenul de informaţie din vorbirea curentă (desemnând o noutate adusă de o întâmplare, noutate comunicată) se precizează cu referinţă la două domenii conexe ale realităţii: capacitatea de codificare şi calitatea transmisiei semnalelor electromagnetice prin sisteme de comunicaţii (capacitatea informaţională a canalului: Nyquist, Hartley, Shannon) şi informaţia relevantă conţinută în datele observate repetitiv supunându-se unei legi statistice (necunoscute, dar prezente) ale cărei caracteristici cercetarea urmăreşte a le preciza prin estimări numerice din datele observate (estimarea parametrilor: R.A. Fisher).

Pe de altă parte, în ambele situaţii, descoperim un fapt (A): conceptul de informaţie precizat este desubiectivizat total (de-psihologizat), desubstanţializat, desemnând o mărime –  nu oarecare –  asociată unui proces. Această caracteristică nu mai poate fi redescoperită pornind de la axiomatizarea degajată ulterior. Un acelaşi tip de omisiune este prezent, spre exemplu, în Elementele lui Euclid (axiomatizarea sa a geometriei elimină atât mişcarea cât şi operaţia de diviziune la infinit), dar această omisiune este suplinită de Euclid în cartea (despre) Date (mult mai puţin citită, sau mai puțin accesibilă, decât Elementele). Şi exemplul Elementelor lui Euclid nu este singular. Una din consecinţele faptului (A): informaţia (fiind totdeauna asociată unui proces) are caracter fenomenologic (în sensul lui Mihai Drăgănescu), iar ştiinţa informaţiei, aşa cum s-a întemeiat, este o ştiinţă structural-fenomenologică (în sensul lui Mihai Drăgănescu), deşi practica curentă reţine doar aspectul structural al acestei ştiinţe. Reţinem încă un fapt: cercetarea de mai sus aparţine doar filosofiei ştiinţei şi doar prin filosofia ştiinţei este posibilă.

             Prezintă cazul întemeierii ştiinţei informaţiei aspecte stilistice proprii? Vom proba că răspunsul este afirmativ. Vom degaja schema unei matrice stilistice proprii cazului studiat. Implicit, astfel, prinde contur utilizarea metodei matricei stilistice în filosofia ştiinţei –  altfel decât pornind de la sistemul blagian, fără a-l contrazice, însă recunoscându-l prin parţială regăsire a prezenţei sale în fapte (din punctul de vedere al conceptului de matrice stilistică şi al dublei poziţii ontologice a omului). Metoda matricei stilistice, cum arată cazul studiat, cere analiza detaliată a faptelor: matricea stilistică fiind găsită în final.

În particular, schimbările de paradigmă (paradigm shifts) –  în sensul lui Thomas Kuhn –  sunt semne ale desfăşurării sau prezenţei unei matrice stilistice active, iar identificarea unei matrice stilistice active delimitează o paradigmă,  deşi noţiunile nu sunt echivalente.

            Este necesară, începând de la un anume punct, metoda matricei stilistice în filosofia ştiinţei sau în cercetarea filosofică a unei ştiinţe? Răspunsul este afirmativ, dacă prin această metodă obţinem rezultate care nu pot fi degajate prin alte metode. Cazul studiat arată că anumite caracteristici ale ştiinţei informaţiei nu pot fi obţinute prin alte metode. Degajarea matricei stilistice pune în evidenţă specificitatea sa, prin urmare devine posibilă demonstraţia istoricităţii (calitatea de fapt istoric ca atare) actului de întemeiere a unei ştiinţe, dincolo de context şi împrejurări. Cazul studiat permite această demonstraţie. 

 

 

Laura Pană  –  Dimensiunea prospectivă a adevărului

 

Comunicarea este continuarea celei despre adevărul ca valoare polidimensională și are ca scop aprofundarea unor aspecte ale valorii rezultatelor cunoașterii din perspectiva creșterii eficienței cercetărilor prospective, respectiv a adecvării programelor de acțiune formulate și a relevanței modelelor de viitor concepute. Vor fi cercetate caracteristicile cunoașterii anticipative, ca și modalitățile de organizare ale rezultatelor acestui tip de cunoaștere. Cercetările prospective au arătat că cele mai importante date și informații despre viitor sunt cele care se referă la evenimente cu probabilitatea cea mai mică de a se produce, cele extraordinare sau unice. Toate acestea sunt și greu previzibile dar, paradoxal, nu și imposibil de realizat, pornind de la specificul proceselor, relațiilor și activităților socio-umane. Prima și poate cea mai importantă problemă, din perspectiva cercetării noastre este: cum pot fi transformate aceste precunoștințe (date, informații și opinii-expert) în cunoștințe, proiecte, programe și modele de viitor? Vor fi studiate, de aceea, în continuare, trăsăturile distinctive importante și favorizante ale diverselor tipuri de anticipare cognitivă.

