ACADEMIA ROMÂNĂ Comitetul Român de Istoria şi Filosofia Ştiinţei şi Tehnicii Divizia de Logică, Metodologie şi Filosofia Ştiinţei

 

 

 

SIMPOZIONUL

Teoria Întregului

20 iunie 2024, orele 15-18

   (Academia Română: Casa Oamenilor de Știință, sala Zodiac, Piața Lahovari, 9)

 

 

PROGRAM

 

Moderator

 Constantin Stoenescu

 

Gheorghe M. Ștefan

Considerații introductive

 

 Ana Bazac

Acel „Everything” e problema

 

Constantin Stoenescu

Principiul antropic, o explicație teleologică a unității Întregului?

 

Dan Șerbănescu

Teoria Întregului și fizica modernă - Istoric, tendințe, căutări, posibile soluții

 

 

                                           

Rezumate

 

 

Acel „Everything” e problema

Ana Bazac

            

Intenția ToE este de a fi o teorie științifică, și nu filosofică. Adică o teorie explicativă (și nu interpretativă) a concretului, replicabilă, ce implică măsurare și este direct vizibilă în fenomene/direct accesibilă în experiență. Desigur, fiecare trăsătură de mai sus este discutabilă, implicând și o evidențiere a caracterului lor relativ și sesizarea că distincția între o teorie științifică și una filosofică nu este absolută. Totuși, ambiția ToE este de a fi o teorie științifică, iar acest aspect este primul care provoacă analiza epistemologică.

 

             Dar supoziția esențială a unei ToE din fizică este că explicația fizică acoperă și viul (și conștiința). Iar din acest punct de vedere,  vechea problemă a reducționismului (poate fi / nu poate fi viul redus la fizică) trimite la ideea limitelor teoriilor: limite nu ca lipsuri ci, dimpotrivă, ca semnale pentru corelarea și alăturarea teoriilor. Explicația holistă nu poate fi dată decât de un complex de teorii științifice: cu puteri integrative, evident, dar care se cizelează în timp și tocmai prin confruntarea lor reciprocă. O singură ToE e implauzibilă deoarece mișcarea implică bifurcație, deci suprapunerea unor cauze noi peste cauzele inițiale într-un carusel infinit care generează noi sisteme a căror funcționare este determinată direct de cauzele noi. În altă formulare, sistemul inițial determinat de cauzele inițiale (legi fizice) este non-ergodic, adică evoluția a n sisteme calitativ noi generate din acel sistem inițial nu e predictibilă din simpla existență a cauzelor inițiale, deoarece aceste sisteme noi sunt determinate de cauzele noi funcționale  pentru aceste sisteme.

 

             Amintind argumentele  unor teorii alternative despre raportul fizic-viu, prezentarea asumă inexistența contradicției dintre perspectiva optimistă despre cunoaștere – inclusiv despre posibilitatea unei teorii integrative a nivelului cuantic și a celui al gravității – și, pe de altă parte, respingerea unei filosofii „horoscop” despre teoriile științifice.

 

 

 

Principiul antropic, o explicație teleologică a unității Întregului?

Constantin Stoenescu

                                                                                                                                                                                            

             În ştiinţele exacte ale naturii este admisă în mod tradițional presupoziţia că obiectivitatea cunoașterii presupune detaşarea observatorului de fenomenele observate.  Cunoaşterea obiectivă, aşa cum este ea definită în mod tradiţional în epistemologie, presupune îndeplinirea condiţiilor de testare intersubiectivă a unei ipoteze şi de comunicare intersubiectivă a rezultatelor cercetării.  Fizica newtoniană este considerată un bun exemplu de asemenea abordare obiectivă a naturii. Perspectiva a început să se schimbe o dată cu dezvoltarea teoriilor mecanicii cuantice, în sensul că interacţiunea dintre observator şi fenomenul observat are relevanţă asupra concluziilor care sunt derivate teoretic și experimental.

             Dar lucrurile au mers și mai departe. Una dintre cele mai spectaculoase dezbateri actuale la care participă deopotrivă filosofi şi oameni de ştiinţă este aceea cu privire la principiul antropic. Deşi principiul antropic este prezentat drept o noutate teoretică ce ţine de ultimele descoperiri din cosmologie, argumentul care stă la baza sa poate fi regăsit încă la începuturile istoriei filosofiei.  În acest studiu îmi propun doar să fixez în linii mari argumentul antropic atât în actualitatea ştiinţifică cât şi în tradiţia filosofică. Pornind de la anumite coincidențe cosmologice stranii, fizicienii au identificat anumiți parametri imuabili, exprimați prin constante numerice, așa cum ar fi viteza luminii sau temperatura zero absolut, care au fost explicați prin introducerea unui principiu de tip finalist sau teleologic numit principiul antropic.     

