ACADEMIA ROMÂNĂ

COMITETUL ROMÂN DE ISTORIE ȘI FILOSOFIE A ȘTIINȚEI ȘI TEHNICII

Divizia de Logică, Metodologie și Filosofie a Științei

în colaborare cu

Secția de Știința și Tehnologia Informației, a Academiei Române

 

organizează

 

SIMPOZION OMAGIAL MIHAI DRĂGĂNESCU

 

Pasul următor: Societatea Conștiinței (Drăgănescu & Kafatos) sau Societatea Post-Adevăr ?

 

20 martie 2020, orele 15-18

Academia Română, Sala de consiliu

(Calea Victoriei, 125)

 

 

PROGRAM

 

Dr. ing. Gorun Manolescu DLMFS	Mihai Drăgănescu: tensiunea filosofică
Dr. ing. Marius Arghirescu Dr. mat. Lucian Spriridon DLMFS	Corespondenţa în fizica teoretică a conceptelor de lumatie şi informaterie din ortofizica drăgănesciană
Prof. univ. dr. ing. Gheorghe M. Ștefan m.c. al Academiei Române, DLMFS	Binele-valoarea-adevărul: spațiul mental al societății conștiinței
Prof. univ. dr. Ana Bazac DLMFS	Ideal și real în paradigma „societății conștiinței”: explicația controlată de valoarea de adevăr versus explicația din momentul „post-adevăr”
Prof. univ. dr. Radu Negoescu Academia de Științe Medicale	Către societatea conștiinței: o cursă cu obstacole post-truth
Dr. Mihaela Muraru–Mândrea	Transformarea gândirii – principiul societăți conștiinței
C.șt. II dr. hab. Henrieta Anișoara Șerban DLMFS	„Sensul propriu al conștiinței”, memele și post-adevărul

 

 

Apelul la contribuții

 

 

REZUMATE

 

MIHAI DRĂGĂNESCU: TENSIUNEA FILOSOFICĂ

Gorun MANOLESCU

 

 

Mihai Drăgănescu spune: “Mulţi oameni din toate straturile sociale afirmă că mintea lor le spune că există ceva, au sentimentul că există ceva, un ceva care ar fi pentru unii o realitate aparte cu care mintea lor are contact, pentru alţii fiind divinitatea. […]” şi, mai departe „ Sistemul afectiv al creierului a apărut înaintea celui intelectual [ este vorba de mutaţia de la omul de neandertal la homo sapiens G.M.], ultimul fiind o adăugire la primul, aşadar afectivul şi intelectualul nu au apărut îmbinate de la început”. Toate acestea conduc la concluzia că, odată cu mutaţia menţionată, în creierul nostru a apărut o tensiune între intelect care se bazează pe informaţii din exterior şi amintiri în legătură cu astfel de informaţii şi afectiv sau „trăiri” cum le numeşte fenomenologia prin care o informaţie externă sau o amintire este chiar „trăită”, adică învelită/învăluită de afectivitate şi simţită în mod interior. O asemenea tensiune Mihai Drăgănescu o numeşte ”filosofică”, considerând-o responsabilă de ceea ce numim „viaţă spirituală”.

Cele de mai sus conduc imediat la întrebarea: o trăire este absolut subiectivă, nu în sensul constatării că ea există, ci în cel al unei semantici intransmisibile (fenomen Qalia) sau, mai degrabă, în cel care ar însemna o schimbare exterioară în lumea noastră de toate zilele ce ne înconjoară?

