ACADEMIA ROMÂNĂ

Comitetul Român pentru Istoria şi Filosofia Ştiinţei şi Tehnicii (CRIFST)

Divizia de Logică, Metodologie şi Filosofia Ştiinţei (DLMFS)

 

organizează

 

In memoriam MIRCEA MALIŢA (1927-2018)

 

SESIUNEA  DE  TOAMNĂ / ANUALĂ - 2018

 19 octombrie 2018, orele 15-18

Academia Română, Sala de Consiliu

(Calea Victoriei, 125)

 

 

PROGRAM

 

Dr. cc. Gabriel Nagâţ

DLMFS

Valoarea cunoașterii științifice și promisiunile conceptului înțelegerii

 

 

Dr. ing. Dan Şerbănescu

DLMFS

Despre modelele fizicii și ale minții –

  elemente pentru noi abordări integratoare

 

 

Dr. mat. Sorin Baiculescu

DLMFS

Biocomplexitate şi matematică

 

 

Prof. univ. dr. ing. Ştefan Trăuşan-Matu  

DLMFS

Este posibil să dezvolți o relație eu-tu cu un agent artificial? O perspectivă dialogistică

 

 

Dr. Emil Dinga

Academia Română, Director al Seminarului "Nicholas Georgescu-Roegen"

Asupra unei logici tetravalente în economie

 

 

Prof. univ. dr. mat. Alexandru A. Popovici

Universitatea Româno-Americană, Bucureşti

Abordarea interdisciplinară şi multinivel a globalizării

 

 

Prof. univ. dr. Ana Bazac

DLMFS

A vedea cocoţaţi pe umeri de uriaşi

 

 

 

 

Apelul la contribuții: http://noema.crifst.ro/index.php/ro/evenimente?id=74

 

 

 

REZUMATE

 

 

Valoarea cunoașterii științifice și promisiunile conceptului înțelegerii

 

Gabriel Nagâţ

 

Una dintre întrebările la care încearcă să răspundă epistemologia privește valoarea intrinsecă a cunoașterii: ce îndreptățire avem să considerăm cunoașterea valoroasă în sine, dincolo de componentele ei (opinie, adevăr, întemeiere)? Dacă orice proiect epistemologic trebuie să explice natura cunoașterii, astăzi este deseori exprimată opinia că a determina ce este cunoașterea implică și o explicație a valorii cunoașterii. Dificultatea de a oferi un răspuns suficient de convingător la această a doua chestiune a condus la ideea că, spre deosebire de cunoaștere, realizarea cognitivă capabilă să-și dovedească valoarea intrinsecă ar fi de fapt înțelegerea. Conceptul înțelegerii este însă cel puțin la fel de neclar ca și cel al cunoașterii, iar examinarea lui din perspectiva filosofiei științei i-a pus la îndoială utilitatea, în sensul că înțelegerea a fost considerată pur și simplu o formă de cunoaștere. Îmi propun să examinez principalele abordări ale acestei teme și să evaluez măsura în care conceptul înțelegerii ar putea contribui la o mai bună caracterizare a cunoașterii științifice.

 

 

***

 

 

Despre modelele fizicii si ale minții – elemente pentru noi abordări integratoare

 

Dan Şerbănescu

 

Prezentarea se axează pe comunicarea de la simpozionul trecut Maliţa, punctând şi având conexiuni cu teme pe care Mircea Maliţa le-a abordat în decursul activităţii sale.

 

***

 

 

Biocomplexitate şi matematică

 

Sorin Baiculescu

 

 

            Se expune modul în care se consideră, în prezent, că are loc formarea biocomplexităţii, precum şi unele dintre definiţiile actuale. Aceasta implică, în primul rînd, stabilirea principiilor ei, corelate cu determinarea metodelor specifice de analiză şi sinteză. Teoriile matematice de nivel morfologic formează “instrumente” auxiliare în înţelegerea formelor topologice de manifestare a viului. În acest sens, “teoriile morfologice pot fi considerate ca reprezentând filosofia naturii timpurilor moderne” (Alain Boutot, Inventarea formelor (1993), Editura Nemira, 1996, p. 12). În înţelegerea viului, metodele matematice sunt folosite (vezi şi colecţia Lectures Notes in Biomathematics, Managing-editor S. Levin) pentru a fi elaborate unele modele, utilizabile în următoarele direcţii esenţiale: a) genetică moleculară; b) soluţionarea epidemiilor; c) fiziologie medicală; d) comportament şi psihologie (au generat apariţia psihomatematicii); e) ecosisteme şi ecologie; f) biologie şi medicină. În prezent nu mai poate fi concepută o abordare modernă a unei teme de cercetare având nivel biologic, fără a exista şi o participare de formă matematică şi informatică, acestea fiind aplicate sau chiar fundamentale, probabiliste (forme discrete) sau stohastice (probabilitate aparţinând unor forme continue). În acest cadru, în afara unor discipline clasice, este semnificativă apariţia unor discipline matematice şi informatice noi, adecvate studiului sistemelor vii, în special în perioada anilor 1970 – 2000. Acestea se suprapun, în mare măsură, unor concepte utilizate în dinamica liniară (formele reducţioniste de tipul α(u+v) = α(u) + α(v); α(ξu) = ξα(u) ) şi neliniară. În cartea Mathematical modelling of complex biological systems, Editura Birkhäuser, Boston, 2006, Abdelghani Bellouquid şi Marcello Delitala arată că “o colecţie de date biologice experimentale poate fi organizată într-un model matematic, pentru a se obţine o descriere formală a comportamentului unui biosistem observat”. (Opinia autorului acestui referat este că biocomplexitatea este generată, în esenţă, de către conştiinţa îndreptată către fundamentul (întemeierea) structurii vii, polarizată, prin conexiunile la care aceasta din urmă participă, către anumite domenii ale Naturii). Principalele caracteristici ale biocomplexităţii, care implică metode de studiu specifice, şi de natură matematică  (Modelare) se pot observa în figura următoare:

 

 

***

 

 

Este posibil să dezvolți o relație eu-tu cu un agent artificial? O perspectivă dialogistică

 

Ştefan Trăuşan-Matu

 

Prezentarea analizează dacă este posibil să fie dezvoltată o relație eu-tu în sensul lui Martin Buber cu un agent artificial, conversațional, dezvoltat cu tehnici de prelucrare a limbajului natural. Sunt discutate cerințele pentru un astfel de agent, posibilele modalități de implementare și limitările lor. Este analizată relația dintre realizarea acestui obiectiv și testul Turing. Sunt considerate și perspectivele altor relații, cum ar fi eu-el și eu-ei, în conformitate cu paradigma socio-culturală, cu dialogismul lui Bakhtin, inter-animația polifonică și carnavalescul.  

