SESIUNEA DE TOAMNĂ/ANUALĂ 2016

ACADEMIA ROMÂNĂ

Diviziei de Logică, Metodologie şi Filosofia Ştiinţei,

CRIFST

PROGRAM

1.	Prof. univ. dr. ing., m. c. al Academiei Române Gheorghe M. Ștefan DLMFS	_	Știința & Barockgeist
2.	Conf. univ. dr. mat. Cătălin Ioniță DLMFS	_	Metoda matricei stilistice în filosofia ştiinţei: studiu de caz al întemeierii ştiinţei informaţiei
3.	Conf. univ. dr. Laura Pană DLMFS	_	Dimensiunea prospectivă a adevărului
4.	Prof. univ. dr. ing. ȘtefanTrăușan-Matu DLMFS	_	Muzicalitatea limbajului
5.	Lect. univ. dr. Mihaela Buia DLMFS	_	Provocări ale abordării „user-friendly”
6.	Dr. ing. Dan Șerbănescu DLMFS	_	Omenirea la răscruce privindu-se în oglinda re)(ne) cunoașterii de sine – oare va evolua sau se va autodistruge ? O perspectivă a aplicațiilor energetice ale fizicii moderne
7.	Prof. univ. dr. Ana Bazac DLMFS	_	Față de ce suntem prudenți, preventivi și precauți? Știința, tehnica și principiul precauției

***

REZUMATE

Gheorghe M. Ștefan – Știința & Barockgeist

Există o relație semnificativă între știința și filosofia lui Descartes, Newton sau Leibnitz și arta lui Bernini, Vermeer sau Bach? Între moartea lui Bruno, datorată unei biserici dogmatice, și moartea lui Bach, datorată unui medic nepriceput, asistăm la procesul de desvrăjire a mentalității europene. În pofida unei aparente diversități, perioada barocului este caracterizată prin profunda unitate a procesului de tranziție de la magic la rațional. Bruno a visat fără sparanță fuziunea magicului cu religiosul, în timp ce Bach ”făcea matematică fără să o știe”. Astfel, barocul se desfășoară între o imposibilitate culturală și o promisiune științifică. Barockgeist-ul artei declanșează în știință inefabilul spirit al plenitudinii, caracteristic pentru faza inițială, inocentă a abordarii raționale.

Cătălin Ioniță – Metoda matricei stilistice în filosofia ştiinţei: studiu de

caz al întemeierii ştiinţei informaţiei

Scopul comunicării: a arăta, prin analiza unui caz concret, cum cercetarea filosofică a unei ştiinţe poate beneficia de instrumentul (metoda) matricei stilistice pentru a degaja aspecte de esenţă ale ştiinţei cercetate.

Noţiunile factor determinant de stil şi matrice stilistică au fost introduse de Lucian Blaga în (i) Trilogia Culturii (1937); precizate ulterior prin utilizarea lor în (ii) Ştiinţă şi creaţie (1942) şi în (iii) Fiinţa istorică (1959). În (i), Lucian Blaga reuşeşte o identificare constructiv-procesuală a formelor culturii. Ele se caracterizează structural prin matrice stilistice de fond. În (ii), analiza asupra conceptelor ştiinţei sub coagularea lor în concepţii şi teorii ştiinţifice împreună cu formele lor şi raportarea acestora la (teoria) cunoaşterii, permite lui Lucian Blaga a arăta că matricele stilistice au un rol instrumental în filosofia ştiinţei, în ciuda aparentei contradicţii faţă de natura obiectivă a adevărului ştiinţific. Prin obiectivitatea şi universalitatea sa, adevărul (faptul) ştiinţific nu poate sta sub o matrice stilistică. Însă accesul la acel adevăr este mediat, prin cercetător şi/sau şcoală, de anumite matrice stilistice. În (iii), Lucian Blaga arată cum natura istorică a unor fapte consemnate (istoricitatea lor) este identificată de un ansamblu de factori determinanţi de stil. Analizele efectuate de Lucian Blaga includ atât teorii ştiinţifice (teoria relativităţii, biologie-ereditate-Darwinism, mecanica şi fizica newtoniană, fizica cuantică în începuturile sale) cât şi unii autori creatori de ştiinţă revendicaţi de istorie și istoria şi filosofia ştiinţei.

