ACADEMIA ROMÂNĂ

Comitetul Român pentru Istoria şi Filosofia Ştiinţei şi Tehnicii (CRIFST)

Divizia de Logică, Metodologie şi Filosofia Ştiinţei (DLMFS)

 

organizează

 

In memoriam MIRCEA MALIŢA (1927-2018)

 

SESIUNEA  DE  TOAMNĂ / ANUALĂ - 2018

 19 octombrie 2018, orele 15-18

Academia Română, Sala de Consiliu

(Calea Victoriei, 125)

 

 

PROGRAM

 

Dr. cc. Gabriel Nagâţ DLMFS	Valoarea cunoașterii științifice și promisiunile conceptului înțelegerii
Dr. ing. Dan Şerbănescu DLMFS	Despre modelele fizicii și ale minții –   elemente pentru noi abordări integratoare
Dr. mat. Sorin Baiculescu DLMFS	Biocomplexitate şi matematică
Prof. univ. dr. ing. Ştefan Trăuşan-Matu   DLMFS	Este posibil să dezvolți o relație eu-tu cu un agent artificial? O perspectivă dialogistică
Dr. Emil Dinga Academia Română, Director al Seminarului "Nicholas Georgescu-Roegen"	Asupra unei logici tetravalente în economie
Prof. univ. dr. mat. Alexandru A. Popovici Universitatea Româno-Americană, Bucureşti	Abordarea interdisciplinară şi multinivel a globalizării
Prof. univ. dr. Ana Bazac DLMFS	A vedea cocoţaţi pe umeri de uriaşi

 

 

Apelul la contribuții: http://noema.crifst.ro/index.php/ro/evenimente?id=74

 

 

 

REZUMATE

 

 

Valoarea cunoașterii științifice și promisiunile conceptului înțelegerii

 

Gabriel Nagâţ

 

Una dintre întrebările la care încearcă să răspundă epistemologia privește valoarea intrinsecă a cunoașterii: ce îndreptățire avem să considerăm cunoașterea valoroasă în sine, dincolo de componentele ei (opinie, adevăr, întemeiere)? Dacă orice proiect epistemologic trebuie să explice natura cunoașterii, astăzi este deseori exprimată opinia că a determina ce este cunoașterea implică și o explicație a valorii cunoașterii. Dificultatea de a oferi un răspuns suficient de convingător la această a doua chestiune a condus la ideea că, spre deosebire de cunoaștere, realizarea cognitivă capabilă să-și dovedească valoarea intrinsecă ar fi de fapt înțelegerea. Conceptul înțelegerii este însă cel puțin la fel de neclar ca și cel al cunoașterii, iar examinarea lui din perspectiva filosofiei științei i-a pus la îndoială utilitatea, în sensul că înțelegerea a fost considerată pur și simplu o formă de cunoaștere. Îmi propun să examinez principalele abordări ale acestei teme și să evaluez măsura în care conceptul înțelegerii ar putea contribui la o mai bună caracterizare a cunoașterii științifice.

 

 

***

 

 

Despre modelele fizicii si ale minții – elemente pentru noi abordări integratoare

 

Dan Şerbănescu

 

Prezentarea se axează pe comunicarea de la simpozionul trecut Maliţa, punctând şi având conexiuni cu teme pe care Mircea Maliţa le-a abordat în decursul activităţii sale.

 

***

 

 

Biocomplexitate şi matematică

 

Sorin Baiculescu

 

 