 

 

Ștefan Trăușan-Matu – Muzicalitatea limbajului

 

S-a discutat mult despre legătura dintre limbaj și muzică. Din perspectivă evoluționistă există o dispută asupra primordialității limbajului sau a muzicii. Ce este muzica? Ce este limbajul? Ce au în comun? Există în creier zone comune celor două? Lăsând la o parte aceste întrebări, o certitudine este că o mare parte din creațiile muzicale sunt însoțite de versuri și, din cealaltă parte, poezia are, de obicei, muzicalitate. Legătura între muzică și limbaj se manifestă însă și în alte genuri de texte, atât literare, discursuri politice cât și în conversații. Repetițiile, ritmul, structurile discursive au multe elemente comune în cele două cazuri. Lucrarea discută despre aceste elemente comune, despre muzicalitatea intrinsecă a poeziei, cu exemplificări din Eminescu, despre programe de calculator care analizează muzicalitatea textelor și despre necesitatea considerării muzicalității în generarea de voce de către calculator.  

 

 

Mihaela Buia – Provocări ale abordării „user-friendly”

­

Rețelele de socializare au schimbat și continuă să schimbe comunicarea socială. Ne confruntăm cu o avalanșă de aparate/echipamente/device-uri din ce în ce mai complicate care ne provoacă să comunicăm mai intens, mai divers, mai fără limite. Firmele se întrec să scoată cât mai rapid pe piață modele noi de telefoane celulare/mobile și tablete pe care pot fi instalate aplicații atractive pentru toate vârstele. Vocabularul utilizatorilor s-a îmbogățit cu termeni noi: iphone, smartphone, Android etc. Omul de rând folosește astăzi destul de des și cu lejeritate asemenea unități lexicale, chiar dacă uneori nu știe prea bine semnificația lor. Tinerii și chiar copiii din clasele primare se familiarizează rapid și fără efort cu aceste jucării tentante, fără să-și dea seama că se instalează o dependență periculoasă față de acestea. Și chiar dacă își dau seama, nu le pasă, tentația e prea mare iar influența mediului – școlar și extrașcolar – este determinantă.

Pentru a face față concurenței foarte dure, imperativul major al firmelor producătoare este abordarea „user-friendly”. Adică pentru a ne „ajuta” să dorim să socializăm cu ajutorul acestor device-uri, acestea trebuie să ni se pară foarte prietenoase, să nu ne sperie, să nu credem că nu suntem în stare să le folosim fără să urmăm niște cursuri mai mult sau mai puțin costisitoare și chiar să ni le dorim. Copiii și tinerii învață unii de la alții cu mare ușurință. Ei sunt cei pentru care obținerea cât mai grabnică a modelelor noi și instalarea de aplicații/jocuri noi a devenit obsesivă, reprezintă scopuri prioritare. (Termenul este folosit ca atare și în română, nu mulți simt nevoia folosirii unui termen tradus). Această abordare reprezintă o provocare atât pentru producători cât și pentru utilizatori, pentru părinți și profesori din învățământul de toate gradele. Se nasc câteva întrebări interesante: cât de „friendly” sunt părinții și profesorii, dar mai ales instituțiile din sfera educației față de extinderea devenită agresivă a ceea ce unii autori numesc „user-friendliness” în acest domeniu? Care sunt limitele efectelor benefice ale acestei abordări? Ce se întâmplă cu diferitele categorii de utilizatori dincolo de aceste limite?

 

 

Dan Serbănescu – Omenirea la răscruce privindu-se în oglinda (re)(ne)cunoașterii de sine – oare va evolua sau se va autodistruge ? O perspectivă a aplicațiilor energetice ale fizicii moderne

 

Aplicațiile energetice ale fizicii moderne mențin și acestea atenția lumii asupre ei însăși. Se constată că dilemele referitoare la căile de evoluție ale lumii au ca unul dintre punctele centrale și încercări de prefigurare a viitorului din perspectiva gestionării unor tehnologii care să ne permită salturi reale către alte nivele de dezvoltare.

