ACADEMIA ROMÂNĂ

Comitetul Român de Istorie și Filosofie a Științei și Tehnicii

Divizia de Logică, Metodologie şi Filosofia Ştiinţei

 

 

organizează simpozionul

Transculturalitate și erudiție în era IT

18 mai 2017, orele 14-18

Clubul Academicienilor, Academia Română

(Calea Victoriei 125)

 

Apelul la contributii

 

 

PROGRAM

 

 

1.	Acad. Mircea Maliţa Preşedintele DLMFS	-	Titlu rezervat
2.	Acad. Constantin Bălăceanu-Stolnici	-	Titlu rezervat
3.	Acad. Alexandru T. Balaban https://en.wikipedia.org/wiki/Alexandru_Balaban	-	Cultură și erudiție în epoca Internet-ului (material trimis special simpozionului și publicat în colecția de Rezumate ce urmează rogramului; filmul de pe DVD, care va fi proiectat la sfârşitul simpozionului este expunerea  liberă a acestui material)
4.	Lector univ. dr. Mihaela Buia  DLMFS	-	Cultură și erudiție în sfERA IT
5.	Ing. Bogdan Stăncescu  Wikipedia.ro	-	IT și spiritul Wikipedia
6.	M.D. Dr. Radu Gologan medic primar hematologie, c.ș. I, Institutul Clinic Fundeni	-	Despre erudiție în activitatea medicală în epoca IT
7.	Dr. cc. şt. Gabriel Nagâţ  DLMFS	-	Tehnologia informatică și „studiile umaniste digitale”
8.	Dr. mat. Sorin Baiculescu       DLMFS	-	Despre compatibilitatea culturală existentă între statele Uniunii Europene. Procese de difuzie interculturală, eneratoarede comportament uman. Metode „de calcul”
9.	Prof. univ. dr. Ana Bazac DLMFS	-	Cu cine dialoghează omul cult?

 

 

***

 

 

Cultură și erudiție în epoca Internet-ului

 

Acad. Alexandru T. Balaban

 

În esență, cultura individuală va rămâne o necesitate (cu specificul european ori nord-american), dar erudiția individuală nu va putea dăinui decât dacă va fi asistată de Internet.

 

Cred ca este bine, ca în matematică, să încep cu definiții ca să fixăm ideile, mai ales că termenul de cultură este folosit pentru concepte diferite – amintesc de exemplu cultura neolitică Cucuteni, ori culturi de celule sau microbiene. În cele de urmează, cultura va însemna ansamblul cunoștințelor pe care oamenii la dobândesc prin educație și/sau autoeducație. În Republica Moldova există un Minister al Culturii, iar în Romania există Asociația Națională a Caselor de Cultură, cu noțiunea de cultură încadrându-se în această definiție. Mai puțin se încadrează ceea ce apare pe Google când formezi Culture Club. 

În timp și spațiu, cultura are o amplă variabilitate. Mai încolo voi reveni asupra diferenței remarcabile pe care o prezintă ––  acum –– cultura cu care suntem familiarizați în Europa și cea pe care o cultivă americanii.

In Franța, peste o sută de membri ai unei asociații de scriitori au redactat în perioada 1751-1765 faimoasa Encyclopédie având ca editori pe Denis Diderot și Jean le Rond d’Alembert. Printre autori se numărau și Jean-Jacques Rousseau, Voltaire și alții. Cele 17 volume de text si 11 volume de planșe cuprind majoritatea cunoștințelor umane de la acea dată, adică aproape tot ce însemna atunci cultura și erudiția în civilizația apuseană. Dupa scrierile lui Aristotel, această Encyclopédie a fost prima din marile sinteze ale cunoașterii care au urmat.

