ACADEMIA ROMÂNĂ

Divizia de Logică, Metodologie şi Filosofia Ştiinţei

          

organizează

 

Simpozionul

Principiile cercetării științifice

și Academia Română ca vector al dezvoltării culturii naționale

 

26 septembrie 2019, orele 15-18

Sala de Consiliu, Academia Română

(Calea Victoriei, 125)

 

Apelul la contribuții: http://noema.crifst.ro/index.php/ro/evenimente?id=104

 

PROGRAM

 

 

Prof. univ. dr. ing. Gheorghe M. ȘTEFAN m.c. al Academiei Române DLMFS	Cercetarea științifică sub incidența triadei Académia-Corporații-Stat
Dr. Rolanda PREDESCU DLMFS	Cercetarea între dorința de cunoaștere și utilitate: aspecte procedurale
Dr. ing. Dan ȘERBĂNESCU DLMFS	Cercetarea și dezvoltarea tehnologică în fizica și energetica  nucleară – trecut prezent și viitor în cercetare: cu trimiteri la experiențe la nivel național și internațional
Prof. univ. dr. Ana BAZAC DLMFS	Principiile formale ale științei și academia

 

 

* * * 

                                                                                                    

 

Acad. Dan Dascălu (Secția de Știința și Tehnologia Informației)

Reflecții pe marginea tematicii simpozionului

 

Principiile cercetării științifice

și Academia Română ca vector al dezvoltării culturii naționale

26 septembrie 2019, 15-18, Academia Română

 

 ........................................ 

 

Care este raportul între ipoteză și experiment? Ce experiment este necesar și ce experiment e superfluu? Care este rolul calculului? Cum se stabilesc obiectivele cercetării? Sunt ele neschimbate de-a lungul unei cercetări? Dar ipotezele, metodele și experimentele? Deci în ce sens se vorbește de corectarea permanentă a elementelor cercetării? Cum se trece de la ipoteză la teorie? Ce înseamnă verificarea teoriei? Se poate vorbi de o trecere de la cercetarea individuală la aceea colectivă? Există aceleași principii în știință și în tehnologie?

..........................

 

Am citat din provocarea la dialog lansată de organizatorii evenimentului. Întrebările sunt interesante și pentru cercetători, nu numai pentru cei care se ocupă de filozofia științei. Un cercetător dintr-un domeniu sau altul poate urma firul acestor întrebări pentru a dezvolta expuneri interesante,  construite pe exemplificări. Credem însă că răspunsul la întrebările de mai sus depinde de o știință sau alta și generalizările sunt extrem de riscante.--

În cele câteva rânduri care urmează ne vom referi la etica cercetării, urmărind faptul că nu numai cercetătorul individual și grupul de cercetare trebuie să respecte niște principii etice, ci și sistemul cercetării științifice trebuie să faciliteze cercetarea științifică în condiții de etică profesională.

Fără îndoială, o cercetare bazată pe principii etice ar trebui să nu afecteze ființa umană și nici să deterioreze mediul natural. Dar dacă intrăm în detalii, ne împotmolim în subiecte controversate, cum ar fi acela al organismelor modificate genetic. Există și o etică a cercetării, în sensul de a recunoaște paternitatea rezultatelor, a nu plagia. Câți dintre noi însă își pun problema cât de corectă este listarea ca autori ai unui articol de revistă științifică a unor persoane din diverse instituții, care nu au decât o legătură .......... conjuncturală cu obiectul cercetării sau cu ......... adevăratul autor al lucrării.

Să trecem însă la modul în care sistemul de cercetare poate distorsiona lucrurile, aplicând asupra cercetătorului o presiune care nu mai are legătură cu activitatea propriu-zisă de cercetare științifică.

Intermezzo. Cercetarea este (inclusiv pentru cei din instituțiile de profil ale Academiei) o vocație sau o simplă meserie? Desigur, exista cercetători de rând si o elită (10%?), ultimii fiind cu adevărat creatori. Asta se știe de multa vreme....... Indiferent de răspuns, cel care optează pentru o carieră științifică trebuie să progreseze în sistem (promovare) și să își asigure fonduri (competiții pentru proiecte).