Răspunsul lui Mihai Drăgănescu, surprinzător, este „Nu”. Nici din punct de vedere semantic şi nici, uneori din punctul de vedere „obiectiv” al lumii ce ne înconjoară. Pentru că dacă acum corelăm cele spuse anterior cu modelul ontologic drăgănescian în cadrul căruia există o realitate ascunsă a ortosensurilor şi sensurilor susţinute de o altă ipostază a materiei decât cea cunoscută de la Aristotel citire, realitate care condiţionează „fizicul” (în sensul uzual al termenului), atunci am putea justifica acest „Nu”. Şi anume prin faptul că odată cu mutaţia şi apariţia lui homo sapiens a apărut şi o eventuală posibilitate internă a creierului uman de a pătrunde şi percepe intern, dar şi a acţiona direct în ortofizic. În acest fel, Mihai Drăgănescu introduce conceptul de „sistem introdeschis”, concept ce poate fi atribuit şi omului.

Intervine acum altă întrebare: restul animalelor, cu excepţia omului, nu au avut şi nu au direct acces, prin introdeschidere, la Ortofizic? Mihai Drăgănescu dă iar un răspuns care ar părea neaşteptat dacă nu urmărim cu atenţie firul călăuzitor al discursului său; şi anume că da, şi restul animalelor au acces la ortofizic; numai că singur omul poate fi conştient de un asemenea acces şi, potenţial, poate, tot conştient, să introducă noi sensuri în Ortofizic care, ulterior vor produce schimbări în fizic. A se vedea, în acest sens, „Experimentul (interior, filosofic) al conştienţei” (M. Drăgănescu)

Mai departe, poate introduce omul orice sens care-i trece prin cap în ortofizic, cu consecinţe palpabile în fizic? Da, în măsura în care sensul introdus nu contrazice un ortosens existent. Adică nu contrazice o tendinţă naturală existentă în ortofizic.

Iată cum asistăm plecând de la acea „tensiune” filosofică benefică la o teorie a creaţiei şi creativităţii, adică la una în care omul este chemat ca partener în jocul Naturii; cu o singură condiţie: să nu contrazică nişte legi ale acestei Naturi. Iar dacă dorim să intrăm pe tărâmul metafizicii aşa cum ne propune Mihai Drăgănescu în ultima sa lucrare (Societatea Conştiinţei) atunci putem spune că acele tendinţe naturale (ortosensuri) care se regăsesc în Ortofizic şi care nu pot fi încălcate au fost/sunt introduse de Divinitatea pe care Mihai Drăgănescu a perceput-o sub ceea ce el a numit „Conştiinţa Fundamentală”, fiind de „natura” informaţiei pure: „Dacă Dumnezeu este numele ultimei realităţi, […] atunci nu ar fi ceva mai mult decât informaţie” (M. Drăgănescu).

Dacă suntem (sau nu) aproape de o Societate a Conştiinţei? Răspunsul îl dă Profesorul în ultima sa carte, Societatea Conştiinţei cu înţelesul că ar mai trebui să trecem un ultim prag. Iar acest ultim obstacol ne poate conduce, dacă nu suntem conştienţi, la autodistrugere.

 

 ***

 

 

CORESPONDENŢA ÎN FIZICA TEORETICĂ A CONCEPTELOR DE LUMATIE ŞI INFORMATERIE

DIN ORTOFIZICA DRĂGĂNESCIANĂ

 

Marius ARGHIRESCU, Lucian SPIRIDON

 

 

Acad. Mihai Drăgănescu considera: ORTOFIZICA trebuie acceptată, nu drept altă fizică, ci drept una „la nivel mai adânc decât cel cuantic”. INFORMATERIA, care, în profunzime, structurează o materie amorfă, numită de autor LUMATIE și duce în acelaşi timp la ortosens.

Ortofizica postulează existenţa unei realităţi profunde numită ortoexistenţă şi considerată ca fiind atât sursă cât şi substrat al Universului. Pe acest palier al existenţei coexistă o materie potenţială profundă (ortomateria sau lumatia) şi informateria, definită ca materie informaţională în care informaţia se manifestă în primul rând fenomenologic. Cuplarea dintre informaterie şi ortomaterie dă naştere materiei din Univers.