            Generația mea, care a trecut în România prin două războaie și mai multe regimuri politice, a dobândit în școală porți spre mai multe limbi (româna, latina, franceza, germana și rusa). Din păcate, despre engleză nu putea fi vorba, dat fiind că România a fost mai întâi de partea Germaniei iar apoi de partea Rusiei. Mai târziu, în anii 1970-1980, când elevilor de liceu li se oferise alegerea între mai multe limbi străine printre care și engleza, îndrăzneam să le spun studenților în lecția de deschidere că trebue să învețe bine mai întâi engleza, apoi engleza și apoi tot engleza. Mai adăogam însă că uneori ajută să cunoști și alte limbi străine.

            Porțile deschise de care aminteam trebuiau însă folosite ca să asimilezi cultura respectivă. Marea literatură franceză, germană și rusă era accesibilă prin traduceri și spectacole de teatru. În aceeași situație era și literatura engleză, mai puțin cea americană. Muzicalitatea poeziilor nu era însă accesibilă decât dacă știai limba corespunzătoare. Sper că Eminescu este încă prezent în mintea și inima generațiilor mai tinere, asa cum a fost și la timpul meu. Din păcate nu cred că George Cosbuc sau Octavian Goga mai sunt cultivati, iar cât despre Alexandru Vlahuță, puțini mai sunt cei care-și amintesc de versurile lui, atat de actuale acum:

Unde ni-s entuziaștii, visătorii, trubadurii,
Să ne cânte rostul lumii și splendorile naturii?
Unde ni-s sămănătorii generoaselor cuvinte,
Magii ocrotiți de stele, mergătorii înainte...

Ce înțelegem, aici și acum, prin “om cult”? Desigur, cineva care poate arăta că este la curent cu istoria și cuceririle civilizației, că  a citit și a înțeles esența arătată de gânditorii din generațiile anterioare. Un om cult gustă în plăcerea admirației operelor de arta vizuale sau din audierea pieselor muzicale și știe să aprecieze avantajele oferite de știință și tehnologie. În conversație, este cineva care poate face legături cu citate înțelepte, dar fără ostentație – așa cum suna sfatul lui Rudyard Kipling din splendidul poem If:

If you can wait and not be tired by waiting,
Or being lied about, don’t deal in lies,
Or being hated, don’t give way to hating,
And yet don’t look too good, nor talk too wise.

Desigur, este o mare distanță până la fraza căpeteniilor naziste “când aud cuvântul cultură, îmi vine să pun mâna pe pistol”, dar abuzul de citate (sau de proverbe, cum făcea Nichita Hrusciov) trebuie evitat.

Așa cum accentua regretatul profesor Solomon Marcus, orice om care se naște pe această planetă are dreptul la educație și cultură, dar este regretabil că tocmai în țările care nu pot garanta acest drept se nasc cei mai mulți copii.

Ca o impresie personală, eu cred că fără o educație rațională și fără un efort individual susținut, nu se poate atinge o cultură satisfăcătoare chiar în epoca Internet-ului. Desigur că este folositor principiul Non ridere, non lugere neque detestari, sed intelligere, similar cu ceea ce exprima Eminescu în Glossa lui; un principiu care împins la extrem duce la Tout comprendre c’est tout pardoner, deci trebuie gândită o cale de mijloc.

Revenind la definiții, când vorbim de erudiție, înțelegem o cunoaștere în adâncime a unui domeniu cultural anumit. Poți fi erudit, de exemplu, în istoria unui anumit împărat din dinastia Ming, ori în structura medicamentelor anti-inflamatoare cu acțiune imediată. Adesea, erudiția era o condiție sine qua non pentru a fi creativ și innovator.

În Glossa, Eminescu scria:

Multe trec de dinainte,

În auz ne sună multe;

Cine ține toate minte

Și ar sta să le asculte?

Ei bine, Internet-ul poate ține minte tot ce-i trece pe dinainte. Trebuie însă ca individul să formuleze pentru Internet întrebări ale căror răspunsuri să permită o alegere relevantă pentru soluționarea problemei – iar de cultura individului vor depinde și întrebările și congruența alegerii.