Mai întâi, criteriile de promovare. Acestea sunt:

(1) Formale, legate de îndeplinirea unor criterii cantitative. Nu contează decât unde ai publicat și de câte ori ai fost citat. Sigur, o idee geniala, publicata la momentul potrivit îți atrage o recunoaștere măsurată in citări valoroase dar ............... la baza piramidei, unde cercetarea este o simplă meserie prin care îți câștigi existența, lucrurile sunt mult mai prozaice si compromisul este la ordinea zilei.

(2) Diferențiate nejustificat, câteodată exagerat de mult, de pildă de la un domeniu tehnic la altul, după bunul plac al Comisiilor de specialitate din CNATDCU. În aceste comisii găsim și somități care au fost promovate la vremea lor pe criterii mult mai lejere, dar ........

(3) Variabile in timp. Te zbați să acumulezi puncte și în momentul concursului constați sa ai muncit să satisfaci un criteriu care între timp a dispărut.

Doctoratul este foarte important pentru formarea științifică și pentru promovarea în carieră.
Sa luăm un exemplu de activitate în școala doctorala. Dacă ești abilitat să conduci doctorate, ar  trebui sa știi foarte bine ce face si cum gândește doctorandul pe care îl îndrumi. Dar adesea doctorandul (în tehnică) face cercetarea doctorală la fără frecvență, pentru ca este de fapt un angajat la o firmă si nu colaboratorul tău din catedră. Remediu - ești instruit cum sa folosești programe soft antiplagiat, ca să verifici dacă nu cumva doctorandul tău .............  Cum tolerăm în universitățile românești o astfel de aberație?! Oare chiar nu știm cum se face doctoratul la universitățile din țările dezvoltate? Poate ne mai și mirăm de ce absolvenții buni preferă să facă doctoratul în altă parte......

 

...................................

Sistemul competițional pentru câștigarea de proiecte își are si el hibele lui, chiar daca evaluarea este corectă (nu vorbim nici de timpul consumat cu birocrația si nici despre fluctuațiile in politica de finanțare). Iată ce se întâmplă în profunzime.

Goana permanenta după subiecte noi duce la superficialitate, ca si finalizarea proiectului in trei ani (sub durata necesară maturizării unei cercetări). Colegul cu care ai putea colabora nu este un potențial partener, ci un concurent in competiția pentru noi proiecte. Ideile noi nu se enunță, nu se propagă pentru a fi confruntate cu opinia colegilor - ele se ascund pentru ca pot fi folosite in noi propuneri.

Rata de succes in competițiile motivante este foarte scăzuta. O bună parte din proiectele promițătoare sunt puse la sertar sau abandonate......... Cine profita de pe urma acestei munci inutile? Mai mult, în cazul unei instituții de cercetare cum se poate asigura o focalizare pe obiective strategice, de durată, atunci când motivația de bază a cercetătorului câștigarea de proiecte.

Poate că cele de mai sus vi se par inconveniente naturale, inevitabile, pentru obținerea unei finanțări stimulative (care se reflectă și în retribuția individuală, benefic, nu-i așa?), dar pe măsură ce reflectezi asupra a ceea ce se întâmplă în instituțiile cu adevărat performante din lume îți dai seama că finanțarea pe bază de proiecte obținute în diverse competiții nu este suficientă pentru a obține rezultate performante. Din acest punct de vedere  institutele bugetare (cum sunt cele ale Academiei) au avantaje, dar situația este mai dificilă pentru unele institute naționale și pentru colectivele din universități. În rezumat, finanțarea pe bază de proiecte poate fi stimulativă și benefică, dar când, și pentru cine? Un subiect la care trebuie reflectat.

Cele de mai sus reprezintă o digresiune în raport cu tematica simpozionului care va avea loc peste două săptămâni. Mă aștept ca vorbitorii să se refere la principiile științifice, să  le ilustreze prin experiența personală, ignorând probleme prozaice și meschine cum sunt promovarea sau finanțarea.

Le urez succes!