 

***

 

Asupra unei logici tetravalente în economie

 

Emil Dinga

 

Logica bivalentă, care se utilizează de obicei în disciplina și gândirea economică, pare a fi nesatisfăcătoare, deoarece în domeniul social aproape toate acțiunile se bazează pe teleologie, adică pe scopuri. Prin urmare, lucrarea discută o propunere de introducere a logicii tetravalente în domeniul social (mai specific, în cel economic), care propune patru valori de adevăr. În acest context, se dezvoltă câteva considerații privind aspectele conceptuale și metodologice asociate unei astfel de propuneri de logică tetravalentă, testarea valorii de adevăr, semnificația economică a celor patru valori de adevăr, precum și o schițare a unor tabele de adevăr pentru constantele logice de conjuncție, disjuncție și negație.

Clasificare JEL: A10, B00, B40

Cuvinte cheie: logică, logică tetravalentă, enunțuri prescriptive, enunțuri descriptive, enunțuri predictive, enunțuri presdictive.

 

 

***

 

 

Abordarea interdisciplinară şi multinivel a globalizării

 

Alexandru A. Popovici

 

Se prezintă o abordare structural-istorică şi interdisciplinară a procesului globalizării, din perspectiva a şase ştiinţe: ecologia, tehnologia, economia, sociologia, politologia şi culturologia. Ea reprezintă o sinteză a lucrărilor prezentate de autor la Seminarul ştiinţific interdisciplinar „O. Onicescu”, „Modele ale globalizării”, organizat la Academia Română în 2017-2018.

În acelaşi timp, sunt tratate problemele pe care le ridică această abordare în faţa filosofiei ştiinţelor, privind raporturile dintre diferite domenii ale realităţii si relaţiile dintre ştiinţele naturii şi cele socio-umane. Se încearcă rezolvarea unora din aceste probleme, prin prisma filosofiei realităţii multinivel, expusă în alte lucrări publicate ale autorului.

 

 

***

 

 

A vedea cocoţaţi pe umeri de uriaşi

 

Ana Bazac

 

Plecând de la aforismul intelectual „vedem mai departe cocoţaţi pe umeri de uriaşi”, doar în treacăt se prezintă frumoasa (tocmai pentru că plină de umor) analiză a lui Robert Merton (1965). Deoarece, spre deosebire de temele ce transpar în On the Shoulders of Giants – a copia, a prelua, a fi original, tradiţie şi nou în cercetarea ştiinţifică – deci de meta metodă în cercetare sau comportament academic, în această scurtă  prezentare lumina cade asupra unor aspecte obiective/„de conţinut”. Mai degrabă asupra a ce vedem, decât asupra a cum vedem.

Astfel, când cunoaştem sau vrem să cunoaştem, se pleacă mereu de la starea actuală a cunoştinţelor despre un subiect/domeniu. Dar starea actuală este, cel puţin de peste 200 de ani încoace, extrem de dinamică, deci mereu schimbătoare. Totuşi, schimbările cunoaşterii nu sunt de acelaşi fel. Unele au în vedere şi au realizat modificări ale modelelor fundamentale de înţelegere a lumii/a sistemelor cercetate, altele doar contribuie la cizelarea acestor modele, prin măsurători, corelaţii şi corolare. Sau, altfel spus, unele au loc în cadrul modelelor fundamentale, altele – evidenţiază antinomii în cadrul modelelor, deschizând drumul către depăşirea acestora şi trans şi în profunzime, într-un „joc” al scalelor.   Ca urmare, premisele de la care pleacă cercetările – premise date de informaţia asumată – sunt diferite, iar ceea ce aduc cercetările/ceea ce văd ele şi ne fac să vedem este legat de aceste premise.

Dar nu e vorba doar de dialectica kuhniană „obiectivă” a „ştiinţei normale” şi a celei „revoluţionare”, care e responsabilă de rezultatele cercetărilor actuale, ci şi de atitudinile cercetătorilor faţă de obiectul ştiinţific care îi interesează (şi care le e dat în bibliografia asumată). Cercetarea onestă nu reproduce obiectul ştiinţific dat: în fond, chiar măsurarea unui aspect legat de acest obiect, chiar evidenţierea unor corelaţii în cadrul teoriei acestui obiect – măsurare şi evidenţiere ce par că nu schimbă obiectul – în realitate îl construiesc mai bine, deci ne pun în faţa unui nou obiect ştiinţific. Ca urmare, cercetarea onestă înseamnă  a vedea în informaţia asumată ceva mai mult decât ideile existente aici şi, deci, ceva, provocator. Noul demers de cercetare este tocmai o articulare (demonstraţie) a intuiţiei noului ce i-a apărut cercetătorului în urma imersiunii sale în  bibliografia obiectului ştiinţific asumat. În această cercetare nouă se re-creează obiectul, în sensul că întinderea şi valenţele sale se schimbă. Pe scurt, se re-creează problematica din domeniu. Această re-creare a problematicii (dar re-crearea problematicii înseamnă o redefinire a problemei) înseamnă ceea ce vedem, în dinamica procesului de cunoaştere, deci urcaţi mereu pe temelii, şi asta înseamnă „a vedea mai departe”. Iar astfel, vedem din ce în ce mai departe.

Dacă nu vedem (din ce în ce) mai departe, dispare şi măreţia ideilor de bază: adică, din moment ce nu sunt infirmate, rămân, desigur, dar nu sunt fructificate, par cumva seci; dacă o asemenea tradiţie nu e chestionată şi lucrată – ceea ce înseamnă inclusiv depăşită – ea devine interesantă doar pentru istoricii disciplinei.  Uriaşii care le-au conceput nu mai sunt umerii pe care ne cocoţăm, şi astfel se evaporă din câmpul activ al domeniului.

Pentru ca sa vedem cât mai departe, să reţinem numai un aspect din cum trebuie să vedem, în fond acest cum arătând ceea ce vedem sau ar trebui să vedem.  Există o diferenţă între o problemă ştiinţifică şi obiectul ştiinţific corespunzător acelei probleme. Dacă obiectul ştiinţific nu este „nou”, adică nu e o altă abordare (a problemei) – altă configuraţie a obiectului, altă întindere, altă adâncime – atunci nici problema ştiinţifică nu se rezolvă: ea rămâne în stadiul vechi în care a fost rezolvată, deci în care obiectul ştiinţific a fost circumscris potrivit cunoştinţelor din acea perioadă. „Noutatea” obiectului ştiinţific nu înseamnă/nu este dată numai de o nouă ipoteză (asupra problemei), deci în esenţă o nouă teorie, ci şi de informaţiile noi permise prin metode de analiză cantitative. Aceste informaţii noi permit construirea unei noi ipoteze/ teorii, deci a unui nou obiect. Ce urmează să fie mai bine descifrat.

Toţi uriaşii sunt uriaşi? Da, din motivele de mai sus; dar nu toţi au forma la care s-a referit zicala intelectuală în jurul căreia discutăm. Deci cine sunt uriaşii, ce vedem şi cine vede sunt câteva aspecte punctate în comunicare. Ultimul trimite o dată mai mult la Mircea Maliţa: într-un mod subliniat numai de epistemologia istorică.