În prezent, Internet-ul este un ajutor indispensabil pentru o documentare satisfacatoare. În domeniul meu de specialitate, atunci când lucram în laboratorul de Chimie organică din Politehnica bucureșteană  condus de profesorul Costin Nenițescu, pentru a afla dacă o anumită structură este nouă sau fusese deja descrisă, trebuia să petreci multe ore în bibliotecă și să treci prin indexurile Chemical Abstracts ca să explorezi, după formula moleculară și complicata nomenclatură IUPAC, denumirile posibile pentru acea structură. În prezent, grație programelor de calculator ce aplică teoria grafurilor, această problemă se rezolvă în câteva minute fiindcă nu se mai caută cuvinte ci se formulează structura pe ecranul calculatorului. De aceea cred ca cea mai bine documentată știință este chimia; desigur, pentru problemele care nu pot evita folosirea cuvintelor, chimia nu se deosebește de celelalte știinte. Și în aceste cazuri însă, folosirea Internet-ului constitue un avantaj imens. Reamintindu-l pe profesorul Marcus, el sublinia faptul că se poate căuta pe Internet o secvență de cuvinte și că astfel se pot selecta dintre milioane de publicații cele pe care nici o minte omenească nu le-ar fi putut cuprinde. Iată de ce avansez ideea că în prezent, erudiția este utilă dar nu mai este necesară, grație Internet-ului.

Prietenul meu, profesorul Petre Dimo care locuiește la Paris dar predă informatica la Universitatea Politehnica din București câteva luni pe an, consideră în cartea sa publicată recent în franceză  (Pierre Dimo, Education et enseignement au 21ème siècle: Le défi numérique, ISBN-13: 978-1520269719; ISBN-10: 1520269714) că Internetul va duce la o modificare a educației și învățământului la fel de fundamentală ca și invenția tiparului. Din păcate, acum, “lingua franca” nu mai este nici latina (dupa secolul 17), nici franceza, ci engleza. “Claviatura qwertyuiop” pe care o folosesc acum toate calculatoarele si telefoanele portabile contribue in mod substantial la primatul limbii engleze. In plus, lipsa semnelor diacritice care abunda in germana si limbile romanice contribuie de asemenea la facilitarea comunicarii in engeza, in ciuda ortografiei fanteziste a acestei limbi. După profesorul Dimo, se impun masuri drastice si urgente pentru a face fata acestei “provocari digitale” (ori “sfidari numerice”).

Iar acum, conform promisiunii, revin la diferenta dintre culturi, asa cum o percep europenii sau americanii. Dupa pensionarea de varsta de la Univeritatea Politehnica in Bucuresti, am fost invitat sa devin profesor la Texas A&M University Galveston unde am predat Chimia Organica si Chimia Generala timp de 12 ani si unde sunt acum Profesor Emerit  fiindca din cauza  scaderii vederii, mi-am cerut eu pensionarea. Americanii se mandresc pentru faptul ca ei nu fac discriminare dupa rasa, religie, sex si varsta, deci cine ocupa un post de “tenured Professor” nu se pensioneaza decat daca si cand vrea.

Am avut surpriza să văd că mulți americani din mediul academic au o “cultură de tip Hollywood”, fără a fi citit marile opere de literatură. Pentru majoritatea lor, un citat latin este o pedanterie de care se feresc. Un mare păcat este de a folosi “clișee”,  chiar daca ele sunt niște gânduri înțelepte legate de subiectul în discutie. Europenii tind să considere că asemenea obiceiuri provin din faptul că, pentru ei, americanii sunt “inculți”. De fapt, îmi dau seama, este vorba de o neînțelegere legată de dorința americanilor de a se orienta spre viitor, spre originalitate, nu spre trecut. Statele Unite sunt un stat nou, cu o declarație de independență și o constituție elaborate acum 230 de ani de câțiva mari gânditori (Thomas Jefferson, James Madison, Benjamin Franklin). Când în 1962, președintele Kennedy a invitat la Casa Albă pe americanii laureați ai Premiului Nobel, le-a spus “avem acum cea mai extraordinară colecție de talent și cunoaștere adunată vreodată la Casa Albă, cu o posibilă excepție, atunci când Thomas Jefferson cina singur. Intervențiile americane au determinat victoria în cele două războaie mondiale iar Statele Unite au primit în compensație teritorială doar locurile din cimitirele eroilor”.