12 septembrie 2019

 

 

* * *

 

 

 

Cercetarea științifică sub incidența triadei Académia-Corporații-Stat

 

Gheorghe M. ȘTEFAN  

 

Académia în ansamblul ei, nu numai Academiile, trebuie să-și reconsidere modul în care-și orientează, finanțează și fructifică cercetarea științifică. Pe cele două maluri ale Atlanticului sunt practicate modele sensibil diferite. Ele au însă în comun faptul că îngrădesc nepermis de mult libertatea instituțiilor și persoanelor implicate în cercetarea științifică. Modelul european este excesiv birocratizat, în timp ce modelul american este opresat de criterii financiare. Dolarii sunt investiți, prin politici de dreapta, în piață, iar resursele financiare ale Europei sunt risipite prin politici de stânga. În ambele situații, opinia académiei se manifestă numai într-un plan secund. Un prim pas, pe calea corectării acestei situații, ar fi reconsiderarea strategiilor académiei astfel încât  să țină cont în primul rând de criterii științifico-tehnice, și mai puțin de modalitățile birocratice sau corporatiste de finanțare. Pentru aceasta, académia va trebui să-și reconsidere poziția în triada Académia-Corporații-Stat. Rolul autorității științifice este, în ultimele decenii, exclus în prea mare măsură din procesul de stabilire și desfășurare a programelor de cercetare. Chiar autoritatea științifică este considerată pe baza unor criterii pur cantitative, birocratice, fapt care perturbă suplimentar procesul de orientare a programelor de cercetare științifică. Se numără și se votează prea mult! Prezentarea este o invitație la declanșarea efortului comun pentru identificarea căilor de reechilibrare a relațiilor în triada Académia-Corporații-Stat dominată prea autoritar peste ocean de corporații iar pe continent de stat.

 

 

* * *

 

 

Cercetarea între dorința de cunoaștere și utilitate: aspecte procedurale

 

Rolanda PREDESCU

 

Capacitatea de a stoca cunoștințe și de a rezolva probleme prin prelucrarea acestora nu mai reprezintă o caracteristică exclusiv umană. Printr-un efort uman intens, și masiv ca volum și durată, această capacitate a devenit un atribut comun calculatoarelor dotate cu inteligență artificială, a căror forță și viteză de prelucrare atinge în prezent cote impresionante, în continuă creștere.

Ceea ce a rămas, cel puțin deocamdată, exclusiv uman,  este dorința de cunoaștere, însoțită de capacitatea de a stabili scopuri și de a identifica sau formula problemele ce trebuie rezolvate pentru atingerea acestora.

 

            În acest sens, putem afirma că cercetarea se bucură de două caracteristici care se pot manifesta fie separat, fie pot interacționa:

• Cercetarea de tip constatativ, determinată de dorința de cunoaștere a universului existent și care urmărește stabilirea adevărului ultim relativ la acesta. Ca posibil exemplu al acestui tip de cercetare, similar în esență cu abordarea de tip filozofic, ne putem referi la cercetarea individuală a filozofilor antici sau la cercetarea colectivă din mânăstirile și universitățile medievale;
• Cercetarea de tip creativ/ inovativ/ utilitar, orientată spre îmbogățirea efectivă a universului existent, cu noi elemente componente, funcțiuni sau mijloace de operare. Acest tip de cercetare este orientat spre atingerea unor scopuri și obiective concrete și constă în identificarea, formularea și soluționarea problemelor asociate acestora, prin modelare conceptuală, simulare și experimentare.

 

În acest context, lucrarea face o trecere în revistă a următoarelor aspecte:

 

1. Principalele etape de evoluție a sistemelor de gândire științifică în epoca modernă: de la revoluția renascentistă în știință (cu referiri la Francis Bacon și Renee Descartes), prin care au fost puse bazele metodelor de investigare științifică cu care se operează și astăzi, la pragmatismul în știință (cu referire la Charles Sanders Peirce) și la abordările curente de tip sistemic privind modul de stabilire a adevărului, respectiv construcția și validarea teoriilor științifice (cu referiri la Thomas Kuhn și Karl Popper);
2. Principalele coordonate de funcționare ale sistemelor de cercetare actuale: de la instituții specializate, la  dezvoltarea și implementarea unei politici a cercetării și inovării, respectiv:

• construcția și validarea strategiilor de cercetare și a planurilor de implementare a acestora, respectiv stabilirea obiectivelor prioritare pe domenii și pe tipuri de activități de cercetare, precum și a modului de alocare a resurselor;
• punerea în aplicare a planurilor de implementare a strategiilor: construcția, implementarea, monitorizarea și evaluarea programelor și proiectelor de cercetare, ținînd cont de tipurile de activități de cercetare implicate;
• aspecte de internaționalizare a cercetării.