 

 

ACADEMIA ROMÂNĂ

 

SESIUNEA DE PRIMĂVARĂ 2012

a

Diviziei de Logică, Metodologie şi Filosofia Ştiinţei,

CRIFST

 

 

Tema: Experienţa ştiinţei – experienţa vieţii

 

27 aprilie 2012, orele 10 -14

Sala de Consiliu

 

 

PROGRAM

 

1.

Acad. Mircea Maliţa

Preşedinte al DLMFS,

Vice-preşedinte al CRIFST  

         

Despre experienţa vieţii

2.

Prof. univ. consultant

dr. ing. G Manolescu 

CRIFST, redactor şef Noema 

                        

 Experimentul conştienţei (la

Mihai Drăgănescu) – bază a unei ştiinţe integrative

3.

Conf. univ. dr. Oltea Joja

Universitatea „Titu Maiorescu”,  

 CRIFST                    

Experienţa învăţării şi neuroplasticitatea o schimbare a paradigmei

 

4.

Mihai Cătălin Neagoe

Psihoterapeut- terapie cognitiv comportamentală,  masterand TCSI anul II, UPB     

                    

Structuri fuzzy de operatori psihologici în comportamentul uman

5.

Prof. univ. dr. Gheorghe Doca  

Eminescu: structuri poetice fractale

6.

Daniel Lungu

 student, Facultatea de Istorie,

 Univ. Bucureşti 

Apologia lui Socrate: experienţa vieţii în  orizontul misterului. Perspectivă istoriografică

7.

Conf. univ. dr. G.G. Constandache

UPB, CRIFST     

                                                     

Vocaţia profesorală şi experienţa universitară

8.

Alexandru Giuculescu

CRIFST                       

Semnificaţiile şi limitele experimentului ştiinţific

9.

Lector univ. dr. Mihaela Buia 

UEB, CRIFST

Interdisciplinaritatea – valenţe şi provocări

10.

C. ş. Dumitru Mateescu

Institutul de Filosofie şi Psihologie

 „C. Rădulescu-Motru” al Academiei Române

 

Consideraţii privind experienţa şi categoriile filosofice

 

11.

C. ş. dr. Gabriel Nagâţ 

Institutul de Filosofie şi Psihologie                                              

 „C. Rădulescu-Motru” al Academiei Române, CRIFST

 

Evoluţia conceptului kuhnian de revoluţie ştiinţifică

12.

Conf. univ. dr. Cătălin Ioniţă 

Institutul de Filosofie şi Psihologie

UPB, CRIFST            

Nicolae Popescu despre natura matematicii: percepţia Existenţei ca invariant

 

13.

Drd. Cristinel Stoica 

Institutul de Matematică al Academiei Române         

Multiversul ca trecere de la

experienţa logică la experienţa fizică

 

14.

14. Dr. Florin Moldoveanu –  

 fizician, Committee for
 Philosophy and the Sciences,

 University of Maryland

 

Criteriul EPR (Einstein-Podolski-Rosen) de identificare a realităţii fizice

15.

Drd. fiz. Mihaela Călinescu

CRIFST

   

Fizica în dialog cu ştiinţele vieţii

16.

Prof. univ. dr. ing. Tudor Niculiu

UPB, c. ş. I, dr. Cristian Lupu, CNAE, Academia Română 

Localitate şi globalitate: studiu de caz despre pictura lui Mondrian şi Cézanne

 

17.

Prof. univ. dr. Ana Bazac

UPB, CRIFST 

Experienţa ştiinţei şi receptarea ei

 

 

 

 

 

 

ACADEMIA ROMÂNĂ

Comitetul Român pentru Istoria şi Filosofia Ştiinţei şi Tehnicii (CRIFST)

Divizia de Logică, Metodologie şi Filosofia Ştiinţei (DLMFS)

în colaborare cu

Divizia de Istoria Tehnicii (DIT)

 

organizează

simpozionul

 

ŞTIINŢA ŞI TEHNICA ROMÂNEASCĂ ÎNAINTE ŞI DUPĂ MAREA UNIRE

 

11 octombrie 2018, orele 15-18

Casa Oamenilor de Ştiinţă, Academia Română

(Piaţa Lahovari, 9)

 

 

PROGRAM

 

Mesaj trimis de prof. univ. emerit.

dr. ing. Iulian Popescu,

Academia de ştiinţe Tehnice,

Universitatea din Craiova

Mecanisme ingenioase create de ţărani români de-a lungul timpului

 

 

Mesaj trimis de prof. univ.

dr. ing. Gh. Manolea,

Academia de Ştiinţe Tehnice, CRIFST,

Universitatea din Craiova

4 brevete româneşti

 

 

Conf. univ. dr. Cătălin Ioniţă

DLMFS

Știința și tehnica românească înainte și după Marea Unire continuitate, evoluţie, momente și puncte de echilibru 

 

 

Dr. cc. Gabriel Nagâţ

DLMFS

Sincronism cultural și spirit științific în România celor două Uniri

 

 

Prof. Maria Trandafir

DIT

Intelectuali de seamă participanți la Războiul de întregire a neamului, cu realizări importante şi-n preajma Marii Uniri

 

 

Dr. ing. George Croitoru  

Telekom R.M.C. S.A. Bucureşti

Două premiere la nivel european  ale tehnicii româneşti în construcţii din perioada antebelică: introducerea prefabricării la construcţii din beton armat şi execuţia primului pod metalic cu o traiectorie în unghi pe plan orizontal

 

 

Lect. dr. Mihaela Buia

DLMFS

Dumitru Caracostea, un multidisciplinarist convingător: critic și istoric literar, folclorist și stilistician

 

 

Drd. fiz. Mihaela  Călinescu

DLMFS

Theodor V. Ionescu – un fizician pentru vremurile noastre

 

 

Prof. univ. dr. Ana Bazac

DLMFS

Universal şi naţional în ştiinţa şi tehnica românească modernă

 

 

 

 

Apelul la contribuții: http://noema.crifst.ro/index.php/ro/evenimente?id=72

 

 

 

 

REZUMATE

 

 

Mecanisme ingenioase create de ţărani români de-a lungul timpului

 

Mesaj trimis de prof. univ. emerit. dr. ing. Iulian Popescu, Academia de ştiinţe Tehnice, Universitatea din Craiova

 

Rezumat.  Se arată tradiţia tehnică a românilor şi se detaliază contribuţiile  prin soluţii tehnice originale ale unor ţărani români în tehnica populară de-a lungul timpului, în special în perioada de început a secolului al XX-lea. Se detaliază soluţii ingenioase la mecanismele folosite la: mori, joagăre, presarea produselor agricole, amintindu-se şi alte domenii specifice satelor româneşti.