Literatura de specialitate vorbește despre scale ale civilizațiilor (de exemplu scala Kardashev completată și dezvoltată de Carl Sagan) în care nivelele de dezvoltare ale unei civilizații sunt apreciate după tipul de energie pe care acestea îl pot controla și utiliza. Din acest punct de vedere, omenirea este cu mult sub cel mai jos nivel de civilizație (I) cu perspectiva ca într-un scenariu optimist sa poată ajunge la nivelul I in circa 200-300 de ani.

Pe de altă parte însă, descoperiri epocale ale unor sisteme energetice naturale, ca și explorarile cosmosului și noile teorii ale fizicii cuantice, ne arată că, din punct de vedere al modului in care cunoaștem, suntem într-un moment de răscruce. (Intr-o lucrare anterioară am arătat că putem considera că ne aflăm într-o etapă de răscruce, și anume in cea în care trans și interdisciplinaritatea devin instrumente de bază ale acumulării de cunoștințe, cheia noilor salturi uriașe de care am putea fi capabili).

Suntem, din punctul de vedere al acumulării cunoștințelor, o civilizație de tip III, care, chiar dacă nu a acumulat tehnologiile energetice capabile să o propulseze la nivelul I Kardashev-Sagan, este în stare să genereze noua bază metodologică capabilă să alimenteze salturile creative excepționale ce ne pot propulsa acolo și ar fi de fapt un nou manifest de tip ”Discours sur la methode” al salturilor tehnologice spre primul nivel de civilizație, care ar conta într-o istorie a universului.

Lucrarea prezintă modul în care diverse etape ale schimbărilor din fizica și energetica nucleară ilustreaza tezele expuse succint mai sus. Accentul este pus pe dilemele și pericolele văzute din perspectiva fizicii și aplicațiilor sale energetice, pe care le întrezărim de pe acum în acest drum. 

 

 

Ana Bazac – Față de ce suntem prudenți, preventivi și precauți? Știința, tehnica și principiul precauției

 

Ideea mea simplă este că principiul prudenței, prevenirii și precauției nu privește știința, ci tehnica. După o punctare a semnificațiilor celor trei concepte (prudența, prevenirea, precauția), se argumentează ideea de mai sus și se prezintă cauzele istorice și epistemologice ale realizării defectuoase a principiului de mai sus.

 

 

 

 

ACADEMIA ROMÂNĂ
COMITETUL ROMÂN DE ISTORIE ȘI FILOSOFIE A ȘTIINȚEI ȘI TEHNICII
Divizia de Logică, Metodologie și Filosofie a Științei

 

Apel la contribuții

la

Simpozionul

Principiile cercetării științifice

și Academia Română - vector al dezvoltării culturii naționale

27 septembrie 2018, 15-18, Academia Română, Sala de consiliu (Calea Victoriei, 125)

 

 

Simpozionul este o continuare a celui din 2016 (Academia Română -- 150 de ani : aspecte epistemologice ale activităţii), dar și a multor sesiuni și simpozioane în care comunicările au discutat expres sau au arătat necesitatea de a aborda problema principiilor de cercetare științifică.

 

Drept urmare, primul obiectiv este acela de a discuta principiile cercetării științifice așa cum au evoluat ele până în forma actuală. Există deosebiri în conceperea cercetării să spunem doar de-a lungul  ultimei sute de ani? Și, desigur, nu doar în România.

 

Care este raportul între ipoteză și experiment? Ce experiment este necesar și ce experiment e superfluu? Care este rolul calculului? Cum se stabilesc obiectivele cercetării? Sunt ele neschimbate de-a lungul unei cercetări? Dar ipotezele, metodele și experimentele? Deci în ce sens se vorbește de corectarea permanentă a elementelor cercetării? Cum se trece de la ipoteză la teorie? Ce înseamnă verificarea teoriei? Se poate vorbi de o trecere de la cercetarea individuală la aceea colectivă? Există aceleași principii în știință și în tehnologie?

Sunt doar câteva întrebări care ne permit să evidențiem rolul Academiei în cercetarea științifică și realizarea tehnică din România.