 

* * *

 

Cercetarea și dezvoltarea tehnologică în fizica și energetica nucleară – trecut prezent și viitor în cercetare: cu trimiteri la experiențe la nivel național și internațional

 

Dan ȘERBĂNESCU

 

Au trecut aproape un secol și jumătate de cercetări în fizica atomică și apoi cea nucleară și opt decenii de la descoperirea energiei atomice generate de fisiunea nucleară. De puțin peste jumatate de secol omenirea utilizează această energie și in scopuri pașnice (după debutul războinic al utilizării sale) în cadrul unor sisteme sofisticate de dezvoltare de tehnologii energetice .

Istoric pare o perioadă scurtă, dar ea urmează unei perioade de evoluție a cercetării știintifice inițiate cu peste cinci secole în urmă de părinții cercetării științifice moderne, axate în mare măsură pe inovațiile și teoriile în fizică și matematică mai ales, cum au fost Galileo Galilei, Isaac Newton sau René Descartes.

În prezent fizica și enegetica nucleară sunt la o răscruce mai ales metodologică. Dileme fundamentale ale rolului experimentului și teoriei, ale interfeței și interferenței dintre știință și tehnologie, ale rolului instituțiilor și opiniilor comunității în domeniu revin și provoacă noi dezbateri. Din dezbatere nu lipsesc subiecte referitoare la interfața dintre cercetarea si tehnologia națională și cea internațională, la rolul omului de știință și al inginerulu, iar aceste dezbateri nu ne ocolesc nici pe noi, într-un timp când bulversarea societății transformă dezbaterea in momente de decizie importante pentru comunități întregi pe termen lung și foarte lung.

Din această perspectivă, în comunicare ne referim la realizări tehnice și științifice în aceste domenii, dar și la aspecte legate de

• Componentele principale ale sistemelor care produc rezultate in fizica și energetica nucleară, cu evaluarea epistemologică a acestor rezultate și analiza eșecurilor
• Criteriile principale de evaluare a rezultatelor, cu refeririri la sincronia și diacronia evoluției fizicii și ingineriei naționale și internaționale (prin interferența dintre civilizații și culturi diferite), inclusiv sincronia și diacronia proceselor definirii adevărului științific și tehnic și rolul instituțiilor și comunităților tehnico științifice în domeniul nuclear.
• Limite ale dezvoltării fizicii și energeticii (interne / naționale și internaționale)
• Efectul interferențelor altor științe și tehnologii, cum ar fi matematica, chimia și tehnologia informatică, cu problematici precum analiza contribuției matematicii, chimiei la realizările fizicii în țara noastră
• Situația actuală și perspective.

Analiza e(in?)voluției fizicii și energeticii  este privită și din prisma duratei pentru care se face.

Despre viitorul cercetării in domeniul nuclear ne vom opri la ceea ce considerăm ca previzibil referitor la viitorul cercetării, în ceea ce privește:

• Obiectivele
• Metode
  • Raportul între ipoteză și experiment – Caracterul necesar și/sau superfluu și/sau total aleatoriu al experimentului și rolul său
  • Rolul școlilor care produc metodologii digitale și de realitate virtuală de calcul și simulare
  • Dinamica triadei “Ipoteză, metodă și experiment” a cercetării, cu evidențierea unor momente cum ar fi:
    • Procesul de trecere de la ipoteză la teorie
    • Verificarea teoriei și interpretarea accidentelor/eșecurilor
  • Trecerea de la cercetarea individuală la aceea colectivă
  • Diferente de principii in stiinta si tehnologie
  • Rolul instituțiilor (de ex. al Academiei) în cercetarea științifică și realizarea tehnică, cu reliefarea specificului național.  