 

Cuvinte cheie: tehnica populară românească, mecanisme populare ingenioase, istoria tehnicii

 

  1. Introducere

Ţăranul român a muncit din greu de-a lungul timpului, ba doar cu braţele, ba ajutat de animale, la muncile agricole, la tăiatul lemnelor, la construirea caselor şi a uneltelor. Unii ţărani, dotaţi cu o ingeniozitate tehnică, au perfecţionat uneltele şi instalaţiile tehnice, pentru a mări productivitatea şi a uşura munca fizică. Strămoşii noştri au avut cunoştinţe tehnice ca popoarele avansate. Ne uimesc şi astăzi vasele ceramice create de  locuitorii din Cucuteni (Iaşi) în perioada neoliticului târziu (anii 3600-2600 î. Chr.), vase cu forme geometrice perfecte, dar şi cu desene artistice bazate pe spirale şi alte motive, ceea ce dovedeşte şi preocupări artistice.  Dacii au avut realizări deosebite în extragerea minereurilor, în special a aurului, îşi făuriseră propriile unelte şi arme, aveau calendar propriu bazat pe cunoştinţe astronomice. Romanii au adus cu ei nivelul lor tehnic avansat în acea epocă, în special în construirea podurilor, a caselor, a drumurilor, a armelor. În Europa medievală s-au creat multe instalaţii tehnice bazate pe mecanisme, unele ajungând şi la noi. Dacă un ţăran român ingenios a văzut un joagăr (gater) acţionat de apă, el a construit unul pentru comunitatea lui, asemănător cu cel văzut, dar fără a lua licenţe, brevete, documentaţii tehnice. A văzut instalaţia, a înţeles cum funcţiona şi apoi şi-a construit una similară, dar cu alte dimensiuni, în funcţie de debitul râului, de materialele avute la dispoziţie, ceea ce este o dovadă de ingeniozitate tehnică. În tehnica populară românească sunt numeroase instalaţii ce conţin mecanisme ingenioase create de ţărani români. Trebuie precizat  că nu toţi ţăranii au creat instalaţii şi mecanisme, ci numai unii, de obicei meşteri locali, care erau dotaţi cu creativitate tehnică.

În unele muzee din ţara noastră se găsesc unele instalaţii populare construite la începutul secolului al XX-lea, unde se pot vedea multe mecanisme originale, de exemplu la muzeele din Sibiu (Muzeul Tehnicii Populare din Dumbravă) , Cluj-Napoca, Goleşti, Craiova, Bucureşti. 

 

  1. Mecanisme ingenioase pentru mori

La noi s-au folosit mult timp râşniţele, bazate pe pietre cu diametre de 40-50 centimetri, la care piatra superioară era rotită cu un „vânj”, adică un băţ introdus într-un orificiu nestrăpuns al pietrei superioare şi ghidat sus de o gaură dintr-o scândură, unde era un spaţiu (joc) pentru a se putea înclina vânjul. Măcinarea cerealelor se făcea cu efort deosebit, omul obosind repede. În satele unde erau râuri s-au folosit mori acţionate de apă care antrena roţi cu palete, cu diametre mari, cunoscute încă din vremea romanilor. Ingeniozitatea creatorilor români a constat în construirea morilor adaptate la debitul de apă disponibil, adică roata cu palete trebuia să poată  învinge rezistenta opusă de pietrele de măcinat. De la roata cu palete mişcarea ajungea la nişte roţi cu bolţuri, din lemn, care au fost precursoarele roţilor dinţate. Stabilirea dimensiunilor acestor roţi, executarea lor astfel ca să angreneze corect, alegerea numărului de bolţuri astfel ca să se obţină turaţia dorită la piatra rotitoare – toate acestea sunt dovezi de ingeniozitate, având în vedere că ţăranul nu ştia să calculeze rapoarte de transmitere, turaţia pietrei superioare etc. În unele din muzeele amintite se găsesc mori cu diferite scheme cinematice, adică cu numere diferite de roţi cu bolţuri, cu diametre diferite, neexistând mori identice, fiecare fiind o creaţie originală. Sunt originale şi mecanismele de reglare a jocului dintre pietre, şi ele diferind de la un constructor la altul. La morile din Gorj se remarcă roata cu făcaie, ce lucrează în plan orizontal, folosindu-se un jet de apă ce loveşte un fel de cauce (similare polonicelor, folosite la băut apă din vedre), principiu întâlnit mai târziu la turbinele moderne. La muzeul din Sibiu există şi mori plutitoare; o asemenea moară se află pe o barcă, cu roata cu palete în exterior, fiind ancorată cu frânghii de maluri, astfel că se poate deplasa din loc în loc, după nevoi. Există şi variante de mori acţionate de animale.

Deosebit de ingenioase sunt mecanismele utilizate la morile de vânt, întâlnite în Dobrogea, unele existente la muzeul din Sibiu. Aici apar mecanisme ingenioase originale de rotire a părţii superioare în funcţie de direcţia din care bate vântul. Se folosesc angrenaje concurente, cu bolţuri, care asigură acţionarea pietrelor, dar şi rotirea părţii superioare. Ingenioase şi originale sunt aici şi mecanismele de frânare a mişcării şi de oprire a paletelor când morile nu funcţionează.  

 

  1. Mecanisme pentru joagăre

Debitarea scândurilor din trunchiuri este o operaţie deosebit de grea, de aceea s-au construit în Europa joagăre în Evul Mediu. La noi s-au extins asemenea instalaţii la începutul secolului al XX-lea. Joagărele simple asigurau prin rotirea roţii cu palete antrenarea unui mecanism bielă-manivelă care acţiona pânza de ferestrău ce debita scândura, trunchiul de debitat fiind împins manual pe un cărucior. Mai apoi joagărele s-au perfecţionat, astfel că un lanţ cinematic asigura preluarea mişcării de la roata cu palete şi printr-un mecanism complicat se trăgea automat căruciorul (mişcarea de avans), ajungându-se astfel la o maşină automată. Ingeniozitatea ţăranilor noştri constă tocmai în construirea acestui mecanism de avans. La muzeul din Sibiu există trei joagăre aduse de la Tomeşti (Hunedoara), Polovragi (Gorj), Gura Râului (Sibiu), fiecare având un alt mecanism de avans. Toate aceste mecanisme sunt originale, necalculate cu Teoria Mecanismelor, dar funcţionale. În calculele făcute de noi am stabilit că mecanismele sunt aproape optime pentru debitul apei avut la dispoziţie.

La debitarea scândurilor se folosesc lemne de diferite esenţe, joagărul fiind acelaşi, deşi, de exemplu, bradul şi plopul de debitează uşor, iar stejarul şi salcâmul foarte greu, prin urmare e nevoie de regimuri de aşchiere diferite. Viteza de aşchiere este menţinută aceeaşi, însă viteza de avans este diferită, prin urmare trebuie alte mecanisme de avansare a trunchiului. Ţăranul român a rezolvat simplu această problemă: pe un element cu mişcare de rotaţie din lanţul cinematic de avans a făcut nişte găuri astfel ca legătura cu elementul următor să fie reglabilă ca poziţie, lungimea acelui element fiind mai mare sau mai mică după nevoi, modificându-se astfel viteza de avans, el notându-şi cu creionul  lângă acele găuri: brad, stejar, fag, salcâm etc., ceea ce este iar o dovadă de ingeniozitate. tehnică.