            Se expune modul în care se consideră, în prezent, că are loc formarea biocomplexităţii, precum şi unele dintre definiţiile actuale. Aceasta implică, în primul rînd, stabilirea principiilor ei, corelate cu determinarea metodelor specifice de analiză şi sinteză. Teoriile matematice de nivel morfologic formează “instrumente” auxiliare în înţelegerea formelor topologice de manifestare a viului. În acest sens, “teoriile morfologice pot fi considerate ca reprezentând filosofia naturii timpurilor moderne” (Alain Boutot, Inventarea formelor (1993), Editura Nemira, 1996, p. 12). În înţelegerea viului, metodele matematice sunt folosite (vezi şi colecţia Lectures Notes in Biomathematics, Managing-editor S. Levin) pentru a fi elaborate unele modele, utilizabile în următoarele direcţii esenţiale: a) genetică moleculară; b) soluţionarea epidemiilor; c) fiziologie medicală; d) comportament şi psihologie (au generat apariţia psihomatematicii); e) ecosisteme şi ecologie; f) biologie şi medicină. În prezent nu mai poate fi concepută o abordare modernă a unei teme de cercetare având nivel biologic, fără a exista şi o participare de formă matematică şi informatică, acestea fiind aplicate sau chiar fundamentale, probabiliste (forme discrete) sau stohastice (probabilitate aparţinând unor forme continue). În acest cadru, în afara unor discipline clasice, este semnificativă apariţia unor discipline matematice şi informatice noi, adecvate studiului sistemelor vii, în special în perioada anilor 1970 – 2000. Acestea se suprapun, în mare măsură, unor concepte utilizate în dinamica liniară (formele reducţioniste de tipul α(u+v) = α(u) + α(v); α(ξu) = ξα(u) ) şi neliniară. În cartea Mathematical modelling of complex biological systems, Editura Birkhäuser, Boston, 2006, Abdelghani Bellouquid şi Marcello Delitala arată că “o colecţie de date biologice experimentale poate fi organizată într-un model matematic, pentru a se obţine o descriere formală a comportamentului unui biosistem observat”. (Opinia autorului acestui referat este că biocomplexitatea este generată, în esenţă, de către conştiinţa îndreptată către fundamentul (întemeierea) structurii vii, polarizată, prin conexiunile la care aceasta din urmă participă, către anumite domenii ale Naturii). Principalele caracteristici ale biocomplexităţii, care implică metode de studiu specifice, şi de natură matematică  (Modelare) se pot observa în figura următoare:

 

 

***

 

 

Este posibil să dezvolți o relație eu-tu cu un agent artificial? O perspectivă dialogistică

 

Ştefan Trăuşan-Matu

 

Prezentarea analizează dacă este posibil să fie dezvoltată o relație eu-tu în sensul lui Martin Buber cu un agent artificial, conversațional, dezvoltat cu tehnici de prelucrare a limbajului natural. Sunt discutate cerințele pentru un astfel de agent, posibilele modalități de implementare și limitările lor. Este analizată relația dintre realizarea acestui obiectiv și testul Turing. Sunt considerate și perspectivele altor relații, cum ar fi eu-el și eu-ei, în conformitate cu paradigma socio-culturală, cu dialogismul lui Bakhtin, inter-animația polifonică și carnavalescul.  

 

***

 

Asupra unei logici tetravalente în economie

 

Emil Dinga

 

Logica bivalentă, care se utilizează de obicei în disciplina și gândirea economică, pare a fi nesatisfăcătoare, deoarece în domeniul social aproape toate acțiunile se bazează pe teleologie, adică pe scopuri. Prin urmare, lucrarea discută o propunere de introducere a logicii tetravalente în domeniul social (mai specific, în cel economic), care propune patru valori de adevăr. În acest context, se dezvoltă câteva considerații privind aspectele conceptuale și metodologice asociate unei astfel de propuneri de logică tetravalentă, testarea valorii de adevăr, semnificația economică a celor patru valori de adevăr, precum și o schițare a unor tabele de adevăr pentru constantele logice de conjuncție, disjuncție și negație.

Clasificare JEL: A10, B00, B40

Cuvinte cheie: logică, logică tetravalentă, enunțuri prescriptive, enunțuri descriptive, enunțuri predictive, enunțuri presdictive.

 

 

***

 

 

Abordarea interdisciplinară şi multinivel a globalizării

 

Alexandru A. Popovici

 

Se prezintă o abordare structural-istorică şi interdisciplinară a procesului globalizării, din perspectiva a şase ştiinţe: ecologia, tehnologia, economia, sociologia, politologia şi culturologia. Ea reprezintă o sinteză a lucrărilor prezentate de autor la Seminarul ştiinţific interdisciplinar „O. Onicescu”, „Modele ale globalizării”, organizat la Academia Română în 2017-2018.

În acelaşi timp, sunt tratate problemele pe care le ridică această abordare în faţa filosofiei ştiinţelor, privind raporturile dintre diferite domenii ale realităţii si relaţiile dintre ştiinţele naturii şi cele socio-umane. Se încearcă rezolvarea unora din aceste probleme, prin prisma filosofiei realităţii multinivel, expusă în alte lucrări publicate ale autorului.

 

 

***

 

 

A vedea cocoţaţi pe umeri de uriaşi

 

Ana Bazac

 

Plecând de la aforismul intelectual „vedem mai departe cocoţaţi pe umeri de uriaşi”, doar în treacăt se prezintă frumoasa (tocmai pentru că plină de umor) analiză a lui Robert Merton (1965). Deoarece, spre deosebire de temele ce transpar în On the Shoulders of Giants – a copia, a prelua, a fi original, tradiţie şi nou în cercetarea ştiinţifică – deci de meta metodă în cercetare sau comportament academic, în această scurtă  prezentare lumina cade asupra unor aspecte obiective/„de conţinut”. Mai degrabă asupra a ce vedem, decât asupra a cum vedem.