 

Link-ul la prezentarea sub formă de PDF:

(PDF) Academia Romana Comitetul Român de Istoria si Filsofia Ştiinţei şi Tehnicii (CRIFST) Cu trimiteri la experiențe la nivel național și internațional

 

 

* * *

 

Principiile formale ale științei și academia

 

Ana Bazac

 

Principiile formale rezultă – așa ca și în cazul științei – din logica internă a unui sistem: concret, aici, din logica internă a științei.  Ele nu sunt prescripții morale, nu sunt “etică”.

Dacă înțelegem că știința este activitatea de cunoaștere întemeiată și multiplu și complex verificată, atunci sunt ușor de înțeles și standardele epistemice și cele comportamental-organizaționale ale științei. Și, cum vom vedea, nici măcar aceste din urmă standarde nu sunt exterioare logicii științei.

Este foarte important să reținem că, deși nu există „știință”, ci științe – care au propriile obiecte științifice și metode de demonstrare și verificare –, totuși toate implică standardele generale (menționate mai sus): care ne permit să evaluăm și cât de întemeiate sunt teoriile din diferitele științe. Aceste standarde, deci, sunt criterii de departajare și verificare a acestor teorii. Astfel, ele sunt universale și ne permit să vorbim de știință (versus non-știință).  

Standardele epistemice ale științei se referă la trăsăturile acestei activități/la acele trăsături ale acestei activități care permit  tocmai îndeplinirea rostului științei: cunoașterea întemeiată a lumii.  Altfel spus, fără aceste trăsături – deci fără ca știința să-și pună sub semnul întrebării ipotezele, să le demonstreze și să le verifice, inclusiv prin confruntarea cu teorii nelegate de problema pusă de un demers științific sau altul  – nu există știință ca atare. Ci speculații, mai mult sau mai puțin bazate pe fapte și fenomene. (Iar dacă s-au amintit speculațiile, atunci putem să avansăm două concluzii provocatoare: 1. că există o discontinuitate metodologică între știință și religie – care nu se îndoiește de prezumțiile sale – și 2. că filosofia este și ea un demers științific, chiar dacă nu folosește instrumentele științei; adică filosofia care nu este simplă speculație își pune sub semnul întrebării premisele și le demonstrează în mod rațional; după cum, o asemenea filosofie raționalistă se bazează neapărat pe știință, adică este mereu în consonanță cu cea mai nouă știință).

Standardele epistemice sunt, desigur, legate de trăsăturile de mai sus și ele vor fi creionate în simpozion. Ele implică și acele standarde comportamental-organizaționale: adică logica internă a standardelor epistemice presupune aceste standarde, le include și le pretinde. Este vorba de confirmarea teoriilor științifice, aspect esențial, nu doar post, al evidențierii și a coerenței interne  și a corespondenței cu existența, iar acea confruntare amintită mai sus ține nu doar de standardele epistemice, ci și de cele comportamental-organizaționale: dacă teoriile trebuie verificate de comunitatea cercetătorilor din domeniu, atunci accesul la informația științifică este subînțeles; iar dacă ansamblul teoriilor trebuie verificat de către cercetători, atunci îndeplinirea tuturor pașilor din mecanismul științei trebuie să fie absolut liberă. Ca urmare, oricât de intenționat restrânsă  este această schiță a intenției desfășurate abia în prezentare, este deja clar că standardele comportamental-organizaționale sunt cerințe interne ale realizării standardelor epistemice.

Aceste două tipuri de standarde – interne mecanismului științei – sunt acum puse față în față cu o instituție concretă legată de susținerea științei: academia, reprezentând și coordonând știința. Ca urmare, este evidențiată calitatea academiei de a fi instituție socială și, concret, încadrată în relațiile de putere. A vorbi despre o instituție doar ca „socială”, fără a preciza și caracterul său controlat politic e superficial (deci neștiințific). Dar relațiile de putere sunt contradictorii si sunt terenul luptelor de interese. Aceste aspecte se manifestă și în funcțiile academiei față de știință.  Mergem dincolo de exemplele concrete, căci important este să vedem că nu condiționările politice sunt cele care dau valoarea de adevăr a științei, ci tocmai principiile ei formale.