Demersul lui Lucian Blaga poate fi adaptat ca instrument cu valoare metodologică în cercetările subsumate filosofiei ştiinţei (fie în general, fie dedicate unei ştiinţe particulare).

Vom studia întâi, direct, independent de metoda matricei stilistice, cazul întemeierii ştiinţei infomaţiei (lucrările lui C. E. Shannon -1948, Norbert Wiener -1948, A. Nyquist -1924, Hartley -1928, R.A. Fisher -1921) şi, apoi, perioada următoare 1950-1960 (Kolmogorov, Hincin, Renyi) în care ştiinţa informaţiei se axiomatizează. Descoperim, surprinzător, pe de o parte, cum termenul de informaţie din vorbirea curentă (desemnând o noutate adusă de o întâmplare, noutate comunicată) se precizează cu referinţă la două domenii conexe ale realităţii: capacitatea de codificare şi calitatea transmisiei semnalelor electromagnetice prin sisteme de comunicaţii (capacitatea informaţională a canalului: Nyquist, Hartley, Shannon) şi informaţia relevantă conţinută în datele observate repetitiv supunându-se unei legi statistice (necunoscute, dar prezente) ale cărei caracteristici cercetarea urmăreşte a le preciza prin estimări numerice din datele observate (estimarea parametrilor: R.A. Fisher).

Pe de altă parte, în ambele situaţii, descoperim un fapt (A): conceptul de informaţie precizat este desubiectivizat total (de-psihologizat), desubstanţializat, desemnând o mărime – nu oarecare – asociată unui proces. Această caracteristică nu mai poate fi redescoperită pornind de la axiomatizarea degajată ulterior. Un acelaşi tip de omisiune este prezent, spre exemplu, în Elementele lui Euclid (axiomatizarea sa a geometriei elimină atât mişcarea cât şi operaţia de diviziune la infinit), dar această omisiune este suplinită de Euclid în cartea (despre) Date (mult mai puţin citită, sau mai puțin accesibilă, decât Elementele). Şi exemplul Elementelor lui Euclid nu este singular. Una din consecinţele faptului (A): informaţia (fiind totdeauna asociată unui proces) are caracter fenomenologic (în sensul lui Mihai Drăgănescu), iar ştiinţa informaţiei, aşa cum s-a întemeiat, este o ştiinţă structural-fenomenologică (în sensul lui Mihai Drăgănescu), deşi practica curentă reţine doar aspectul structural al acestei ştiinţe. Reţinem încă un fapt: cercetarea de mai sus aparţine doar filosofiei ştiinţei şi doar prin filosofia ştiinţei este posibilă.

Prezintă cazul întemeierii ştiinţei informaţiei aspecte stilistice proprii? Vom proba că răspunsul este afirmativ. Vom degaja schema unei matrice stilistice proprii cazului studiat. Implicit, astfel, prinde contur utilizarea metodei matricei stilistice în filosofia ştiinţei – altfel decât pornind de la sistemul blagian, fără a-l contrazice, însă recunoscându-l prin parţială regăsire a prezenţei sale în fapte (din punctul de vedere al conceptului de matrice stilistică şi al dublei poziţii ontologice a omului). Metoda matricei stilistice, cum arată cazul studiat, cere analiza detaliată a faptelor: matricea stilistică fiind găsită în final.

În particular, schimbările de paradigmă (paradigm shifts) – în sensul lui Thomas Kuhn – sunt semne ale desfăşurării sau prezenţei unei matrice stilistice active, iar identificarea unei matrice stilistice active delimitează o paradigmă, deşi noţiunile nu sunt echivalente.