Astfel, când cunoaştem sau vrem să cunoaştem, se pleacă mereu de la starea actuală a cunoştinţelor despre un subiect/domeniu. Dar starea actuală este, cel puţin de peste 200 de ani încoace, extrem de dinamică, deci mereu schimbătoare. Totuşi, schimbările cunoaşterii nu sunt de acelaşi fel. Unele au în vedere şi au realizat modificări ale modelelor fundamentale de înţelegere a lumii/a sistemelor cercetate, altele doar contribuie la cizelarea acestor modele, prin măsurători, corelaţii şi corolare. Sau, altfel spus, unele au loc în cadrul modelelor fundamentale, altele – evidenţiază antinomii în cadrul modelelor, deschizând drumul către depăşirea acestora şi trans şi în profunzime, într-un „joc” al scalelor.   Ca urmare, premisele de la care pleacă cercetările – premise date de informaţia asumată – sunt diferite, iar ceea ce aduc cercetările/ceea ce văd ele şi ne fac să vedem este legat de aceste premise.

Dar nu e vorba doar de dialectica kuhniană „obiectivă” a „ştiinţei normale” şi a celei „revoluţionare”, care e responsabilă de rezultatele cercetărilor actuale, ci şi de atitudinile cercetătorilor faţă de obiectul ştiinţific care îi interesează (şi care le e dat în bibliografia asumată). Cercetarea onestă nu reproduce obiectul ştiinţific dat: în fond, chiar măsurarea unui aspect legat de acest obiect, chiar evidenţierea unor corelaţii în cadrul teoriei acestui obiect – măsurare şi evidenţiere ce par că nu schimbă obiectul – în realitate îl construiesc mai bine, deci ne pun în faţa unui nou obiect ştiinţific. Ca urmare, cercetarea onestă înseamnă  a vedea în informaţia asumată ceva mai mult decât ideile existente aici şi, deci, ceva, provocator. Noul demers de cercetare este tocmai o articulare (demonstraţie) a intuiţiei noului ce i-a apărut cercetătorului în urma imersiunii sale în  bibliografia obiectului ştiinţific asumat. În această cercetare nouă se re-creează obiectul, în sensul că întinderea şi valenţele sale se schimbă. Pe scurt, se re-creează problematica din domeniu. Această re-creare a problematicii (dar re-crearea problematicii înseamnă o redefinire a problemei) înseamnă ceea ce vedem, în dinamica procesului de cunoaştere, deci urcaţi mereu pe temelii, şi asta înseamnă „a vedea mai departe”. Iar astfel, vedem din ce în ce mai departe.

Dacă nu vedem (din ce în ce) mai departe, dispare şi măreţia ideilor de bază: adică, din moment ce nu sunt infirmate, rămân, desigur, dar nu sunt fructificate, par cumva seci; dacă o asemenea tradiţie nu e chestionată şi lucrată – ceea ce înseamnă inclusiv depăşită – ea devine interesantă doar pentru istoricii disciplinei.  Uriaşii care le-au conceput nu mai sunt umerii pe care ne cocoţăm, şi astfel se evaporă din câmpul activ al domeniului.

Pentru ca sa vedem cât mai departe, să reţinem numai un aspect din cum trebuie să vedem, în fond acest cum arătând ceea ce vedem sau ar trebui să vedem.  Există o diferenţă între o problemă ştiinţifică şi obiectul ştiinţific corespunzător acelei probleme. Dacă obiectul ştiinţific nu este „nou”, adică nu e o altă abordare (a problemei) – altă configuraţie a obiectului, altă întindere, altă adâncime – atunci nici problema ştiinţifică nu se rezolvă: ea rămâne în stadiul vechi în care a fost rezolvată, deci în care obiectul ştiinţific a fost circumscris potrivit cunoştinţelor din acea perioadă. „Noutatea” obiectului ştiinţific nu înseamnă/nu este dată numai de o nouă ipoteză (asupra problemei), deci în esenţă o nouă teorie, ci şi de informaţiile noi permise prin metode de analiză cantitative. Aceste informaţii noi permit construirea unei noi ipoteze/ teorii, deci a unui nou obiect. Ce urmează să fie mai bine descifrat.

Toţi uriaşii sunt uriaşi? Da, din motivele de mai sus; dar nu toţi au forma la care s-a referit zicala intelectuală în jurul căreia discutăm. Deci cine sunt uriaşii, ce vedem şi cine vede sunt câteva aspecte punctate în comunicare. Ultimul trimite o dată mai mult la Mircea Maliţa: într-un mod subliniat numai de epistemologia istorică.