Americanii din SUA folosesc adesea cuvantul “cultură” și într-un sens mai restrâns. Există un cult al micilor companii sau întreprinderi, ușor de pornit cu scutiri de impozit, investiții reduse și număr mic de asociați ori salariați. Mulți oameni de afaceri au avut astfel de începuturi modeste. Obiectivele, ideile și metodele întreprinderii constituie "cultura companiei”. Este la modă exprimarea grafică a acestei culturi prin afișe (“hărți ale culturii”), precum și condensarea verbală prin formule sau lozinci (de exemplu pentru industria maselor plastice, “mai bine, mai ieftin și mai repede”). Compania Xplain este specializată în consultanță privind aceste aspecte ale “culturii unei companii”.

Convoaiele de căruțe cu coviltir care se îndreptau spre vest aparțineau imigrantilor  ce colonizau statele cumparate în 1802 de Presedintele Thomas Jefferson de la Napoleon, când SUA s–au extins de la Atlantic la Pacific. La aceste convoaie se gândea Ralph Waldo Emerson cand scria “hitch your wagon to a star” – un sfat cu care doresc să termin această prezentare: “leagă-ti carul de o stea” – țintește sus spre Luceafărul de Seară și încearcă să faci cum scria Kipling in If  

If you can fill the unforgiving minute

With sixty seconds’ worth of distance run,   

Yours is the Earth and everything that’s in it,   

                And—which is more—you’ll be a Man, my son!

 

***

 

Cultură și erudiție în sfERA IT

 

Mihaela Buia

 

Cuvinte cheie: cultură, erudiție, IT

 

Pentru toate cuvintele cheie mai sus menționate s-au dat numeroase definiții, unele mulțumitoare, altele provocatoare tocmai prin nemulțumirea pe care o provoacă. Cred că în ultima vreme cel mai răspândit termen dintre aceste cuvinte cheie este  IT. Atât de frecvent folosit este încât nici nu mai e perceput ca o abreviere a două cuvinte ce aparțin vocabularului unei limbi străine – limba engleză, ci ca o unitate lexicală de sine stătătoare și în limba română. Nivelul de cultură al celor care îl folosesc este foarte diferit, de la foarte scăzut până la o erudiție ce n-ar putea fi contestată. IT a evoluat spectaculos și continuă să evolueze, de aceea merită studiată atât era sa cât și sfera sa. Ne putem întreba: poate exista astăzi erudiție fără o componentă IT ?

 

*

 

IT și spiritul Wikipedia

 

Bogdan Stăncescu

Orice unealtă creată de oameni poate fi folosită atât pentru a crea cât și pentru a distruge; atât pentru a îmbunătăți viețile tuturor cât și pentru a crea averi pentru cei puțini în defavoarea celor mulți; într-un cuvânt, atât pentru a face bine cât și pentru a face rău. Ceea ce numim astăzi „tehnologia informației” nu este mai mult decât o altă unealtă, între multe altele – o unealtă deosebit de complexă, însă asta nu-i schimbă esența. Prin urmare și tehnologia informației este circumscrisă în aceeași paradigmă fundamentală ca orice altă unealtă: poate fi folosită atât pentru a face bine cât și pentru a face rău.