Este necesară, începând de la un anume punct, metoda matricei stilistice în filosofia ştiinţei sau în cercetarea filosofică a unei ştiinţe? Răspunsul este afirmativ, dacă prin această metodă obţinem rezultate care nu pot fi degajate prin alte metode. Cazul studiat arată că anumite caracteristici ale ştiinţei informaţiei nu pot fi obţinute prin alte metode. Degajarea matricei stilistice pune în evidenţă specificitatea sa, prin urmare devine posibilă demonstraţia istoricităţii (calitatea de fapt istoric ca atare) actului de întemeiere a unei ştiinţe, dincolo de context şi împrejurări. Cazul studiat permite această demonstraţie.

Laura Pană – Dimensiunea prospectivă a adevărului

Comunicarea este continuarea celei despre adevărul ca valoare polidimensională și are ca scop aprofundarea unor aspecte ale valorii rezultatelor cunoașterii din perspectiva creșterii eficienței cercetărilor prospective, respectiv a adecvării programelor de acțiune formulate și a relevanței modelelor de viitor concepute. Vor fi cercetate caracteristicile cunoașterii anticipative, ca și modalitățile de organizare ale rezultatelor acestui tip de cunoaștere. Cercetările prospective au arătat că cele mai importante date și informații despre viitor sunt cele care se referă la evenimente cu probabilitatea cea mai mică de a se produce, cele extraordinare sau unice. Toate acestea sunt și greu previzibile dar, paradoxal, nu și imposibil de realizat, pornind de la specificul proceselor, relațiilor și activităților socio-umane. Prima și poate cea mai importantă problemă, din perspectiva cercetării noastre este: cum pot fi transformate aceste precunoștințe (date, informații și opinii-expert) în cunoștințe, proiecte, programe și modele de viitor? Vor fi studiate, de aceea, în continuare, trăsăturile distinctive importante și favorizante ale diverselor tipuri de anticipare cognitivă.

Ștefan Trăușan-Matu – Muzicalitatea limbajului

S-a discutat mult despre legătura dintre limbaj și muzică. Din perspectivă evoluționistă există o dispută asupra primordialității limbajului sau a muzicii. Ce este muzica? Ce este limbajul? Ce au în comun? Există în creier zone comune celor două? Lăsând la o parte aceste întrebări, o certitudine este că o mare parte din creațiile muzicale sunt însoțite de versuri și, din cealaltă parte, poezia are, de obicei, muzicalitate. Legătura între muzică și limbaj se manifestă însă și în alte genuri de texte, atât literare, discursuri politice cât și în conversații. Repetițiile, ritmul, structurile discursive au multe elemente comune în cele două cazuri. Lucrarea discută despre aceste elemente comune, despre muzicalitatea intrinsecă a poeziei, cu exemplificări din Eminescu, despre programe de calculator care analizează muzicalitatea textelor și despre necesitatea considerării muzicalității în generarea de voce de către calculator.

Mihaela Buia – Provocări ale abordării „user-friendly”

Rețelele de socializare au schimbat și continuă să schimbe comunicarea socială. Ne confruntăm cu o avalanșă de aparate/echipamente/device-uri din ce în ce mai complicate care ne provoacă să comunicăm mai intens, mai divers, mai fără limite. Firmele se întrec să scoată cât mai rapid pe piață modele noi de telefoane celulare/mobile și tablete pe care pot fi instalate aplicații atractive pentru toate vârstele. Vocabularul utilizatorilor s-a îmbogățit cu termeni noi: iphone, smartphone, Android etc. Omul de rând folosește astăzi destul de des și cu lejeritate asemenea unități lexicale, chiar dacă uneori nu știe prea bine semnificația lor. Tinerii și chiar copiii din clasele primare se familiarizează rapid și fără efort cu aceste jucării tentante, fără să-și dea seama că se instalează o dependență periculoasă față de acestea. Și chiar dacă își dau seama, nu le pasă, tentația e prea mare iar influența mediului – școlar și extrașcolar – este determinantă.