 

De punctat că, deși și acest simpozion este derulat în cadrul celebrării Centenarului Marii Uniri, el nu este unul festivist. Activitatea Academiei, ca instituție culturală tutelară, este confruntată cu situația reală a cercetării la diferite niveluri instituționale, deoarece știința și tehnica sunt parte a culturii. Evaluarea acestor cercetări prin prisma rezultatelor din societate permite o dată mai mult relevarea rolului Academiei Române de vector al culturii naționale.

 

 

 

Titlurile și scurte rezumate (cu diacritice) vor fi trimise până la 1 septembrie 2018 la adresa Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..

Lucrările in extenso, urmând stilul publicaţiei Noema (http://noema.crifst.ro), vor fi trimise până la 30 septembrie 2018, la aceeași adresă, pentru a putea forma un supliment aparte. 

 

ACADEMIA ROMÂNĂ
COMITETUL ROMÂN DE ISTORIE ȘI FILOSOFIE A ȘTIINȚEI ȘI TEHNICII
Divizia de Logică, Metodologie și Filosofie a Științei

 

Apel la contribuții

la

Sesiunea de primăvară

Dezvoltări: problema sporului în cunoașterea științifică

26 aprilie 2018, 15-18, Academia Română, Sala de consiliu (Calea Victoriei, 125)

 

Ce se obține în urma cercetării științifice? De fapt, ce înseamnă și cum se evaluează sporul în cercetare și cunoașterea științifică? Și de ce anume depinde un spor? Care sunt criteriile de evaluare a sporului în cercetare și în cunoașterea științifică dintr-un domeniu? Care este raportul între Marea Teorie și un anumit spor în cunoașterea științifică, într-o analiză în care prima este, succesiv, punct de plecare și destinație a cercetării? Cu alte cuvinte, cum poate sporul – sau poate el – să schimbe Marea Teorie? Dar care este rolul acesteia în impulsionarea cercetării pentru a aduce noi sporuri? Care este raportul între spor și, pe de altă parte, nou și vechi în domeniul cercetat? În ce sens trebuie conceput conceptul de ultimă oră/de ultimă generație? Care este raportul între sporul din știință și, pe de altă parte, cantitatea și calitatea în cercetare și cunoaștere?

 

Care sunt sporurile din diferite științe? Probabil că aici este cel mai interesant aspect pentru cercetătorii din aceste științe. După cum, filosofii care se ocupă de problema cercetării științifice vor medita asupra perspectivei sumar menționate în primul paragraf al acestui Apel. Dar este evident că, în primul rând, periodic, cercetătorii din științe își evaluează și re-evaluează mereu cercetările și situația din domeniul lor; logica și economia cercetării științifice impun. Desigur, cercetătorii nu pot fi decât mai atenți atunci când filosofia științei le etalează problemele privind principiile, criteriile și problemele evaluării sporului în cunoașterea științifică. După cum, filosofii își dezvoltă interpretările tocmai pe baza cazurilor de, și din științe.

 

Tema acestei sesiuni poate fi pusă, indirect, sub semnul aniversării Centenarului Marii Uniri. Atât în sensul că evidențiază elementul esențial care însoțește întreaga baleiere a istoriei de dinainte și din ultima sută de ani a României – noul, sporul, dezvoltarea, acumularea, saltul în teoria științifică și în tehnologie – dar și în sensul că tema și întreaga discuție a temei sunt potențate de procese istorice, din care un exemplu este cel sărbătorit anul acesta în România.

 

 

 

Titlurile și scurte rezumate (cu diacritice) vor fi trimise până la 26 martie 2018 la adresa Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..

Lucrările in extenso, urmând stilul publicaţiei Noema (http://noema.crifst.ro), vor fi trimise până la 30 septembrie 2018, la aceeași adresă, pentru a putea forma un supliment aparte. 

 

ACADEMIA ROMÂNĂ

COMITETUL ROMÂN DE ISTORIE ȘI FILOSOFIE A ȘTIINȚEI ȘI TEHNICII

Divizia de Logică, Metodologie și Filosofie a Științei

 

Apel la contribuții

la

Sesiunea anuală de comunicări

19 octombrie 2018, 14-18, Academia Română, Sala de consiliu (Calea Victoriei, 125)

 

 Din păcate, sesiunea anuală din acest an este In memoriam Mircea Malița. Personalitatea plurivalentă și – pentru noi, mai ales – transdisciplinară și deosebit de sensibilă la provocările filosofiei științei și tehnicii a fost, după cum se știe, și președintele DLMFS. Recunoașterea de către noi toți a influenței sale benefice, iar asta înseamnă la noi, constructive, asupra temelor, metodei deschise și curajului dezbaterilor critice este dovedită de această primă oprire, sau mai corect, pregătire pentru a ne opri asupra ideilor lui Mircea Malița.