Identificarea particulelor de informaterie şi lumatie în realitatea fizică, nevie, la nivel ortofizic profund, așa cum este cunoscută aceasta teoretic și experimental, depinde de stadiul actual de cunoaștere științifică.

În baza proprietăţilor lumatiei şi informateriei, desprinse din ortofizica Drăgănesciană, sunt identificate corespondenţele în fizica teoretică a acestor două concepte.

Se argumentează că așa-numitul cineto-eter subcuantic, constituit din eteroni care în stare liberă formează fluxuri gravitonice și de energie întunecată, este echivalent al conceptului de ‚infor-materie’ din ortofizică. Lumatia are corespondent în așa-numiții ‚simoni’ din teoria cineto-eteronică (autor dr.ing. Iulian Șomăcescu) și respectiv- centroizii superdenși electronici din teoria precuantică de geneză la rece (autor dr. ing. Marius Arghirescu).

 

 

***

 

 

BINELE-VALOAREA-ADEVĂRUL:

SPAȚIUL MENTAL AL SOCIETĂȚII CONȘTIINȚEI

 

Gheorghe M. ȘTEFAN

 

 ”Factual truths are never compellingly true.”

Hanah Arendt (1972)

 

Faptele au un corespondent mental prin reprezentare. Reprezentările se formeză, la propunerea unor ”specialiști”, în spațiul nostru mental de coordonate: Bine-Valoare-Adevăr. Conceperea propunerilor pentru reprezentări este o acțiune pe care lumea noastră a delegat-o oamenilor de știință, de artă, de presă, filosofilor, diverșilor formatori de opinie. Aceștia descriu (”poeții”), interpretează (”filosofii”) sau codifică (”matematicienii”) faptele prin metode specifice. Tranziția de la fapte la reprezentare se face pe un canal ”zgomotos”, motiv pentru care nu putem obține prezentări ale faptelor ci numai reprezentări mai mult sau mai puțin corespunzătoare realității. Toți ”specialiștii” deformează faptele, iar fiecare dintre noi receptăm propunerile lor în funcție de cum este structurat spațiul nostru mental. Nu trebuie neglijat nici ceea ce unii numesc mentalul colectiv. Binele, Valoarea și Adevărul nu pot fi absolute. Oricare dintre noi are un ”punct de funcționare” în spațiul său mental tridimensional și participă la unul dintre cluster-ele formate în spațiul mental colectiv. Din jocul cluster-elor lumii noastre poate emerge sau nu societatea conștiinței. Cât și cum ne ajută tehnologiile informaționale în procesul construirii societății conștiinței? Foarte mult, dar într-un mod periculos. Succesul va depinde de poziționarea punctelor de funcționare cât mai aproape de axa Bine-lui, axă de care ne-am ținut prea departe de-a lungul întregii istorii documentate.

 

***

 

 

IDEAL ȘI REAL ÎN PARADIGMA “SOCIETĂȚII CONȘTIINȚEI”:

EXPLICAȚIA CONTROLATĂ DE VALOAREA DE ADEVĂR VERSUS EXPLICAȚIA DIN MOMENTUL “POST-ADEVĂR”

 

Ana BAZAC

 

 

Prezentarea pleacă de la analiza conceptului de societate a conștiinței la Mihai Drăgănescu (2007). Dar obiectivul ei este acela de a lega acest concept de cel de adevăr și de acela de “post-adevăr”. Evidențiind caracteristicile primului concept, se arată că el este criteriul cunoașterii, chiar dacă întregul proces este contextual. (Cunoașterea însăși este definită și, în acest cadru, se arată că înțelegerea non-explicativă este doar un caz/un pas în cunoaștere).

Relativitatea și pluralismul justifică ele derobarea de criteriul adevărului? Dacă avem în vedere că oamenii comunică pentru a avea explicații despre lucruri, atunci observăm că adepții “post-adevărului” nu fac decât să îl substituie criteriului adevărului. Dar de ce ar fi mai bun criteriul “post-adevăr” decât cel al adevărului?