Pentru a face față concurenței foarte dure, imperativul major al firmelor producătoare este abordarea „user-friendly”. Adică pentru a ne „ajuta” să dorim să socializăm cu ajutorul acestor device-uri, acestea trebuie să ni se pară foarte prietenoase, să nu ne sperie, să nu credem că nu suntem în stare să le folosim fără să urmăm niște cursuri mai mult sau mai puțin costisitoare și chiar să ni le dorim. Copiii și tinerii învață unii de la alții cu mare ușurință. Ei sunt cei pentru care obținerea cât mai grabnică a modelelor noi și instalarea de aplicații/jocuri noi a devenit obsesivă, reprezintă scopuri prioritare. (Termenul este folosit ca atare și în română, nu mulți simt nevoia folosirii unui termen tradus). Această abordare reprezintă o provocare atât pentru producători cât și pentru utilizatori, pentru părinți și profesori din învățământul de toate gradele. Se nasc câteva întrebări interesante: cât de „friendly” sunt părinții și profesorii, dar mai ales instituțiile din sfera educației față de extinderea devenită agresivă a ceea ce unii autori numesc „user-friendliness” în acest domeniu? Care sunt limitele efectelor benefice ale acestei abordări? Ce se întâmplă cu diferitele categorii de utilizatori dincolo de aceste limite?

Dan Serbănescu – Omenirea la răscruce privindu-se în oglinda (re)(ne)cunoașterii de sine – oare va evolua sau se va autodistruge ? O perspectivă a aplicațiilor energetice ale fizicii moderne

Aplicațiile energetice ale fizicii moderne mențin și acestea atenția lumii asupre ei însăși. Se constată că dilemele referitoare la căile de evoluție ale lumii au ca unul dintre punctele centrale și încercări de prefigurare a viitorului din perspectiva gestionării unor tehnologii care să ne permită salturi reale către alte nivele de dezvoltare.

Literatura de specialitate vorbește despre scale ale civilizațiilor (de exemplu scala Kardashev completată și dezvoltată de Carl Sagan) în care nivelele de dezvoltare ale unei civilizații sunt apreciate după tipul de energie pe care acestea îl pot controla și utiliza. Din acest punct de vedere, omenirea este cu mult sub cel mai jos nivel de civilizație (I) cu perspectiva ca într-un scenariu optimist sa poată ajunge la nivelul I in circa 200-300 de ani.

Pe de altă parte însă, descoperiri epocale ale unor sisteme energetice naturale, ca și explorarile cosmosului și noile teorii ale fizicii cuantice, ne arată că, din punct de vedere al modului in care cunoaștem, suntem într-un moment de răscruce. (Intr-o lucrare anterioară am arătat că putem considera că ne aflăm într-o etapă de răscruce, și anume in cea în care trans și interdisciplinaritatea devin instrumente de bază ale acumulării de cunoștințe, cheia noilor salturi uriașe de care am putea fi capabili).

Suntem, din punctul de vedere al acumulării cunoștințelor, o civilizație de tip III, care, chiar dacă nu a acumulat tehnologiile energetice capabile să o propulseze la nivelul I Kardashev-Sagan, este în stare să genereze noua bază metodologică capabilă să alimenteze salturile creative excepționale ce ne pot propulsa acolo și ar fi de fapt un nou manifest de tip ”Discours sur la methode” al salturilor tehnologice spre primul nivel de civilizație, care ar conta într-o istorie a universului.

Lucrarea prezintă modul în care diverse etape ale schimbărilor din fizica și energetica nucleară ilustreaza tezele expuse succint mai sus. Accentul este pus pe dilemele și pericolele văzute din perspectiva fizicii și aplicațiilor sale energetice, pe care le întrezărim de pe acum în acest drum.

Ana Bazac – Față de ce suntem prudenți, preventivi și precauți? Știința, tehnica și principiul precauției

Ideea mea simplă este că principiul prudenței, prevenirii și precauției nu privește știința, ci tehnica. După o punctare a semnificațiilor celor trei concepte (prudența, prevenirea, precauția), se argumentează ideea de mai sus și se prezintă cauzele istorice și epistemologice ale realizării defectuoase a principiului de mai sus.

Meniu principal