 

Sigur că, în acest moment de pregătire, este important înainte de toate spiritul Mircea Malița. De aceea, cum a apărut deja în apelul la contribuții, cercetătorii pot prezenta orice subiect, inclusiv unul pe care de abia îl studiază. Spațiul acestei sesiuni este cu atât mai necesar cu cât el poate găzdui cercetări, continuări, discuții ale subiectelor deja prezentate în sesiuni și simpozioane anterioare. În acest sens, semnul sub care se derulează sesiunea anuală este cel al continuării (și, desigur, al dezvoltării) discuțiilor. Dar în egală măsură, cercetătorii au la îndemână opera celui a cărui memorie o păstrăm, iar relevarea unui aspect sau altul este un (prim) moment de selecție, semnificativ pentru autor, pentru selector și pentru noi toți.

 

Titlurile și scurte rezumate (cu diacritice) vor fi trimise până la 1 septembrie 2018 la adresa Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..

Lucrările in extenso, urmând stilul publicaţiei Noema (http://noema.crifst.ro), vor fi trimise până la 30 septembrie 2018, la aceeași adresă, pentru a putea forma un supliment aparte. 

 

 

ACADEMIA ROMÂNĂ

COMITETUL ROMÂN DE ISTORIE ȘI FILOSOFIE A ȘTIINȚEI ȘI TEHNICII

 

Divizia de Logică, Metodologie și Filosofie a Științei

(Grupul de Cercetări Interdisciplinare)

 

Apel la contribuții

la

 

Simpozionul organizat în colaborare cu Divizia de Istoria Științei și Divizia de Istorie a Tehnicii

Știința și tehnica românească înainte și după Marea Unire

11 octombrie 2018, Casa Oamenilor de Știință (Academia Romînă) (Piața Lahovari, 9)

 

Titlul simpozionului este suficient de sugestiv pentru a nu cere multe detalii. Simpozionul dorește să reliefeze istoria științei și tehnicii românești atât în deceniile precedente Marii Uniri (de la formarea statului independent România) cât și după 1918, până astăzi.

 

Paginile de creație științifică și tehnică, individuale și colective, instituționalizarea cercetării științifice și tehnologice, sunt integrate, desigur, în istoria cercetării științifice și tehnice mondiale. În același timp, evaluarea lor nu poate să nu țină seama atât de sporul adus de creațiile științifice și tehnice în funcție de logica cercetării ca atare, într-un domeniu sau altul, cât și de rezultatele lor în societatea românească. Aceste două precauții feresc evocarea de pericolul de a deveni un panegiric, tocmai astfel căpătând ea greutatea pe care în mod real cercetarea științifică și tehnică românească o are.

 

Și poate analiza să nu scoată în evidență, inerent, dezvoltarea cercetării? Poate să nu echilibreze perspectiva statică a evocării unor momente în sine cu, pe de altă parte, diacronia proceselor, în care condiționarea internă a cercetării (principiile, etapele, conceptele) se împletește cu constrângerile sociale externe logicii cercetării? În acest sens, pot oare concluziile paginilor de evocare a unor momente să nu sugereze procesele ulterioare de dezvoltare sau handicapare?

 

Problema condițiilor de dezvoltare a științei și tehnicii este un prilej suplimentar pentru reflecții de filosofie a științei și tehnicii: în acest cadru, circulația mondială a cunoștințelor științifice și tehnice, transferul de cunoștințe, caracterul colectiv și transnațional al cercetării științifice și tehnice sunt câteva caracteristici ale științei și tehnicii care se repercuteză și asupra logicii interne a cercetării din științe și din tehnică.  Ca urmare, simpozionul este nu doar un prilej de rememorare și sinceră elogiere, ci și unul de integrare a științei și tehnicii românești în creația mondială.

 

 

 

Titlurile și scurte rezumate (cu diacritice) vor fi trimise până la 15 septembrie 2018 la adresa Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..

Lucrările in extenso, urmând stilul Noemei (http://noema.crifst.ro), vor fi trimise până la 30 septembrie 2018, la aceeași adresă, pentru a putea forma un supliment aparte al revistei.