             Structura argumentului poate fi redată astfel. Mai întâi, asertăm că anumite condiţii ale genezei, și anume, chiar condițiile cunoscute, şi legile evoluţiei universului fac posibilă existenţa vieţii şi a fiinţelor inteligente. Selectăm dintre universurile ipotetice posibile pe acela care a făcut posibilă inteligenţa umană. Constatăm existenţa unei corelaţii între om şi cosmos. Pornind de aici formulăm un principiu cosmologic explicativ, aşa numitul principiu antropic.

1. H. Dicke publică în 1961 articolul “Dirac’s Cosmology and Mach’s Principle” în care enunţă versiunea slabă a principiului antropic: “deoarece în acest univers există observatori, el trebuie să posede proprietăţi care să permită existenţa acestor observatori”.
2. Carter formulează versiunea tare: “universul trebuie să fie în legile şi structura lui specială astfel încât să producă inevitabil, la un anumit moment al evoluţiei sale, un observator”.

             Principiul antropic, ca principiu cosmologic, ar putea fi considerat drept parte a unui program supraordonat a cărui teză inițiatoare poate fi formulat astfel (așa cum au propus Sciama și Harrison): toate părţile universului se află într-o legătură cauzală şi se influenţează reciproc.

 

 

Teoria Întregului și fizica modernă - Istoric, tendințe, căutări, posibile soluții

Dan Șerbănescu

            

Un subiect cum este Teoria Întregului (Theory of Everything /ToE) este abordat în diverse feluri. Unele abordări îl consideră o Fata Morgana, altele o soluție. Lipsesc în general abordările care să încerce o privire obiectivă, fără preconcepții științifice, filosofice sau ale cunoașterii în general. Unul dintre punctele de vedere este, desigur, cel din fizica modernă, care  a și reactivat aceste căutări în timpurile moderne. În lucrare se prezintă acest subiect pe trei niveluri: o definire a subiectului ToE în general și în fizică în particular, un istoric al ToE în fizică și o opinie asupra unei abordări sistematice și sistemice de căutare a ToE.

             Cavalcada descoperirilor din fizica modernă duce la o diversitate de teorii și a favorizat o tendință de a căuta o abordare învăluitoare pentru a explica o asemenea diversitate, o ToE. Căutarea ToE în fizică are scopul de a găsi o explicație universală unitară a fenomenelor fizice, este un adevărat „Sfânt Graal al Cunoașterii” în fizică. Până acum căutarea ToE s-a concentrat pe utilizarea unei teorii existente, fuzionarea teoriei existente sau căutarea uneia noi, capabilă să explice diverse fenomene și rezultate. Fizica studiază materia și interacțiunile dintre componentele sale și, prin urmare, se uită la structura universului însuși.  Fizica se bazează pe teorii și pe experimente / instrumente pentru a le dovedi. În înțelegerea sa „clasică”, fizica este o știință a naturii care studiază materia și constituenții ei fundamentali, mișcarea și comportamentul prin spațiu și timp și fenomenele legate de materie, entități de energie și forță, consideră observatorul independent de lumea pe care o studiază, și își demonstrează teoriile.

             Dar în ultima perioadă, fizica și rudele sale (neuroștiința, cibernetica, cosmologia) au învățat să nu ostracizeze teoriile încă nedemonstrate experimental, să le mențină într-o anticameră sanitară pană la confirmarea sau infirmarea lor, fără a se grăbi să le expedieze ca neadevărate, căci însuși conceptul de adevăr în  fizica modernă, dar și din neuroștiințe sau studiul inteligenței artificiale, a suferit mari schimbări. Există două tipuri de soluții luate în considerare pentru o căutare a ToE: fie să caute să dea sens și să se  accepte unitatea existentă în diversitate, fie să se găsească o abordare învăluitoare pentru toate cazurile.

             Plecând de la limitările căutărilor de până acum și pe baza unei abordări noi interdisciplinare prezentate anterior (”Energia-Ipoteza Zero” )  se poate schița un model al căutării unei ToE. În această abordare se pleacă de la limitările unidisciplinare de până acum și de la ultimele rezultate din fizica modernă, dintre care cea mai relevantă pentru o căutare ce poate fi de succes se consideră a fi acceptarea faptului că  observatorul – omul de știință, artistul, cunoscătorul prin revelație, acționând separat sau împreună – nu se pot disocia de ceea ce este obiectul de studiat, lumea, cosmosul. O asemenea abordare presupune de fapt că existența și cunoașterea trebuie considerate din perspective multiple, cu metode multidisciplinare, și sunt inseparabile. Nu studiem ceva cumva din afară, ci creăm realități în care apoi și trăim, într-un proces continuu. Cu alte cuvinte trăim în perioada pentru cunoaștere care a  înlocuit manifestul „Discours sur la méthode” cu „Discours sur la création de la réalité”.