 

  1. Mecanisme ingenioase la instalaţii de presat produse agricole

La noi sunt cunoscute diferite instalaţii artizanale  pentru presat: seminţe de floarea soarelui, mere, struguri, faguri de miere şi altele. Cele mai simple mijloace au constat în a pune diferite greutăţi pe produse, apoi au apărut altele bazate pe baterea cu maiuri, construindu-se astfel diferite prese. Sunt ingenioase diferite tipuri de prese cu şuruburi, construite din lemn, acţionate cu manivele. Un mecanism original se bazează pe un berbec care cade cu viteză mare în locaşul unde e produsul de presat, berbecul fiind ridicat de o frânghie trasă prin apăsarea manuală a unei plăcuţe din lemn. Berbecul se sprijină pe un ghidaj ca să ajungă exact în locaş. Există multe mecanisme cu pârghii acţionate manual sau trase de contragreutăţi, presarea având loc în timp, toate fiind soluţii originale. Foarte ingenioasă este o instalaţie bazată pe doi berbeci de lemn suspendaţi de două pendule simetrice, care transmit şocurile unui mecanism cu pene ce presează produsele agricole; la muzeul din Sibiu sunt două asemenea instalaţii, aduse din satul Poşaga (Alba) şi Racoviţa (Vâlcea). Constatând că pendulul are mişcare oscilantă, berbecul mergând pe un arc de cerc, deci nu loveşte convenabil pana, ci forţa de lovire este înclinată, pierzându-se lucru mecanic, ţăranul a găsit o soluţie ingenioasă: a folosit pendule duble la cei doi berbeci, ceea ce permite ghidarea corespunzătoare a berbecului ce loveşte pana. Există multe alte instalaţii de presat produse: cu discuri din piatră ce rulează pe jgheaburi, cu pârghii acţionate cu picioarele, omul mergând pe ele acţionând mai mulţi berbeci şi altele, toate dovedind ingeniozitate tehnică.

 

  1. Alte mecanisme ingenioase

            În cercetările noastre am studiat multe instalaţii cu mecanisme ingenioase, publicând multe materiale, indicate în site-ul:

[https://mecanismeucv.files.wordpress.com/2012/04/popescu-iulian-carti-si-articole-despre-istoria-tehnicii1.pdf

Amintim astfel numeroase soluţii ingenioase la mecanismele utilizate la:

–  instalaţii de prelucrat lână, cânepa, in (vârtelniţe, războaie de ţesut, roţi de tors, dispozitive de făcut funii etc), 

– dispozitive pentru curse de prins animale;

– instalaţii de scos apa;

– maşini agricole.

 

  1. Concluzii

            Ca toţi ceilalţi ţărani de pe Pământ, şi ţăranii români au moştenit de la strămoşi creativitate tehnică, astfel că de-a lungul timpului au găsit fel de fel de soluţii tehnice ingenioase cu care şi-au uşurat munca şi au mărit productivitatea. Unele instalaţii au fost văzute la alţii, dar ei le-au trecut prin gândirea lor şi le-au adaptat la condiţiile locale, fără licenţe, documentaţii tehnice, ceea ce este o dovadă de ingeniozitate tehnică. Nu s-au mulţumit cu aceste adaptări, perfecţionând instalaţiile cu mecanisme originale, adecvate scopului urmărit. Sunt enumerate unele domenii în care s-a manifestat ingeniozitatea unor ţărani, subliniindu-se elementele de noutate tehnică.

 

 

***

 

 

4 brevete româneşti

 

Mesaj trimis de prof. univ. dr. ing. Gh. Manolea, Academia de Ştiinţe Tehnice, CRIFST, Universitatea din Craiova

 

 

Primul Brevet de invenție acordat în România

Brevetul  nr.1, cu titlul  Săptoarea românească „Ștefania” a fost solicitat de Căpitanul Ion Constantinescu, cu domiciliul în Tecuci, la data de 28 martie 1906, a fost publicat în Monitorul Oficial  nr.189 din 21.11.1906 și eliberat în 8.01.1907.          

 

Cererea, dactilografiată, conține enumerarea părților     componente , descrierea constructivă a acestora, inclusiv dimensiunile lor și funcționarea săpătoarei. Pentru înțelegerea soluției tehnice, descrierea este însoțită de 8 desene explicative făcute la scara 1:10.

Partea de revendicări este intitulată „Pretențiunea de brevet și Secretul” și conține 15 puncte printre care:

1.Crearea osiei frânte, pentru diferite adâncimi, și funcționarea mânelor fără împiedicare.

5.Mișcarea osiei frânte dinapoi înainte și de sus în jos, dată prin sistem de angrenaj al roatei cuplate  A din descriere.

15.Greutatea roatei A cuplată dă puterea de lucru.

 

Aurel Vlaicu 1882-1913): În 1910 obține brevetul RO2258 pentru „Mașină de sburat ca un corp în formă de săgeată”.

 

Ion Şt. Basgan (1902-1980): Cercetările în domeniul forajului de explorare și extracție a petrolului (1932), bazate pe aplicarea efectului Basgan și a teoriei sonicității, formulată de  românul Gogu Constantinescu.  A obținut Brevetul românesc nr.22789/1934 „Metodă pentru îmbunătățirea randamentului și perfecționarea forajului rotativ, prin rotație percutantă și prin amortizarea presiunilor hidromecanice”. Metoda a fost brevetată și în SUA. A mai obținut Brevetul SUA nr.2103137/1937 pentru „Rotary Well Drilling Apparatus” și Brevetul românesc  nr.37743/1945 pentru „Forajul prin ciocan Rotary”.  Invenția „Sistem de foraj rotativ și percutant cu frecvențe sonice...” a fost brevetată în 1967 în Franța, Portugalia, SUA, Emiratele Arabe.

 

Alfred Kaleder (1931, Craiova): în 1955 angajat la Electroputere Craiova. A desfășurat o bogată activitate de cercetare și proiectare  finalizată prin numeroase produse folosite pentru autoutilare. A obținut 25 de Brevete printre care și  Brevetul românesc 61005 din 26.06.1976   „Traversă pentru ridicarea locomotivelor”, folosită pentru încărcarea locomotivelor  fabricate la Electroputere pe vapoarele din portul Constanța. Până la aplicarea acestei soluții, locomotivele erau încărcate din portul Hamburg.