Trăsăturile perspectivei “post-adevăr” apar prin câteva exemple. Acestea aruncă o lumină și asupra cunoașterii științifice și asupra cunoașterii comune. Ca urmare, poate fi explicat contextul acestei noi forme de confruntare între raționalism și iraționalism.

 

***

 

 

CĂTRE SOCIETATEA CONȘTIINȚEI: O CURSĂ CU OBSTACOLE POST-TRUTH

Radu NEGOESCU

 

 

“O fantomă bântuie Europa" avansau Marx și Engels în 1848. Păstrând proporțiile, vedem că o altă stafie cutreieră azi “viral” lumea in toto, “furând startul” Societății Conștiinței teoretizate de Mihai Drăgănescu și Menas Kafatos la pragul secolului XXI: anume o împământenire (de la Pământ, Terra) a Societății „Post-Truth” - sintagmă în creștere cu 2.000% în 2016 față de 2015 cf. Oxford Dictionaries.

Post-Truth-ul, care ar semnifica mai degrabă Dincolo-de-Adevăr, țintește destrămarea Adevărului Absolut (legat de Conștiința Fundamentală a Existenței, cf. Drăgănescu, 2003) - spre care năzuind, Homines Sapientes au evoluat de la hoarde la societăți digi-conectate - în puzderie de micro-adevăruri individuale sau de grup (gangs) pilotate de porniri dintre cele mai imunde ce anihilează bruma de solidaritate&coeziune definind o comunitate și încețoșând granița dintre adevăr și minciună, conform tacticilor marketingului comercial (cf. Holmes, 2016).

Drăgănescu vede conștiința ca stare de conștiență complementată de un principiu moral decurgând din spiritualitate; atunci omul actual ar putea să nu fie în măsură să creeze o Civilizație socio-umană a Conștiinței, cât timp genetica sa cerebrală, aplecată mai degrabă catre egoismul sălbatic ancestral, domină achizițiile culturale epigenetice luminate de generozitatea față de aproapele. “Noul normal” de Dincolo-de-Adevăr, la care tocmai asistăm consternați, pare a-i da dreptate.

O soluție avută în vedere de filosof ar putea fi o conștiență asistată artificial prin implantarea de „proteze de conștiență“ neurocibernetice menite să accelereze evoluția mentală a individului mediu împotriva curentului ce-l sustrage influenței spiritualității. Problema este timpul scurt rămas la dispoziția omenirii care-și sapă groapa, de zor și irațional, precipitând colapsul Terrei (văzut de unii ecologi către 2100) în urma schimbării catastrofale a climatului global, de care este probabil legată și “noua ciumă” asociată cu mutațiile imprevizibile ale unor viruși comuni (cf. Negoescu et al, 2020).

 

***

 

 

TRANSFORMAREA GÂNDIRII – PRINCIPIUL SOCIETĂȚII CONȘTIINȚEI

Mihaela MURARU – MÂNDREA

 

"Omul şi societatea de pe pământ ar putea, după societatea cunoaşterii,

 să intre într-o perioadă, poate nu a societăţii conştiinţei,

ci într-una a prefigurării societăţii conştiinţei.

Va fi posibil, cel puţin, acest lucru sau mai mult decât atât?"

 (Mihai DRĂGĂNESCU)

 

În spațiul prefigurării societății conștiinței, dominanta activă este cea a schimbării modului de a gândi, lăsând în urmă modelul implementat de/prin educația cunoașterii, a experimentului depășit și a lansării unor noi teorii spectaculoase.

Aducând aici introdeschiderea ca principiu al purtătorului de ,,minte” și ținând cont de ortoexistența drăgănesciană, propunem un mod de înțelegere a lucrurilor ieșit din tiparul canoanelor stricte ale cercetării și explicând cum ar putea evolua ortofizica prin noi modele înăutrul și înafara ”inelului lumii materiale”.

