PREDICTIBILITATE ȘI PREVIZIUNE ÎN CUNOAȘTEREA ȘI ACȚIUNEA SOCIALĂ

Gabriel NAGÂȚ

Capacitatea de predicție a sistemelor de enunțuri elaborate în științele naturii este în mod tradițional privită ca marcă incontestabilă a științificității înseși. Datorită specificului lor științele sociale au reclamat o reexaminare mai atentă a relației dintre explicația științifică și predicție, mai ales prin prisma faptului că aici plutește permanent pericolul glisării de la predicție către previziune și în cele din urmă către planificare. Dezvoltarea tehnicii de calcul a permis, în ultimii ani, creșterea exponențială a capacității de gestionare și de analiză a unor mari cantități de date (big data analytics), inclusiv date cu relevanță socială. Chiar dacă cercetarea fundamentală în orice știință trebuie să rămână și în continuare axată pe idealul clasic al predictibilității prin descoperirea de regularități și elaborarea de teorii, noile instrumente de analiză a datelor favorizează un interes tot mai pronunțat pentru predicție într-un sens diferit, acela al deschiderii ei către previziune. Îmi propun să examinez aici problemele metodologice pe care le-ar genera această tendință.

*