 

***

 

 

Știința și tehnica românească înainte și după Marea Unire continuitate, evoluţie, momente și puncte de echilibru 

 

Cătălin Ioniţă

 

Urmărind ştiinţa şi tehnica românească înainte şi după 1918, momentul Marii Uniri, constatăm o continuitate ce se extinde – prin programe, ţeluri şi instituţii – din cadrul României (ca stat modern) în cadrul României Mari. Această continuitate specială şi dedicată îşi are suportul, rezumând drastic, în mai mulţi factori activi proprii atât perioadei, regiunii şi continentului, cât şi tendinţei emergenţei şi sinergiei culturilor naţionale într-o cultură europeană. În firul acestei continuităţi specifice a ştiinţei şi tehnicii româneşti, constatăm o veritabilă evoluţie. La rândul său, firul acestei evoluţii punctează momente şi puncte de echilibru – fie ca rezultat, fie ca reacţie la dezechilibrul provocat de varii perturbări, structurale sau nu, ale mecanismelor generative proprii unui popor, unei naţiuni, unei societăţi, unui stat, unei regiuni, unui continent –. Este această evoluţie structural stabilă? Sunt momentele şi punctele de echilibru, prin procesele subiacente lor, structural stabile? Răspunsul este afirmativ. Argumentarea răspunsului constituie scopul şi obiectul lucrării.

 

***

 

Sincronism cultural și spirit științific în România celor două Uniri

Gabriel Nagâţ

George Călinescu remarca faptul că procesul „dezorientalizării” spațiului cultural românesc prin „adaptarea la noțiunea de ‘literatură’ a Occidentului” a permis ca, după circa două secole, scriitorii români să se sincronizeze cu cei din vestul Europei, reușind să producă „o literatură superioară, de mulți invidiabilă”. Într-adevăr, dacă Neacșu, autorul celebrei „Scrisori de la Câmpulung” (1521) era contemporanul lui Pierre de Ronsard, iar mai târziu contemporanul român al lui Goethe era naivul Ienăchiță Văcărescu, către sfârșitul secolului al XIX-lea Eminescu ajungea deja egalul unor poeți precum Byron, Heine sau Baudelaire. „Câteva secole de întârziere relativă nu pot anula folosul unei existențe imemoriale”, concluziona același Călinescu. Cum s-a manifestat însă acea întârziere relativă în domeniul creației științifice românești, și cum ar putea fi ea recuperată, spre a nu se irosi darul acelei „existențe imemoriale”? Se știe că filosofii secolului trecut par să fi admis că nu există o metodă unică și infailibilă a științei, și cu atât mai puțin o „rețetă” a descoperirii științifice. Din această perspectivă, creația științifică ar prezenta similitudini frapante cu creația poetică. Să fie, atunci, un simplu accident al istoriei noastre faptul că, în perioada 1820 – 1920, spiritul științific românesc (și am aici în vedere materializarea lui în domeniul științelor naturii) nu a reușit să ajungă nici pe departe la fel de sincron și de performant precum spiritul literar? Căutând un răspuns la această întrebare, iau ca punct de plecare o altă constatare importantă a filosofilor secolului trecut, aceea că activitatea științifică nu poate fi practicată în lipsa unei comunități – și aici apare diferența esențială față de creația poetică. Pornind, așadar, de la acest aspect, îmi propun să examinez câteva dintre posibilele explicații ale văditului decalaj de performanță sub semnul căruia a stat (și încă mai stă) creația științifică românească, comparativ cu cea umanistă.

***

 

Intelectuali de seamă participanți la Războiul de întregire a neamului, cu realizări importante şi-n preajma Marii Uniri

Maria Trandafir

Momentul de participare la Războiul de reîntregire a neamului a unor reprezentanţi ai familiei Leonida este un prilej de a evoca destinele exemplare ale acestora într-o perioadă pe care contemporanii o socoteau a fi „cea mai tumultuoasă”. Cinci dintre copiii ofiţerului de carieră Anastase Leonida (1849-1918) - colonel, apoi general la arma Geniu, care trebuia să coordoneze mari lucrări militare şi civile de pe teritoriul ţării, şi ai Matildei (fiică a inginerului Charles  Gill), datorită căreia aceştia au început de mici să înveţe limbi străine, deci Elisa, Dimitrie, Adela, Natalia, Gheorghe s-au dovedit a fi adevărate genii.

Dimitrie era student la Şcoala Tehnică Charlottenburg (la nivel de academie regală), de lângă Berlin, în 1909,  când  Elisa Leonida (1887-1973), vrând să demonstreze că şi fetele pot deveni inginere, după ce rectorul Şcolii Naţionale de Poduri şi Şosele (viitoarea Şcoală Politehnică),  îi respinsese cererea de înscriere (fiind femeie) a reuşit, înfruntând numeroase piedici, date fiind prejudecăţile profesorilor şi ale colegilor, după cum am aflat din amintirile pe care le-a publicat în “Viaţa studenţească” din 8.03.1960, să se înscrie (ca prima studentă din Germania şi din întreaga Europă), şi să urmeze cursuri la aceeaşi instituţie tehnică de studii superioare, Charlottenburg, ca Dimitrie, fratele său mai mare. După absolvire (1912), d-ra Elisa Leonida a devenit prima femeie inginer nu numai din Germania, din Europa, ci şi din intreaga lume, din cercetările ulterioare neaflându-se că în vreo altă parte din lume, inclusiv SUA, vreo altă femeie ar fi absolvit cursuri de inginerie. Obţinerea titlului de ingineră a fost consemnat şi în presa europeană, la Berlin, Paris, în toate ziarele timpului în care apărea România.

Pe front, d-ra ing. Elisa Leonida a desfăşurat o intensă activitate în cadrul Crucii Roşii, la conducerea unor spitale de campanie situate aproape de Mărăşeşti, unde erau primiţi şi civili bolnavi de boli necruţătoare precum tifosul exantematic, epidemie izbucnită în 1917, fiind şi decorată cu ordine, medalii româneşti. Şi-a cunoscut soţul, inginerul Constantin Zamfirescu, frate al scriitorului Duiliu Zamfirescu, pe front, în timpul  participării, ca mai toţi membrii familiei Leonida, la Primul Război Mondial, de reîntregire a neamului. (de exemplu fratele său, inginerul Dimitrie Leonida, abia întors de pe frontul războiului balcanic din 1913 avea, la Divizia a II-a de rezervă a unui regiment de geniu, comanda Secţiei de telegrafie, care activa în apropiere de Mărăseşti). Cei doi soţi şi-au dedicat întreaga viaţă cercetării ştiinţifice, binelui public, utilizând vasta lor bibliotecă ce cuprindea şi tratate de chimie. Inginerul C. Zamfirescu a fost numit inspector general al minelor şi petrolului în cadrul Ministerului Industriei. A reprezentat Romania şi-n delegaţia participantă la Conferinţa de pace de la Paris, în 1921.  