Trăim o perioadă pesimistă și multe mijloace de informare ne indică diverse feluri în care tehnologia informației ne schimbă viața în rău. Ne corupe tinerii, ne dezinformează, ne pervertește, îi îmbogățește pe cei puțini în defavoarea celor mulți și, poate cel mai grav, ne răpește democrația. Însă exact același instrument ne oferă informații la o scară nemaiîntâlnită în istoria omenirii, ne oferă mijloace de colaborare, investigație, cercetare și putere de calcul la un nivel de neimaginat cu numai câteva decenii în urmă; are potențialul să ne rezolve aproape toate problemele de sănătate, sociale și ale mediului înconjurător – iar în final, dacă îndrăznim să visăm suficient de departe, are potențialul să amelioreze radical felul în care specia noastră își va continua evoluția pe planeta Pământ. Depinde doar de capacitatea noastră să materializăm drumul corect pentru viitor; în mare măsură avem deja mijloacele necesare.

*

Despre erudiție în activitatea medicală în epoca IT

 

Radu Gologan

 

Există mai multe feluri de erudiție în medicină: erudiție în medicină în ansamblul ei, erudiție în specialitatea medicală practicată, erudiție într-un domeniu de cercetare precum și erudiția în cultura generală sau în diverse domenii ale acesteia pe care orice medic poate să o dețină. Există situații în care o anumită erudiție face parte din fișa postului dacă medicul este cadru didactic sau este angrenat in cercetarea academică. Alteori se ajunge la erudiție și printr-o înclinație spre documentare, ligvistică, interculturalitate, istorie ș.a., cum este cazul unor distinși colaboratori ai publicației Viața Medicală, și care au întocmit dicționare medicale sau istorii ample ale medicinii și farmaciei.

Trebuie, cred, avut în vedere că medicina practică, indiferent că este de laborator sau clinică, este astăzi tot mai mult o medicină științifică, indiferent de nivelul ei de performanță. Chiar daca nivelul de dotare este limitativ în diverse locuri de practicare a medicinii, gândirea medicală actuală are nevoie de cât mai multe "dovezi". Este așa numita "medicină bazată pe dovezi", care este tot mai puțin artă și tot mai mult meserie, care se practică pe bază de criterii și ghiduri  de diagnostic și tratament. Dacă arta presupune creativitate și aptitudini aparte, atunci arta în medicina practică actuală nu poate înlocui informația furnizată de studii, investigații etc., deși uneori, în caz de excese, poate deveni periculoasă.

Desigur ca termenul de "artă medicală" poate desemna și o etichetare a performanței, și acesta este, cred, sensul în care este folosit în jurnalistică. Epoca IT cu care suntem contemporani aduce o contribuție deosebit de benefică practicii medicale, oferind accesul la o informare rapidă și selectivă, la schimb de opinii, de imagini etc.În ce măsură o informare de amploarea unei erudiții este benefică pentru practica meseriei de medic astăzi este o întrebare care ar necesita un "survey" pe această temă printre medici de diverse categorii de vârstă, grade profesionale, loc de practică ș.a. Există desigur și riscul ca o vastă erudiție să "dilueze" informațiile de care medicul are nevoie pentru a fi rapid și eficient.

 

*

 

Tehnologia informatică și „studiile umaniste digitale”

 

Gabriel Nagâț

 

Prin comparație cu științele naturii și cu cercetarea socială, cultura umanistă a început să folosească ceva mai târziu noile instrumentele produse de revoluția informatică, iar procesul asimilării lor se derulează în ritmuri mai lente. În ultimul deceniu impactul acestora este discutat apelându-se la sintagma „studii umaniste digitale” (digital humanities), presupusă a simboliza trecerea la o nouă etapă, preponderent calitativă, în asimilarea instrumentelor informatice. Îmi propun să punctez câteva dintre posibilele direcții de evoluție a cercetărilor umaniste în contextul apariției tehnicilor de gestionare și de analiză a unor mari cantități de date, tehnici care, printre altele, par să reclame o resemnificare a conceptului de „erudiție”.