Cu siguranță că admiterea teoriei stringurilor cu 10 dimensiuni și nu mai mult de atât, ne va plasa într-o lume a ipotezelor în care nu particula ci vibrația va fi importantă, chiar fundamentală pentru înțelegerea conștiinței, cu a sa decadimensiune: intuiția (și a celorlalte 5 simțuri-dimensiuni) care ne duce către ”Teoria cuantică și implicațiile acesteia deschid, așadar, ușa pentru teza că universul în sine poate fi conștient (deși această afirmație nu poate să fie dovedită prin metoda științifică obișnuită care separă obiectul de subiect sau observatul de observator) ”(Kafatos, 1999).

Modelul ortofizic propus de Mihai Drăgănescu, ar putea oferi repere şi pentru ştiinţa minţii şi conştiinţei, această din urmă putând urma două căi: ”- conştiinţa omului modificat prin mijloace biotehnologice și - conştiinţa artificială obţinută prin mijloace pur tehnologice”.

Trebuie arătat că deja aceste căi, care nu apăruseră atunci când erau în preocuparea autorului, constituie în prezent transumanismul, apărut ca urmare a progreselor biotehnologiei, medicinii, fizicii, electronicii, inteligenţei artificiale. Astfel se nasc premizele unor noi tipuri de conştiinţe.

Transumanismul are în vedere schimbarea naturii umane. Această idee ar putea afecta istoria umanității. Domeniile gândirii transumaniste avute în vedere până în prezent: superlongevitatea, superinteligența, superbunăstarea... devin cu siguranță pilonii unei noi conștiințe.

Admiterea lor întru desăvârșirea transumanismului va crea un nou sens existențial pentru filosofii științei și un nou țel: realizarea societății conștiinței generate de trans-arhem.

 

 ***

 

 

„SENSUL PROPRIU AL CONȘTIINȚEI”, MEMELE ȘI POST-ADEVĂRUL

Henrieta Anișoara ȘERBAN

 

 

Propunem în această prezentare un comentariu asupra unei posibile relații tripartite: aceea între „sensul propriu al conștiinței” (Mihai Drăgănescu), fenomenul memelor și fenomenul asociat ideii de post-adevăr. Așa cum arătam într-o lucrare din 2019 intitulată Conștiința și co-evoluția (mimetica) – o investigație, pornind de la Constantin Rădulescu-Motru (în Studii de istorie a filosofiei românești: Problema conștiinței, vol. XV), filosofia indică în mod clar faptul că, prin constituirea conștiinței umane, înregistrăm mai mult decât un eveniment în evoluția universului, conștiința fiind țelul și orientarea evoluției universului sau chiar „rezultatul sintetic al evoluţiei prin care a trecut întreaga energie universală”; un rezultat pentru care nu avem indicii concludente că ar fi un proces încheiat. Pentru Mihai Drăgănescu, „Omul şi societatea de pe pământ ar putea, după societatea cunoaşterii, să intre într-o perioadă, poate nu a societăţii conştiinţei, ci într-una a prefigurării societăţii conştiinţei”. Abordăm memele în spiritul definiției lui Richard Dawkins, dar într-un mod diferit decât în comentariile cunoscute. Deși ținem cont de comentariile critice asociate acestui fenomen memetic, propunem totuși o interpretare în care memele, aparent o abdicare de la societatea cunoașterii, o degradare a cunoașterii și o îmbrățișare a unui postmodernism dizolvant, simbolic pentru o societate post-adevăr, la un nivel mai profund, indică începutul unei etape integrative, caracterizată prin configurarea unei forme de minte-stup, a unei co-evoluții. Astfel, memele și post-adevărul sunt ceea ce se vede deocamdată, în desfășurarea unui fenomen extrem de complex, în timp ce aspectele mai importante ale unui sens propriu al unei conștiințe umane descrisă de (o) co-evoluție întru ortoexistență rămân încă ceva ascuns.