La Institutul Geologic, inginera Elisa Leonida a elaborat metode de preparare a minereurilor, a participat nu numai la importante studii de teren privind în special identificarea, analiza a noi resurse, având ca scop cunoaşterea bogăţiilor subsolului ţării, de cărbune, de şisturi bituminoare, de gaze naturale, crom, bauxită, cupru. A elaborat tehnici noi de analiză (a unora dintre diversele minerale amintite, a apei potabile, pentru petrol, gaze, cărbuni, bitumuri solide, roci de construcţie). Mai târziu a redactat norme şi standarde de stat pentru analize şi minereuri şi roci (STAS-uri), unele valabile şi în prezent. Împărtăşea din experienţa sa şi colegilor mai ales în domeniul compoziţiei chimice a substanţelor minerale. Sub controlul şi îndrumarea sa s-au realizat circa 85.000 de buletine de analize pe care le-a şi semnat. Era solicitată şi de cercetători ai institutului care deveniseră celebri şi în străinătate, profesori importanţi ca Gheorghe Macovei, Alexandru Codarcea, Nicolae Oncescu, Ludovic Mrazec şi alţii. S-a pensionat la 75 de ani (în 1960). Prima femeie membră a AGIR a fost şi în Asociaţia Internaţională a Femeilor Universitare, aducând o contribuţie esenţială privind cunoaşterea activităţii femeilor române, etc.

Sora sa, dr. oftalmolog (1918) Adela Leonida Paul (1890-1928), primul specialist român care a utilizat curentul electric în tratamentul cataractei, ca  membră a Societăţii Române de Cruce Roşie, a fost repartizată la ‘Spitalul de Ochi’ din Iaşi, fiind adjunctul medicului francez Dantrelle, care a coordonat activitatea până la plecarea misiunii franceze din ţară, în primăvara lui 1918. În timpul războiului nu numai că a îngrijit zi şi noapte răniţi, ci şi-a pregătit şi teza de doctorat. A luat doctoratul cu ‘magna cum laudae’ în 1918. Directoare, din 1920, a nou înfiinţatului Spital de ochi ‘Vatra Luminoasă, ocupând aceeaşi funcţie şi la ‘Azilul de orbi’, faima i-a trecut dincolo de graniţe, ajutând mulţi bolnavi cu astfel de deficienţe, veniţi din numeroase alte ţări. Şi pe Regina Maria a operat-o de cataractă, devenind medicul oftalmolog al Curţii Regale.

O altă soră, prof. Natalia Leonida (1878-1948), Directoare a Liceului de fete din Bucureşti, care din 1919 s-a numit «Regina Maria», după ce Regina Maria a acordat Liceului înaltul său patronaj, l-a adus la nivel de liceu etalon de fete, chiar din 1919  acesta ajungând să fie cunoscut în toată Europa, datorită bunei pregătiri a elevelor şi dotării cu cele mai moderne echipamente didactice existente pe atunci. Directoarea şi profesoarea  Natalia Leonida, căreia i s-a acordat titlul de «Officier d’ Académie» (ofiţer al Academiei Franceze) din partea Ministerul Învăţământului din Franţa, pentru modul de predare al limbii şi literaturii franceze, a introdus la activităţi extraşcolare «Cercetăşia» pentru formare morală, intelectuală a tineretului (după «Metoda cercetăşească» recomandată în 1907 de gl. Baden Powell). O sală era destinată activităţilor de Cruce Roşie. Cercetaşii români şi de la alte licee din ţară au acţionat în rândurile Crucii Roşii, unii pierzându-şi chiar viaţa în timpul războiului de întregire a neamului (1916 - 1918). 

Voi aminti câteva dintre cele mai importante merite ale inginerului Dimitrie Leonida:  în anul 1908 a înfiinţat prima Şcoala de Electricieni şi Mecanici din România, care a funcţionat peste 45 la început cu profesori angajaţi voluntar, fără salarii plătite, printre care s-a aflat şi Elisa Leonida, şi unde au fost pregătiţi mii de specialişti din domeniul electric şi mecanic; în 1909, a înfiinţat primul muzeu tehnic din România (actualul Muzeu Tehnic ,,Prof. ing. Dimitrie Leonida"). În anul 1912 a proiectat centrala termoelectrică de la Grozăveşti, iar în anul 1914 a proiectat Centrala de la Botoşani. În anul 1913, împreună cu Nicolae Caranfil (viitor director şi al Societăţii Generale de Gaz şi de Electricitate), cu Christea Niculescu, cu prof. Andronescu, a înfiinţat societatea Energia, prima societate particulară româneasca din domeniul electrotehnic. În 1921, a editat prima revistă cu tematică energetică din România denumită Energia. În 1927 a devenit membru al primului birou de conducere al Comitetului Electrotehnic Român. În anul 1928 a organizat în Parcul Carol I ,,Prima Expoziţie a Electricităţii din România". A avut un rol important prin participarea la planul de  electrificare a Romaniei.

***

 

Două premiere la nivel european  ale tehnicii româneşti în construcţii din perioada antebelică: introducerea prefabricării la construcţii din beton armat şi execuţia primului pod metalic cu o traiectorie în unghi pe plan orizontal

 

George Croitoru

 

Betonul armat apare oficial ca nou material de construcţie în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, conform primului brevet de invenţie, din 16 iulie 1867 (Système de caisses-bassins mobiles en fer et ciment applicables à l'horticulture) al francezului Joseph Monier (1823-1906).

Brevetarea primelor sisteme moderne de construcţie cu beton armat se realizează în S.U.A. (Ernest Ransome, 1884) şi în Franţa (François Hennebique, 1892).

Pe baza sistemelor Hennebique si Ransome, se construiesc primele poduri din beton armat (în S.U.A. în anul 1887, în Elveţia în anul 1894, în Franţa în anul 1899, în Italia în perioada 1909-1911) şi primele construcţii civile moderne multietajate cu structura de beton armat (în Franţa în anul 1893, în S.U.A. în perioada 1894-97, în Marea Britanie în anul 1897, în Elveţia în 1899-1903).

România face parte dintre primele ţări din lume ai căror specialişti utilizează în practică noul material de construcţie. Primele structuri de beton armat din România sunt folosite pentru construcţii speciale-silozuri (1888), construcţii edilitare (1889), construcţii portuare (începând cu anul 1899), poduri (1904-1906). Prima clădire civilă cu structura de beton armat monolit este Palatul Navigaţiei din Galaţi (1910-1911).

Inginerul Anghel Saligny (1854-1925) introduce şi utilizează pentru prima dată în Europa betonul armat ca nou material de construcţie la execuția silozurilor de cereale din oraşele Brăila (1884-1888) şi Galaţi (1884-1889), la scurt timp după construcţia primelor silozuri celulare de beton armat din lume (anul 1883, în S.U.A. şi Canada) şi cu peste 10 ani înainte de construcţia primelor silozuri de beton armat în restul Europei (începând cu anul 1899 în oraşele Genova, Schiltigheim din Alsacia şi Strasbourg).

La execuţia silozurilor, se aplică în premieră la nivel mondial prefabricarea la sol a pereţilor de beton armat ai celulelor (utilizând 2 tipuri de elemente prefabricate) şi sistemul de armături sudate la montaj.