 

*

 

Despre compatibilitatea culturală existentă între statele

Uniunii Europene. Procese de difuzie interculturală, generatoare

de comportament uman. Metode „de calcul”

 

Sorin Baiculescu

Perioada actuală, într-un fel având un considerabil temei raţional, este echivalentă cu ceea ce se numeşte, în prezent, era “Information Technology”. Are loc, astfel, transmiterea cu o maximă accesibilitate, permisivitate şi rapiditate a unor forme multidimensionale de cultură, necesare a exista la nivelul “întreg” al omenirii, nu numai parţial (transculturalitate realizată prin globalizare şi mondializare). În fapt, se dezvoltă în mod continuu cultura, care deja a fost realizată (acumulată) prin cunoaşterea clasică (fundamentală), noua formă dinamică fiind generată, însă, şi cu ajutorul IT. “Pătrunderile” care au loc în cadrul cunoaşterii de acest fel, dobândite, în special, prin controlul unor mecanisme dificil-accesibile omului (cantitativul-efectuabil-automat, modelarea şi simularea computaţională, inteligenţa artificială şi robotica), sunt şi devin superioare posibilităţilor naturale (umane). Prin asemenea procese, comparabile cu circuitele cibernetice având un feedback multiplu, noile rezultate sunt utilizabile în scopul îmbunătăţirii şi dezvoltării inteligenţei umane, a mecanismelor cunoaşterii, implicit a culturii formate anterior, fiind situate, datorită acestui cadru, în interiorul unor paliere superioare. Are loc, totodată, mărirea şi modificarea unor performanţe intelectuale existente, în cadrul unor forme creative. Cultura actuală este, deci, obținută atât prin modalitățile anterioare IT cât și prin acestea. 

 Transculturalitatea devine astfel un operator cauzal (numit “Trans”), aplicat culturii. Acesta acţionează, în fapt, nu numai asupra și prin cultura IT (obţinute globalizat) (el fiind, în fapt, în condiţiile actuale, mult permisiv acesteia), ci şi asupra celei dobândite în perioada anterioară existenţei IT. Trans evidențiiază și generează transmisia şi fuziunea culturii mondiale. Situaţia proprie difuziei transculturale din perioada actuală impune funcţionarea (în profunzimi) unei compatibilităţi social-culturale existente între statele din interiorul unor confederaţii internaţionale (încă limitate), după cum este, în prezent, şi Uniunea Europeană.                             .                     

            În abordarea şi evaluarea compatibilităţii de convieţuire aparţinând EU, se poate considera caracterul diadic al motivaţiei statelor componente: aici, în afara interacţiunilor economice, ci numai a celei social-culturale.  Fiecare stat participant din cadrul UE reprezintă o posibilă sursă de factori de satisfacţie or insatisfacţie social-culturală comunitară. El este or devine, în acelaşi timp, un receptor al unor indicatori având aceeaşi natură, emişi de către celelalte state partenere. Ca urmare, se impune un studiu specializat prin care să fie analizate şi raporturile interstatale generate de către compatibilitatea lor social-culturală. Studiul implică efectuarea unor analize de antropologie socială, istorice și complexe.

            Coerenţa sistemului actual al EU se poate realiza în condiţiile în care axiomele acestuia sunt necontradictorii, ele fiind compatibile. Presupunându-se că în cadrul social-cultural EU astfel de axiome sunt reprezentate prin forme culturale fundamentale, coerenţa generală a sistemului se poate asigura în condiţiile în care subsistemele lui sunt, de asemenea, coerente. Un asemenea studiu se poate dezvolta de la analizele de compatibilitate ale subsistemelor diadice EU (constituite din câte două state), la subsisteme triadice, tetradice, pentadice ale acestuia. Şi aşa mai departe. Se obţine, astfel, o ierarhie a compatibilităţii culturale efective EU. Când există o compatibilitate culturală admisibilă/ armonioasă, sistemul EU se poate considera a fi optim. Dacă, însă, axiomele acestuia (axiome = forme culturale fundamentale) sunt incompatibile (contradictorii), pot apărea situaţii sociale incoerente, care afectează echilibrul social.