Inginerul Ion Ionescu (1870-1946) proiectează şi construieşte podul metalic rutier şi de cale ferată cu două deschideri de 36.00 m peste canalul navigabil Sf. Gheorghe din Giurgiu (1904-1905).

 Obiectivul introduce două elemente de noutate tehnică, ambele impuse de specificul geologic defavorabil al amplasamentului: este primul pod dublu cu structură metalică din Europa care are o traiectorie în unghi pe plan orizontal (curbă), fiind folosit primul cheson de beton armat cu aer comprimat pentru fundaţia unui pod din România (la construcţia fundaţiilor celorlalte poduri metalice reprezentative în epocă fiind folosite chesoane metalice).

 

***

 

Dumitru Caracostea, un multidisciplinarist convingător: critic și istoric literar, folclorist și stilistician

 

Mihaela Buia

 

Având studii de filosofie și filologie, ambele domenii finalizate cu doctorat, Dumitru Caracostea (1879-1964) reușește să-și orienteze activitatea spre câteva direcții care l-au consacrat ca autor de referință în:

- studierea unor creații folclorice - balada Miorița l-a preocupat în mod deosebit;

- studierea operei eminesciene;

- studierea limbii române din punctul de vedere al expresivității - analizează tipologia cuvintelor, neologismele, metaforele, unele probleme de versificație etc. .

Lucrările sale se remarcă prin păreri îndrăznețe pentru perioada în care au fost gândite și publicate.

 

***

 

 

Theodor V. Ionescu – un fizician pentru vremurile noastre

 

Mihaela  Călinescu

Dedicat mamei mele,  profesoara E.A.

Suntem ceea ce suntem şi prin ceea ce primim de la părinţii, profesorii, cărţile citite, prietenii noştri etc.

Apărut de curând, un material în ziarul Adevărul, primit online de unul din asistenţii mei din facultate, mi-a reamintit de unul din profesorii de la Facultatea de Fizică şi anume-Theodor V. Ionescu (1899-1988) – personalitate marcantă prin demersuri prioritare în fizică încă din prima jumătate a secolului trecut şi pe care demersuri voi încerca să le subliniez în expozeul care se vrea doar un foarte mic, modest şi târziu omagiu.

Totodată, activitatea celui a cărui nume este înscris  în prezent şi pe frontispiciul unui amfiteatru de facultate la Măgurele a fost generos direcţionată spre dotarea laboratoarelor de fizică pentru pregătirea numeroaselor generaţii care fac cinste şcolii de fizică  din ţara noastră.

Subliniez, dintre priorităţile ştiinţifice doar existenţa brevetului obţinut în 1936 şi aplicabil şi în prezent în  domeniul cinematografiei 3D.

 

 

***

 

Universal şi naţional în ştiinţa şi tehnica românească modernă

 

Ana Bazac

 

Ştiinţa şi tehnica românească modernă au fost (şi sunt) fenomene înscrise în societatea românească, adică reflectă şi, în acelaşi timp, depind în măsură semnificativă de organizarea societală şi de nivelul de  dezvoltare economică şi socială, în ultimă instanţă de opţiunile categoriilor/echipelor de conducere societală. Dar creaţia ştiinţifică şi tehnică este trans-naţională. Se prezintă două probleme esenţiale pentru înţelegerea ştiinţei şi tehnicii româneşti moderne: prima este legarea acestora – în sens de sincronism – de ştiinţa şi tehnica mondială, iar a doua este aplicarea ştiinţei şi tehnicii la scară importantă; căci “ştiinţă şi tehnică” înseamnă nu doar concepţie, invenţie, inovaţie, ci şi aplicare/ diseminare. Punctarea acestor două probleme permite sesizarea mai precisă a dialecticii universal – naţional şi condiţionarea acesteia, aşa cum a fost ilustrată în istoria ştiinţei şi tehnicii româneşti din ultimele decenii ale secolului al XIX-lea şi primele decenii ale secolului al XX-lea.

 

ACADEMIA ROMÂNĂ

 

Diviziei de Logică, Metodologie şi Filosofia Ştiinţei,

CRIFST

 

 

Tema: Sesiunea ştiinţifică anuală a DLMFS, octombrie 2012

 

 

 23 Octombrie  2012, orele 10 -14

Sala de Consiliu

 

 

 

PROGRAM

 

 

1.

Prof. univ. dr. Maria Cornelia Bârliba

 

Relaţia dintre filosofie şi ştiinţă.

Paralelă interpretativă Titu Maiorescu - P.P. Negulescu

 

2.

Dr. Geo Sǎvulescu

Schiţǎ a filosofiei lui Blaga

 

3.

Conf. univ. dr. Cătălin Ioniţă 

Consideraţii critice asupra înţelesului Blagian implicant al filosofiei ştiinţei

 

4.

Dr. ing. prof. univ. cons. Gorun Manolescu

 

Mihai Drăgănescu – Lumea Remanenţelor Evanescente

 

5.

Prof. univ. dr. Mariano L. Bianca

(Università degli Studi di Siena,

Direttore del Dipartimento di Studi Storico Sociali e

Filosofici)

Mind and Inherent Logic

6.

Drd. Cristinel Stoica

 

Matematica şi lumea fizicǎ

7.

Dr. Florin Moldoveanu

(Committee for Philosophy and the Sciences,

University of Maryland)

 

Bosonul Higgs şi completarea

,,Tabelului       Mendeleev” al secolului XX

 

8.

Prof. univ. dr. ing. Tudor Niculiu                            

Despre inteligenţa artificială

 

9.

Dumitru Mateescu                                                  

Westerhoff şi ideea de sistem categorial

 

10.

Conf. univ. dr. Oltea Joja

 

Conceptul de Stres - între vulnerabilitate şi rezilienţă

 

11.

Mihai Cătălin Neagoe

 

Destinul între imaginea miticǎ şi

reprezentarea ştiinţificǎ din punctul de vedere al psihologiei

 

12.

Student Daniel Lungu

 

Istoriografie, Istorie, Istoricitate. Temeiuri ale  ştiinţelor istorice

 

13.

Dr. Adrian George Dumitru 

Un studiu de caz al metodologiei ştiinţei: Este posibilă o istorie a ştiinţei in Regatul Seleucid (sec. III-I î.e.n.)?

 

14.

Prof. univ. dr. Gheorghe Doca                   

Ştiinţele omului faţă cu triada dialog, dialogism, dialogicitate

 

15.

Alexandru Giuculescu

 

Instituţionalizarea activităţii de cercetare ştiinţifică

 

16.

Lector dr. Mihaela Buia

 

Aspecte teoretice privind  implementarea disciplinarităţii

 

17.

Conf. univ. dr. G G Constandache

 

Pentagonul evaluărilor în ştiinţa educaţiei

 

18.

Dr. ing. Lucian Toma

 

Piaţa de energie electrică: o abordare tehnico-economică societală

 

19.

Prof. univ. dr. Ana Bazac

 

Semnificaţii epistemologice a două concepte neglijate: umbra şi urma