            Se prezintă unele metode-model prin care se stabilesc şi se propun matrici-model de compatibilitate culturală, posibil a fi determinate şi pentru nivelul actual al Uniunii Europene. Drept rezultat central, se înfăţişează posibilităţile prin care se poate obţine o ierarhizare a tuturor nivelurilor de compatibilitate culturală care aparţine, în mod diadic, tuturor perechilor de state EU. Se poate obţine, de asemenea, un nivel al compatibilităţii culturale medii aferente EU. În fiecare dintre situaţii se poate determina, ulterior, măsura în care este realizabil un proces de difuzie social-culturală, generatoare a formelor de comportament uman, pentru evaluarea acestora fiind utilă estimarea şi a nivelului transmiterii  unor forme culturale generate de către compatibilitate. Devine posibilă estimarea unui coeficient caracteristic aparţinând mecanismului de difuzie social-culturală, precum şi aflarea concentraţiei sociale aparţinând formelor de cultură europeană (realizabile într-un anumit spaţiu geografic, precum şi în timp²). Cercetarea se poate extinde prin construirea unui soft specializat, aferent sistemului EU, aplicabil în evaluarea automată a compatibilităţii şi difuziei sociale-culturale actuale. 

 

*

Cu cine dialoghează omul cult?

 

Ana Bazac

 

Conceptele ce se definesc aici în funcție de tema noastră sunt: cultură, civilizație, cultură generală, erudiție.

Plecând de la conceptul antic de dialog ca generator de cunoaștere logică/gândire discursivă (dianoia), și deoarece experiența se câștigă numai prin exercitarea logicii/rațiunii, deci numai prin dialog, prezentarea caută să identifice părțile dialogului. În primul rând – și din nou deoarece dialogul e asimetric din punctul de vedere al argumentelor/cunoașterii – dialogul legat de cunoaștere are loc în cadrul oikeiopragiei (Platon), al diviziunii muncii, pentru că numai aceasta asigură și ca lucrurile să fie bine făcute și ca oamenii să se simtă în largul lor făcându-le. Există, desigur, și transmiterea cunoștințelor empirice – în tradiționalele munci fizice – dar și a celor intelectuale (concepte și raționamentele legate de informații/date și semnificații/interpretări), „din cărți”. Înțelesul originar al termenului de erudiție este legat de aceasta din urmă: a învăța pe alții, cunoștințe dobândite prin învățătură; eruditul fiind omul instruit, savant, „cult”.

Omul cult este legat, deci, de activitatea intelectuală. Cu cine dialoghează el? Întâi, el dialoghează în cadrul profesiei și în afara acesteia/între profesii. În cadrul profesiei, partenerii de dialog au cultură de specialitate sau, în limbajul actual, competență. Cultura de specialitate presupune capacitatea de a rezolva „problemele tehnice” puse în cadrul profesiei.

Constituirea, în modernitate, a științelor și a corpurilor lor sociale, intelectualii profesioniști din fiecare disciplină, a adus cu sine fragmentarea/separarea disciplinelor și corpurilor. Procesul a fost legat și de separarea dintre științele exacte și umanioare, iar caracterizarea unora sau altora drept erudiți avea în vedere și aprofundarea cunoștințelor din propriul domeniu și deschiderea spre literatură, filosofie și arte. Dar această deschidere era relativă, nu era o condiție a creativității în domeniul de activitate, și nici în afara acesteia.

Marcată de a doua revoluție științifică (Einstein), necesitatea depășirii fragmentării a schimbat și schimbă anvergura dialogului de specialitate. Iar IT – mijloc și stimulent esențial.

Dar IT – a doua revoluție în transferul de cunoștințe, după tiparul care a generat-o pe prima –  lărgește dialogul și în afara disciplinei sau chiar a câmpului de discipline, deci multiplică și partenerii de dialog.  Prezentarea punctează atitudinile față de noul conținut și noile caracteristici ale expertizei, culturii de specialitate și a celei generale, inclusiv punând în fața acestor atitudini vechile concepte de homo universalis și dilettante: un mod realist de a ocoli pesimismul și optimismul excesiv.